Nu cunosc a cui a fost năstrușnica idee de a prelua conducerea întregului sistem de guvernare în exclusivitate de către oamenii PAS-ului, dar, la sigur, n-a fost reușită această propunere din simplul motiv că formațiunea politică relativ tânără, n-avea cum să dispună de potențialul necesar pentru a prelua guvernarea și a face progrese în domeniile de existență vitală pentru țară. Lipsa de experiență și de aptitudini profesioniste, iar pe alocuri și de cunoștințe elementare, completate cu condițiile extrem de complicate dictate de războiul din vecinătate și secetă, – toate acestea, până la urmă au condiționat apariția în societate a nemulțumirii de calitatea actului de guvernare, fapt resimțit mult la recentele alegeri.
Era probabil, mult mai indicat, ca la început de guvernare să se procedeze la crearea unei coaliții care ar fi reprezentat toate forțele proeuropene, în echipa de guvernare fiind incluși oameni care au demonstrat pe parcurs, că au și cunoștințe și capacități proprii unor personalități capabile să conducă unul din domeniile ce țin de competența statului.
Deși cu mare întârziere, greșeala a fost recunoscută și acum, pari-se că se întreprind unele acțiuni de corectare a situației. Asta am înțeles-o din discursurile Președintei, a șefului de guvern. Important este, ca în funcțiile cheie să fie numiți profesioniști, oameni integri, care au demonstrat că sunt în stare să facă schimbări spre bine nu numai în vorbe, dar și în fapte.
La fel de important este să se întreprindă mai multe acțiuni de lichidare a dezbinării din societate, fiindcă rezultatele referendumului au demonstrat lipsa dialogului dintre guvernare și popor. Nu-i vorbă, pe parcursul campaniei electorale, demnitarii de stat sau deplasat în teritoriu, dar în majoritatea cazurilor au avut întâlniri cu auditoriul pregătit, „comod” pentru discuții, evitându-i pe cei încă mulți, aflați sub influența propagandei rusești. Or, tocmai aceștia urmează a fi convinși să se debaraseze de ideile perimate, care nu fac bine viitorului nostru. Să recunoaștem, că anume în această privință, la nivel de stat, practic nu se întreprind nici un fel de acțiuni. Emisiunile radio și televizate, diferite conferințe și alte activități desfășurate în scop de informare despre beneficiile aderării la UE și suportul enorm acordat de comunitatea europeană țării noastre, în majoritatea absolută a cazurilor au ca țintă auditoriul, care-i demult convins despre necesitatea aderării la UE. Iar cei, aproximativ 30 la sută din populație, în special de la nord și din regiunea populată de găgăuzi, sunt lăsați de izbeliște și continuă să se afle sub influența propagandei rusești, deși noi, cu diferite ocazii nu uităm să afirmăm că avem un spațiu informațional, care ne aparține. Da, ne aparține, Dar dominat este de cei, care numai bine nu ne doresc. Aceasta-i și una din cauzele, că ori de câte ori ajungem la alegeri, în regiunile amintite ne confruntăm cu același fenomen al negării bunului simț. Se întâmplă astfel, fiindcă nici până în prezent nu avem o politică consecventă de combatere a acțiunilor antistatale, fără de care o țară, chiar având o conducere cu cele mai bune intenții, este lipsită de viitor.
Constantin Rotaru








