Inaugurăm o nouă rubrică: „SATELE MOLDOVEI NOASTRE”

       Satele Moldovei noastre au rămas singure. Cei plecaţi peste hotare, care vin o dată  sau de două ori pe an la baştină, susţin că nicăieri nu-i mai bine ca acasă, dar totuşi acest „bine” nu-i reţine mai mult de o săptămână. Pe străzile satelor noastre vezi case frumoase, garduri impunătoare, dar tot mai puţini oameni. Cei care şi-au construit case mari, frumoase, ajung să le abandoneze şi să le schimbe pe o cameră neîncăpătoare închiriată într-un oraş european. Pentru că satul moldovenesc nu le poate oferi nici stabilitate, nici siguranţa în ziua de mâine. Aşa ne-am pomenit cu sate întregi  semi-populate, cu copii lăsaţi în grija buneilor lor, în cel mai bun caz, în grija unui părinte. Şi totuşi, în fiecare dintre satele acestea a mai rămas o mână de oameni care luptă, care încearcă să reziste acestor vremuri  haine.

       Ziarul  „Gazeta Satelor” va încerca  să-i găsească şi să vi-i prezinte. Începând cu acest număr vă vom prezenta o radiografie a satului Volintiri din raionul Ştefan Vodă cu cele bune şi cu cele rele, locurile încărcate de istorie, tradiţii frumoase care au dăinuit, dar şi oamenii care au ales să rămână şi continuă să muncească pentru binele familiei lor şi al comunităţii în care trăiesc.

 

 

 

 

VOLINTIRII

din câmpia Bebeiului

 

Grigore Teslaru

Prin prisma

vremurilor trecute

Potrivit documentelor de arhivă, volintirenii  îşi trag rădăcinile rudimentare de prin anii douăzeci ai secolului XVIII, din aşa-zişii cazaci, în rezultatul decretului împăratului Rusiei Nicolai I, referitor la stabilirea în Basarabia a cazacilor zaporojeni, proveniţi din dreapta Dunării, cât şi a voluntarilor locali care luptaseră împotriva osmanilor în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812.Tot potrivit documentelor de arhivă, în anul 1827, la  Volintiri, localitate-staniţă  din câmpia Bebei, locuiau 144  familii de cazaci. Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, construită după proiectul arhitectului Şaşin, a fost deschisă la 23 aprilie anul 1861.

Ecoul războaielor mai este viu şi astăzi  în Volintiri. Numai în cel de-al doilea război mondial, satul a pierdut câteva zeci de  bărbaţi. Au urmat apoi deportările familiilor înstărite. Unii, dintre cei întorşi la vatră, şi-au ridicat case noi, încercând să uite de coşmarul Siberiei. Alţii, simţind pericolul, s-au refugiat în toate cele patru părţi ale lumii, lăsând propriile case satului, una dintre care, mai târziu, a fost transformată în şcoală. Plus la toate, circa 20 de  flăcăi din Volintiri şi-au măcinat forţele, minţile şi sănătatea în luptele din Afganistan, iar în cât priveşte conflictul militar transnistrean, trei flăcăi din sat – aceştia-s domnii Sergiu Munteanu, Anatol Plotnicov şi Sergiu Dodonov – au devenit cavaleri ai ordinului  de luptă „Ştefan cel Mare”.

În anul 1933 au fost fondate la Volintiri cele două biblioteci (pentru copii şi maturi).Prima gospodărie colectivă de tip stalinist în sat a fost întemeiată în anul 1947 în frunte cu Petru Hâncu. Pe parcursul anilor au fost ridicate şi date în exploatare o fabrică de băuturi spirtoase -(1960),casa de cultură -(1964),- astăzi una din cele mai frumoase edificii culturale din întregul raion, – fabrica de păsări -(1970).

Localitatea, îşi amintesc bătrânii satului, a fost supusă permanent schimbărilor administrative. Un timp oarecare, până-n anul 1954, satul Volintiri a fost chiar şi centru raional.

