Propaganda

Pe timpuri, acestui gen de activitate ideologică, partidul îi acorda o atenție primordială. A doua persoană din conducerea statului statului era responsabilă de organizarea propagandei, iar la nivel local, în fiecare comitet raional de partid unul din cei trei secretari era „pe ideologie” și avea în gestiunea sa o secție, destul de numeroasă, numită „de propagandă și agitație”.  Aceste structuri, la nivel de stat și local, desfășurau o activitate imensă de spălare a creierilor, de promovare a  ideilor comunismului, de schimbare a mentalității oamenilor.
Noi, cetățenii de rând, nu prea luam în seamă această activitate a partidului și nu-i acordam atenție. Dar, în zădar! Fiindcă peste un anumit timp, (neavând alte surse de informare) ne trezeam că la modul serios credeam că Uniunea Sovietică este țara care numai ea,  luptă pentru pace, că imperialiștii sunt cei, care ațâță războiaele de pe glob și că după revoluția din octombrie, comuniștii n-au avut altă grijă mai mare decât bunăstarea poporului. După prăbușirea Uniunii Sovietice aveam să aflăm că de fapt,  propaganda a inversat lucrurile. Conduși de ideia bezmetică de a instala orânduirea comunistă pe întreg globul, comuniștii de la Moscova ațâțau războae în Asia, America Latină și Africa, folosind în acest scop mijloace enorme, fapt ce influența direct bunăstarea populației de rând. Oamenii mai în vârstă își mai amintesc de acele cozi imense, în care pierdeau zile întregi pentru a se pricopsi cu o bucățică de salam sau o haină mai potrivită. Nimeni, însă, nu se revolta, fiindcă eram siguri că ziua de mâine va fi una mai bună. Aceste erau efectele propagandei, acelei propagande, care, credeam noi, că nu ne influențează.
Cei de la Kremlin aveau și mai au în prezent o altă viziune. Ei cunosc bine forța propagandei și o folosesc din plin pentru a-și promova ideile și interesele. Presa rusească scrisă, televiziunile și alte mijloace de informare în masă sunt prezente și astăzi la noi și nu cedează din turații. În cei aproape 35 de ani de independență rămânem încă în mare parte sub influența Moscovei, care, la capitolul „propagandă” se simte ca la ea acasă. Noi, însă, ca și pe timpuri, suntem indiferenți față de acest fenomen și doar pe președinta țării o auzim abordând tema necesității de combatere a  războiului hibrid. Ea, desigur, este susținută, dar mai mult în vorbe și nitenții, căci, de fapt, lucrurile, practic nu se schimbă.
… De fiecare dată, la patru ani distanță, când intrăm în campanii electorale, fie că este vorba de prezidențiale, sau de cele parlamentare, ne ciocnim de aceiași situație: o bună parte a populației continuă să se pronunțe pentru susținerea exponenților Kremlinului. Nu o fac din mare simpatie pentru persoanele respective. Mai mult din inerție, dar și mai mult, din convingeri perimate insuflate de ani de zile de același, fenomen, combaterea căruia se lasă încă așteptată. Până când?  Poate până la viitoarele alegeri, când, s-ar putea întâmpla să fie ales un nou lider, unul format și promovat de aceiași neperitoare  propagandă rusească?
Constantin Rotaru