Cu regret – cu mare regret! – răspunsul la această întrebare (la prima vedere, mai mult retorică) – este unul afirmativ: da, ea, Pâinea noastră cea de toare zilele, pare să nu se mai afle în prim-planul gtijilor şi preocupărilor majore ale unora dintre noi. Şi mai trist e faptul că aceşti „unora” deţin, de iure şi de facto, pârgiile puterii în statul nostru. Gândul, grija, dragostea şi respectul faţă de ea, după toate aparenţele, le-au trecut pe plan secund, locurile lor luîndu-le tot nişte sentimente umane, sociale – dar deja de o cu totul altă natură: ambiţiile politice, setea de acaparare cu orice preţ a averilor nemuncite, orgoliile şi corupţia în numele acestora.

Cu siguranţă, urmărind aceste fenomene, gândul şi logica ne conduc spre următoarea întrebare: dar cine se face vinovat de toate acestea?din vina cui au devenit posibile atare  plăgi sociale? şi cine ar trebuie să le pună stavilă?

Da, desigur, o asemenea întrebare îi vizează direct pe cei de la guvernare. Pe cei, cărora, la fiecare scrutin electoral, le încredinţăm mandatele respective, mandate ce le oferă posibilităţi reale de a transpune în fapte concrete opţiunile şi alegerile noastre. În acest sens, structurile puterii constituie, într-un fel, o piramidă, în vârful căreia se află, conform Constituţiei, Parlamentul.

***

Dar, după această preambulă oarecum generalizată, să trecem nemijlocit la tema pe care ne-am propus-i s-o abordăm în editorialul de faţă.

Deci – ziceam de pâinea cea de toate zilele. Care apare, se plămădeşte şi se coace în unul dintre cele mai importante „cuptoare” ale oricărei economii naţionale – agricultura. Şi care cuptor – dacă e să continuăm să vorbim metaforic – trebuie să fie în permanenţă îngrijit şi controlat întru a-i asigura buna lui funcţionare.

Dar, în acest sens, cum stau lucrurile la noi? Cunoaştem şi constatăm în continuare (în special, în anii de la urmă) una şi aceeaşi situaţie: agricultura pare să nu mai fie privită şi apreciată drept o locomotivă a economiei noastre naţionale; fermierul nostru aşa şi nu mai ajunge în capul mesei, loc ce îl merită în deplină măsură, loc ce se oferă cu mare atenţie şi recunoştinţă colegilor lui în toate ţările dezvoltate ale lumii. Argumente şi dovezi? Pare-se, câtă frunză şi iarbă! Se vorbeşte şi se tot vorbeşte despre credite preferenţiale, credite bancare cu dobândă mică pentru fermieri, despre impozitul unic, despre obligativitatea unităţilor de comerţ alimentar de a oferi o anumită cotă de produse agricole de origine autohtonă, despre necesitatea reducerii importului de produse alimentare, despre obrăznicia intermediarilor etc., etc. Şi atare exemple de „grijă” faţă de fermierul nostru pot fi culese şi din actualitatea de ultimă oră. Cât face numai istoria cu majorarea de patru ori consecutiv, în cel mai recent timp, a preţurilor la carburanţi! Acum, când suntem după un an extrem de nefavorabil pentru agricultură; când seceta şi creditele neachitate au golit cu desăvârşire buzunarul ţăranului; când primăvara priveşte cu uimire la miile de hectare de terenuri agricole nelucrate sau chiar lăsate în pârloagă…

… Scriam mai sus despre piramida puterii. Se ştie deja că piramida are proprietăţi magice, cunoscute şi aplicate încă din antichitate, inclusiv de vechii faraoni. Şi atunci – ce-i cu piramida puterii de la noi? Oare nu cumva stă cu susul în jos?

Şi atunci?…

Ilie Bujor