Activitatea oricărui guvern începe de la întocmirea programului de activitate, iar esența acestui document se reduce la revigorarea economică, lupta cu sărăcia și ridicarea nivelului de viață a populației. Așa a fost în trecut, și fiindcă la acest capitol anterior nu s-au înregistrati realizări vizibile, aceiași sarcină revine și actualului, proaspăt investit executiv.
O condiție obligatorie pentru revigorare economică, evident că este atragerea de investiții, fiindcă doar cu bani poți iniția afaceri, care, fiind bine gestionate, ar aduce și venituri. Or, tocmai de la lipsa de investiții încep problemele majore: businessmanii nu se prea avântă în inițierea de afaceri într-o țară din imediata apropiere de război. Anume lipsa de mijloace a condus la eșecul guvernărilor precedente. Probabil, conștientizând acest pericol, guvernul proaspăt investit vrea să recurgă la o mișcare originală. Promisiunea premierului Tofan de a apela la sprijinul oamenilor de afaceri din alte state, originari din Moldova, este una fondată. La sigur, că vor fi identificate și persoane respective, vor apărea poate și câteva întreprinderi noi, dar nu știu dacă e cazul să ne așteptăm la mari realizări și schimbări de esență doar de la această acțiune. Este nevoie acum de mai multe soluții neordinare. Anume ele-s așteptate de societatea noastră și doar dacă echipa guvernamentală va reuși să genereze și să implementeze idei noi, impasul poate fi depășit.
Fiindcă, tot vorbim despre lipsa mijloacelor financiare, de ce spre exemplu, n-ar fi atrase depunerile populației în realizarea unor proiecte investiționale de proporții. Aceste depuneri, la moment, constituie peste 90 de miliarde de lei și echivalează cu un buget de stat anual. Mijloacele respective aduc acum venituri doar băncilor, dar ar putea fi utilizate la fondarea, spre exemplu, a unei rețele de întreprinderi moderne de procesare a materiei prime din agricultură. Astfel, agricultorii n-ar mai livra peste hotare materia primă, dar produsul finit , care aduce o plusvaloare mult mai mare. Ei s-ar alege cu niște venituri mai substanțiale, ar fi create noi locuri de muncă, ar crește și baza impozabilă.
Desigur, pentru materializarea ideii de atragere a mijloacelor financiare ale populației este necesară o nouă viziune economică, crearea din mijloacele menționate a unor fonduri de finanțare, evident cu garanții din partea statului, de elaborare a unui set de documente, care ar stimula această inițiativă și care ar ține cont și ar proteja interesele celor implicați în proces și în primul rând a acționarilor fondurilor. Dealtfel, metodologia de atragere a mijloacelor financiare ale populației este utilizată în mai multe state cu economie prosperă.
Sperăm că actuala guvernare să nu rateze această oportunitate, care, la sigur, va conduce la revigorarea economică. Dar, miracolul s-ar putea întâmpla, numai dacă se va recurge și la alte mult prea necesare acțiuni. Vorba e în primul rând de reducerea imensei armate de funcționari care generează cheltuieli enorme din buget, de limitarea activității controlorilor care, pentru a demonstra existența și utilitatea, deseori se întrec cu măsura, de reexaminarea unor prevederi din actuala legislație, care nu ar împedica, dar ar stimula activitatea și inițiativa antreprenorilor. Obiectivele nu-s dintre cele irealizabile, ele-s cunoscute și au fost formulate și de predecesori, atât doar, că până la urmă, carul nu s-a mișcat din loc. Poate de data aceasta, lucrurile vor lua o altă turnură, una favorabilă ieșirii din criza, care nu mai poate fi suportată?
Constantin Rotaru