Actualmente localitatea în care s-a născut şi a copilărit legendara cântăreaţă de operă Maria Bieşu, are o populaţie de peste 3500 de locuitori. Dispune de o bună structură macro-economică, unde-şi desfăşoară activitatea un gimnaziu (până nu demult fost liceu), o grădiniţă pentru copii, un frumos centru comunitar, altul – de cultură, cât şi multe alte unităţi de menire social-culturală ca farmacie, oficiul medicilor de familie, punct de urgenţă prespitalicească în aria căruia de deservire sunt şi satele învecinate Brezoaia, Alava, Copceac, Semionovka.

 

Primar modern

cu mari planuri de perspectivă

Localitatea este gazificată, telefonizată. Numai în ultimii ani la Volintiri, graţie predecesorului său domnul Nicolae Moiseev, ne-a comunicat actualul primar Igor Hâncu, au fost implementate câteva  proiecte investiţionale într-o valoare de câteva milioane de lei. Deşi sunt condiţii bune de trai, avu să ne spună funcţionarii de la primărie, lumea satului mai continuă să plece peste hotare. Spre exemplu, la ultimul scrutin electoral, din cei  2952 locuitori cu drept de vot, au lipsit mai bine de 1500 votanţi.

Volintirii a fost una dintre primele localităţi din raion afectate de molima migraţiunii, primii volintireni din sat au plecat la muncă în Europa mai bine de 20 de  ani în urmă,  puţini însă sunt dintre cei care au revenit la vatră, din care cauză astăzi sunt atestate  nenumărate familii monoparientale. ”În Europa femeile noastre au salarii mari şi stabile, pe când aici,la Volintiri, în afară de munca în gospodărie nu au ce face. Dar, din păcate, s-au transformat toate într-o sursă de venit sistematic şi sigură pentru bărbaţii rămaşi la vatră, care de nu puţine ori lasă educaţia copiilor pe un plan secund”, avu să ne spună plin de tristeţe domnul primar Igor Hâncu ca, în cele din urmă, să recunoască cu mâna pe inimă ce l-a făcut să-şi dea consimţământul de a deveni primar în aceste vremuri deloc uşoare. ”Doresc să mă dedic cu toată plenitudinea trupească şi sufletească întru îmbunătăţirea stării de lucruri din sat prin crearea unor condiţii bune de muncă şi trai ale sătenilor.”

Mai mult ca atât, îşi toarce domnia sa firul gândului,  eu nu am venit la postul de primar din alt domeniu, ci tot din administraţia publică am venit, unde am lucrat  aproape zece  ani la rând. Iniţial în calitate de secretar al consiliului local din satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi, alături de un primar excepţional, dl Ion Cheţan, iar ultimii ani – în satul meu de baştină  Volintiri, tot în calitate de secretar al consiliului sătesc. Aşa că am avut timp să cunosc în detalii responsabilităţile şi atribuţiile primarului. Pe lângă experienţa acumulată, mă mai ajută şi pregătirea studiilor pe care le deţin. Pentru că pe lângă faptul că am absolvit facultatea de istorie şi etnografie a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”, ulterior, căsătorit, deja  având doi copii, am mai absolvit şi facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova. La sigur că asta m-a ajutat la executarea funcţiei de secretar în satul de baştină şi, probabil, acest fapt i-a convins pe alegătorii satului să susţină candidatura mea la alegerile trecute. Dar, mă rog, viaţa îşi are regulile ei de dezvoltare: una e să-ţi preconizezi un plan concret de acţiune, şi alta e să izbuteşti. La început chiar stăteam la îndoială, deoarece mă punea pe gânduri componenţa destul de pestriţă a consilierilor: câte 3 din partea Partidului Socialiştilor, Partidului Democrat şi Blocul electoral „ACUM”, plus 4 consilieri independenţi. Şi pentru că demult consider că administraţia publică este şi ştiinţă şi artă, chiar la prima şedinţă a consiliului am  solicitat să uităm de apartenenţă politică şi, haideţi fraţilor, să lucrăm pentru binele satului! Pare neverosimil, dar, până ce, n-am nici o opoziţie ostilă. Discutăm, uneori, desigur, şi în contradictoriu, dar găsim întotdeauna decizia oprimă.

