Scandalul cu salarii „nesimțite” ea amploare. Aproape în fiecare zi aflăm despre milioanele plătite unor funcționari, în special celor din structurile de stat sau de la întreprinderi aflate în proprietatea aceluiași stat. Se întâmplă în timp ce economia stagnează, prețurile cresc, iar majoritatea populației trăiește cu grija supravețuirii.

Dealtfel, fenomenul remunerării exagerate nu a apărut brusc și neașteptat. El are o istorie de ani de zile. Practica de a „nu observa” evidentele abuzuri și de a răsplăti loialitatea angajaților din structurile de stat, a persistat, fiindcă guvernările, nefiind în stare să rezolve problemele cheie, recurgeau la metodologia „îmbunării” unor categorii sociale, atenuând, astfel acutizarea problemelor sociale legate de nivelul scăzut de viață al populației. Până la urmă, oricum, rămânem a fi cea mai săracă țară din Europa, iar curățenia generală în instituțiile și întreprinderile statului, despre care s-a anunțat recent la cel mai înalt nivel, nu va conduce decât la o anumită scădere a abuzurilor în salarizare, comise de funcționarii cu dreptrul de decizieși și, poate, la o completare modestă a bugetului de stat.

În esență, problema poate fi soluționată doar prin majorarea veniturilor majorității popualției. Evident, că acest lucru nu se poate întâmpla doar de pe urma proclamării de bune intenții sau scrierii de proiecte de strategii. Sunt necesare acțiuni concrete și eficiente. Dacă e să ne referim la agricultură, drept exemplu, în acest sens, ar putea servi revigorarea comerțului transfrontalier. Anularea unor restricții stupide de la vame, (la care s-ar putea ajunge în urma contactelor și discuțiilor mai insistente cu administrația de peste Prut) ar crea condiții pentru comercializarea produselor agricole de către mii de fermieri de ai noștri pe piețele din orașele românești din apropiere. Astfel, în mare parte ar fi soluționată problema  agricultorilor noștri, care-s mereu în căutarea surselor de desfacere a fructelor și legumelor crescute. La sigur, că comerțul le ar completa sursele modeste de venit și ar contribui la relansarea afacerilor. Alți zeci de producători agricoli ar putea beneficia de o conlucrare mai apropiată cu întreprinderile similare de peste Prut, care au susținerea fondurilor UE. Crearea de întreprinderi mixte, ar înlesni accesul și utilizarea mijloacelor financiare și de către agricultorii noștri. O politică chibzuită în domeniul fiscal, anularea restricțiilor birocratice, cât și crearea de noi fonduri de susținere a antreprenoriatului, ar contribui mult la apariția unor noi întreprinderi și la relansarea practică a diferitor ramuri.

Există și alte mijloace și pârghii de înviorare a activității economice. Ele doar urmează a fi puse în funcțiune. Acțiunile concrete, însă, lipsesc.  Lipsesc, fiindcă e mult mai ușor să-ți majorez salariul printr-o simplă decizie, decât să depui efort pentru a crea condiții de relansare practică a economiei.  Iar, atât timp, cât  funcționarii să lasă ademeniți de ispita câștigului fără mare efort, nu-i cazul să ne așteptăm la mari schimbări în economie, deci și, la creșterea nivelului nostru de viață.

Constantin Rotaru

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here