Decalaj nu este altceva decât disproporția dintre două lucruri sau fenomene, care demonstrează că se înregistrează o mare distanță, chiar și acolo, unde această distanță n-ar trebui să existe. Mi-am amintit de cunoscută definiție, în timp ce luam cunoștință de declarațiile de venituri obținute în anul trecut, de către funcționari de diferit rang, făcute public în această primăvară, conform legislației în vigoare.
Deputații, conducătorii de ministere, agenții și alte structuri de stat au prezentat declarații completate cu sute și sute de mii de lei venituri anuale, majoritatea constituind salariile și diferitele îndemnizații de stat. Nu m-au mirat sumele enorme, fiindcă cunoaștem că cei de la cârmă întotdeauna au avut grijă să aibă o viață cât mai îndestulată. M-a surprins decalajul enorm dintre remunerarea excesivă din partea statului a celor cu funcții înalte și salariiile și pensiile minime, de care beneficiază majoritatea populației. Diferența-i enormă, iar luată în comparație, este de zeci, iar uneori de sute de ori mai mare, evident că în favoarea celor care-s mai aproape de „treucă”.
În urma acestei prime concluzii, s-ar crea poate impresia, că ași pleda pentru egalitate sau nivelare. Acea nivelare, care era proclamată în trecut și spre care țintea, (doar în vorbe!), societatea comunistă. Desigur că nu sunt adeptul unor asemena idei năstrușnice. Pur și simplu, cred că într-o societate, care tinde spre civilizație, ar trebui să se țină cont de bunul simț și măsură în toate. Fiindcă nu este corect, ca un funcționar, chiar și cu o funcție înaltă, care n-a făcut încă nimic de folos pentru țară, să se lefăiască în bine, în timp ce un fost profesor, medic sau simplu agricultor care a muncit o viață, să numere și să repartizeze bănuții, ca să-i ajungă de la o pensie la alta.
În situația precară în care ne aflăm, una de incertitudine și criză, aspectul moral al fenomentului la care ne referim, are o semnificație aparte. Persoanele de la guvernare, direct sau indirect sunt responsabile de starea de lucruri într-un domeniu sau altul. Și dacă, la capitolul „dezvoltarea economică și nivelul de viață al populației” situația-i una deplorabilă, cei cu răspundere directă ar trebui să-și mai taie din pofte, să reevaluieze activitatea și remunerarea, să se conformeze situației și doar atunci, când lucrurile vor lua o altă întorsătură, una de relansare economică și un nivel de viață cât de cât acceptabil pentru majoritatea simplă, ar putea să revină și la ideia unei remunerări mai avansate. Nimeni atunci nu s-ar revolta, fiindcă este logic, ca de realizări să beneficieze și cei care contribuie la fortificarea economiei și a bunăstării poporului.
Cu mare părere de rău, dar precum ne demonstrează realitatea, până la acele timpuri râvnite, mai avem de parcurs o cale lungă și anevoioasă. Îar în acest parcurs, rolul decesiv revine anume celor, care au fost desemnați să conducă procesele. Anume ei, ar trebui să o facă competent, cu accent pe interes de stat, pe prosperarea majorității, dar nu pentru propria bunăstare.
Constantin Rotaru