– Ne puteţi relata numele celor mai activi consilieri?

– Chiar vă mulţumesc pentru întrebare. Printre ei sunt domnii Vasile Cotelnic, Gheorghe Postu, Nicolae Moiseev, Sergiu Dragoman, Iurie Moiseev, Nihail Cotelnic, Vera Ghersimovici, care de fiecare dată, cu orice ocazie, dau dovadă de principialitate şi susţinere a lucrurilor bune şi frumoase.

Printre problemele de primă importanţă din planul de activitate a primarului Igor Hâncu se înscrie iluminarea stradală a localităţii, cât şi îmbunătăţirea stării ecologice a satului. Apropo de ecologie: o mână de ajutor în această privinţă urmează să acorde o organizaţie ecologistă din Germania. Drept confirmare serveşte recenta vizită de lucru la Volintiri a domnului James Friederlih, expert în materie care a activat mulţi ani în Bundestagul german.

Şi încă o durere mare a domnului primar: prin anii 30 ai secolului trecut la Volintiri activa Centrul Agrotehnic al judeţului Acherman, oficiul căruia constituia un adevărat conac boieresc la vremea sa.Însă vânturile necruţătoare ale timpului i-au deteriorat din plin fosta lui frumuseţe arhitectonică. Cu toate ajunsurile şi neajunsurile noastre, zice domnul Igor Hâncu, fostul edificiu al Centrului în cauză ar trebui să fie restabilit. În caz contrar istoria nu ne va ierta inactivitatea  noastră în această privinţă.

Şi încă ceva destul de important, după părerea primarului Igor Hâncu: anual în sat se nasc  până la 20 de copii, pe când cei decedaţi cu mult întrec cifra în cauză. ”Dacă în următorii ani nu reducem această mare discordanţă de regenerare a populaţiei satului, viitorul ne ameninţă cu cele mai drastice neplăceri”, avu să conchidă domnia sa.

 

Bani investiţi

 în uşi şi ferestre

Ca şi mulţi alţi trăitori ai satelor noastre, volintirenii ezită să investească în localitate banii câştigaţi peste hotare. Majoritatea banilor câştigaţi în afara ţării sunt investiţi în gospodării, în ferestre şi uşi termopan  care sunt schimbate nu se ştie din ce motiv, o dată la câţiva ani, în garduri înalte şi frumoase, pentru a-i face concurenţă vecinului. Puţini însă sunt acei care aleg să investească banii într-o afacere proprie, iar  cei care au curajul să o facă, renunţă ulterior la ea din cauza birocraţiei şi lipsei de susţinere din partea statului. Cu toate acestea în sat sunt şi cazuri fericite, unul din protagoniştii cărora, drept exemplu, poate  servi  domnul Ion Tigai  care, lucrând câţiva ani în Anglia, întors la vatră, şi-a  investit banii în formarea unei prospere gospodării ţărăneşti. Prin investirea banilor proprii o frumoasă livadă şi viţă de vie şi-a creat în gospodăria sa ţărănească  şi domnul Anatol Spânu.

 

Tot mai puţini

rămaşi la vatră

Aflându-mă la Volintiri, am reţinut pe feţele multor oameni din sat, cu care am avut ocazia să discut, un sentiment de crâncenă oboseală, dar, totodată, şi presimţirea unei umbre de optimism, al unei împăcări cu gândul că uite, poate va da Domnul şi nu se va duce pe apele sâmbetei munca noastră de fiecare zi. Iar în discuţia întreţinută cu domnul agronom Constantin Corobceanu, mi-am dat seama că primele mele impresii au fost corecte.

