Când tăcerea devine complicitate
Se vorbește tot mai mult despre violența împotriva femeilor, despre abuzurile din familie și despre femicid - uciderea femeilor în contexte de violență și discriminare de gen. Se organizează campanii, conferințe, mese rotunde, se adoptă legi și se discută despre măsuri de prevenire. Dar, dincolo de declarații și statistici, rămâne o întrebare dureroasă: ce face societatea atunci când violența...
Despre investiții, bani și revigorare economică
Stagnarea în economie este condiționată în primul rând de lipsa surselor financiare, iar aceste surse, precum cunoaște toată lumea, pot fi obținute de la investori. Actualul prim-minstru, este intenționat la modul serios să lupte cu criza economică și este în permanentă cautare de investiții. O face insistent și cu cunoștințe de cauză. Dar, rezultatul se lasă așteptat. Investorii nu...
De ce PAS-ul a încetinit pasul?
Știu că constatarea din titlu nu-i pe placul tuturor. Dar, deoarece mediul social în care ne aflăm, activăm sau pur și simplu ne ducem traiul, nu este unul izolat și în acest sens, vorbele auzite de repetate ori, precum că ne-am așteptat la mai bine, dar așteptările nu se prea îndreptățesc, le auzim tot mai frecvent, astfel că pur...
Prioritățile, care nu mai pot fi ignorate
De repetate ori am publicat materiale la tema umflării aparatului administrativ la nivel de stat și a irosirii banilor publici pentru salariile exagerate ale funcționarilor. Este un fenomen care iepuizează finanțele publice, stimulează birocrația, împedică dezvoltarea antreprenoriatului și, până la urmă, conduce la stagnarea economică. Sincer vorbind, reacția la aceste publicații, a fost una destul de pasivă. Semnalele sau...
Republica Moldova: 35 de ani între speranță și așteptare
Fiecare generație este marcată de vremurile pe care le trăiește. Dacă ar fi să alegem un singur cuvânt pentru generația care a trecut prin ultimii ani ai comunismului și apoi prin cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova, acel cuvânt ar putea fi: așteptarea. În ultimii ani ai Uniunii Sovietice, părinții și bunicii noștri stăteau la cozi pentru...
Deficit de rațiune?
Deficitul despre care este vorba, se resimte în mai multe domenii ale existenței noatre, dar mai pronuțată, în scurta istorie a statului nostru, este lipsa gândirii adecvate în sfera politicului. Negarea analizei profunde a realităților, refuzul de aplicare a logicii elementare în luarea de decizii de importanță majoră, dar și postarea în prim plan a intereselor personale, deseori conduc...
Femeia care ține lumea în echilibru
Femeia. Ne-am obișnuit atât de mult să o vedem prezentă pretutindeni, încât uneori uităm cât de mare este contribuția ei la viața familiei și a societății. La noi, femeia rămâne, în marea majoritate a cazurilor, sprijinul principal al casei. Ea își începe ziua înaintea tuturor și, de cele mai multe ori, o încheie după ce ceilalți s-au odihnit. Îngrijește copiii,...
Și-n economie sunt binevenite soluții originale
Activitatea oricărui guvern începe de la întocmirea programului de activitate, iar esența acestui document se reduce la revigorarea economică, lupta cu sărăcia și ridicarea nivelului de viață a populației. Așa a fost în trecut, și fiindcă la acest capitol anterior nu s-au înregistrati realizări vizibile, aceiași sarcină revine și actualului, proaspăt investit executiv. O condiție obligatorie pentru revigorare economică, evident...
Ispita
Scandalul cu salarii „nesimțite” ea amploare. Aproape în fiecare zi aflăm despre milioanele plătite unor funcționari, în special celor din structurile de stat sau de la întreprinderi aflate în proprietatea aceluiași stat. Se întâmplă în timp ce economia stagnează, prețurile cresc, iar majoritatea populației trăiește cu grija supravețuirii. Dealtfel, fenomenul remunerării exagerate nu a apărut brusc și neașteptat. El are...
Despre sondaje, războiul hibrid și atitudini
Cel mai recent sondaj, unul din multele, la care concetățenii noștri au fost rugați să răspundă la întrebări de importanță națională, a demonstrat tabloul cunoscut de-a lungul anilor: jumătate din populație pledează pentru aderarea la UE, ceilalți, sau nu manifestă interes pentru problemele de ordin major, sau se pronunță împitriva apropierii de comunitatea europeană. Anume despre ei, aproximativ 35-40 la...











