Clar că din punct de vedere geografic, ne-am aflat și suntem în spațiul european. Dar, privită în alte aspecte, țara noastră, deși are statut de preaderare, deși exportul este orientat mai mult spre piețele din Vest, este, totuși, încă departe de a fi integrată în comunitatea statelor europene.
În discuții private și în dezbateri publice deseori este abordat subiectul obținerii de către R. Moldova a statutului de țară membră a UE. Unii, mai optimiști, numesc o perioadă de trei ani, alții, mai cumpătați, operează cu termenul de anul 2030. Sunt și dintre cei, care vorbesc despre o perioadă mai îndelungată în timp. Într-u interviu pentru radio „Moldova 1”, parlamentarul european din partea României, Siegfried Mureșan vorbea despre un termen de aproximativ zece ani. La părerea deputatului, care face mult pentru apropierea noastră de comunitatea europeană, anume de acest termen are nevoie țara noastră ca să îndeplinească toate condițiile de preaderare, pentru a obține statut de membru al UE.
Vorbind la general, într-adevăr, este destul de dificil, să afirmi, cu un grad mai mare de siguranță, când se va produce evenimentul așteptat, fiindcă aderarea este condiționată de mai mulți factori. Este vorba în primul rând, de situația din regiune, o situație extrem de complicată din cauza războiului, care a rotunjit deja trei ani, de când a fost declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, de relația dintre statele din interiorul UE, de alți factori, deseori imprevizibili, care intervin în realitățile complicate ale timpului și care nu depind de poziția sau posibilitățile noastre ca stat.
Dar, dacă ar fi să ne referim la concret la starea de lucruri privind parcursul nostru european, ar fi, cred incorect, să trecem cu vederea un alt factor, care are, de fapt, in rol primordial și care, la sigur, este monitorizat de europeni, – cel al atitudinii noastre față de integrare. În vorbe admirăm dezvoltarea economică din statele UE, acceptăm și ne bucurăm de susținerea financiară a comunității europene, ne place nivelul de viață de acolo, dar când e vorba de atitudinea noastră față de aderarea la UE, a fiecăruia în parte, doar 50+1 au susținut integrarea, altă jumătate din votanți, la referendum, a manifestat o indiferență totală, care, clar că i-a surprins pe europenii. Ei, la sigur, au ajuns și la concluzia evidentă: „dacă jumătate dintre moldoveni nu vor în UE, de ce ar trebui noi să-i acceptăm. Mai avem oare nevoie de o țară, care să ne facă probleme?” (Vorba-i Ungaria, care deseori nu-i de acord cu poziția UE față de Rusia). Pentru Uniunea Europeană este neclară și atitudinea noastră față de o altă problemă, care-i una principială, – reformarea justiției. De ani buni se tot vorbește despre lupta cu corupția, despre judecarea făptașilor furtului miliardului, dar, până în prezent, practic nimic, fără doar câteva excepții, nu s-a întreprins. Și la acest capitol, europenii, probabil, se întreabă: de ce ar trebui să acceptăm în calitate de membru o țară, unde domină iresponsabilitatea în drept, unde legile sunt sfidate și unde nici pentru trădare de patrie nu sunt trase la răspundere persoanele, care au ocupat funcții de cel mai înalt rang?”.
Privită în ansamblu, cam aceasta-i starea de lucruri cu apropierea noastră de Europa. Și dacă ar fi să revenim la întrebarea din titlu, chiar nu știu care ar fi răspunsul. Atât doar cunosc eu și o știe toată lumea: până nu vom face ordine în casa noastră comună, aspirațiile noastre spre un alt viitor, rămân a fi din domeniul visurilor nerealizate.
Constantin Rotaru