– Cu adevărat pe muchie de cuţit trăieşte ţăranul nostru, avu să declare domnia sa. După ce anul trecut am fost puşi la grele încercări, se părea, în primăvara curentă, că natura s-a mai milostivit faţă de noi, dar, uite, am intrat cu toţii în sezonul de vară şi, din nou, secetă lipsită de ploi la vreme.

La rândul său domnul Alexandru Boldişor, inginerul-hotarnic al satului, avu să ne spună că oglinda localităţii ar putea fi neintegrală fără de  ţăranii particulari, întruniţi în gospodării ţărăneşti (de fermier) după principiul de familie, rudenie,  care cultivă de toate pe terenurile agricole gestionate: porumb, floarea-soarelui, fructe,legume ş.a. Dar, mai zice domnia sa, parcă o vrajă rea s-a abătut peste sufletele ţăranului nostru. Am ajuns să trăim vremuri, când unii deţinători de cote, în temei bătrânii, vor să lucreze pământul dar nu-i mai ţin puterile. Ceilalţi l-ar lucra, însă nu prea au cu ce şi atunci…

Dar să nu reluăm refrenul cunoscut: impus de sărăcie, săteanul îşi lasă vatra şi pleacă în căutare de iluzorii fericiri pe tărâmuri străine. N-am vrea să insistăm, pentru că ar însemna să dăm în hăul judecăţilor ştiute, repetate până la obstinitate. Şi apoi, tot săpând groapa, n-o vindeci. La urma urmei, fiecare are dreptul constituţional la libertatea de a alege, chiar dacă această alegere e forţată şi porneşte pentru omul deschis să-şi schimbe soarta, pe un segment fatalist şi, nu de rare ori, cu finaluri dramatice.

La Volintiri, când a fost lichidat colhozul, circa 1300 deţinători de cote au decis că munca în colectiv e mai avantajoasă, dându-şi pământul în arendă societăţii cu răspundere limitată „Bebei-Prim”. Chiar dacă pentru început au fost şi unele hărţuieli de care moldoveanul nostru n-a fost scutit în faţa lui Dumnezeu, lucrurile, mai apoi, au intrat în albia lor firească.

Astăzi întreprinderea agricolă „Bebei-Prim”, condusă în prezent de tânărul Vladimir Malachi, are în gestiunea sa peste 4300 hectare de terenuri arabile pe care cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui, o atenţie deosebită acordându-i-se ramurii viticole, suprafeţele căreia în ultimii ani s-au extins pe câteva sute de hectare. O bună parte din agricultorii satului îşi mai lucrează pământurile în cadrul altei  întreprinderi agricole, societatea cu răspundere limitată  „Gheolin-Agro”, condusă de Iurie Moiseev. Mulţi volintireni se îndeletnicesc cu ramura vităritului. Printre altele fie spus, astăzi în curţile gospodarilor satului sunt întreţinute peste o mie de vite mari cornute, un  număr impunător de porci, oi, caprine.

…Scriam ceva mai sus, că pe feţele multora, care trudesc în aceste zile pe lanurile satului, am reţinut o umbră de oboseală. Dar, pe de altă parte, cum să nu să se simtă obosiţi cei de muncesc în satele noastre din zori şi până-n amurg? Cei care asigură, aşijderea primarului  Igor Hâncu, prin sudoarea vărsată zi de zi satul, alimentarea întregii ţări cu pâinea noastră cea de toate zilele?

Cei care, spre regret, rămân tot mai puţini şi mai puţini la VATRĂ.

Şi fără nici un sprijin.

…

Părăsind deunăzi Volintirii, l-am întrebat pe domnul  Igor Hâncu, noul şi actualul primar al satului, care-i este scopul de bază în activitatea sa din prezent şi viitor, la care domnia sa, asemenea unui filozof de pe timpuri, a numărat, probabil, în gând până la zece, după care a răspuns cumva destul de meditativ: ”…ca peste câţiva ani, după încheierea mandatului, toată lumea satului să mă vorbească numai şi numai de bine!”

Frumos spus, n-ai ce zice!