Ori de câte ori se produce schimbarea de guvern, (iar pe la noi cam des se întâmplă acest fenomen), noi, cei mulți, tot mai avem speranța că poate se va întâmpla miracolul și va veni la guvernare o echipă, care va corespunde întru totul exigențelor timpului. Nu trece, însă, multă vreme și iată că ne trezim cu un executiv, care nu prea are îndemânarea și competența așteptată și este nevoit să plece în demisie, uneori cu mari restanțe.
Așa s-a întâmplat deseori. Ne-am cam săturat de decepții, dar, vorba poetului, flacăra speranței mai este încă vie…
Constatarea cu restanțe și cu speranțe se referă la mai multe ministere, dar în special la cel din fruntea principalei ramuri din economia noastră, cea agricolă și de procesare. Este un domeniu, în care, precum e și firesc pentru o țară agrară, avem mulți specialiști cu experiență și aptitudini de conducători. Uneori ei nemereau și la conducerea ministerului. Deseori, însă, erau desemnați miniștri oameni de întâmplare, în funcție de conjunctura politică.
Dar, dat fiind că problemele agriculturii în fond sunt cunoscute, toți cei postați în fruntea ramurii nu făceau altceva decât să pună accentul pe problemele de primă importanță: extinderea irigării, implementarea de noi tehnologii de producere, identificarea piețelor de desfacere și, evident, finanțarea ramurii. Unor miniștri, în special celor cu cunoștințe practice, le reușea, (în funcție de durata aflării în postul nominalizat și de susținere politică), să întreprindă câte ceva, altor, cam nimic.
La moment, constatăm, cu părere de rău, că din cauza secetei și a crizei energetice situația în sectorul agrar, este una foarte complicată. Problemele s-au tot adunat, iar soluții reale nu prea s-au propus. În schimb avem elaborate strategii și planuri mărețe, tot felul de inițiative, dar… toate pe hârtie, fiindcă nu există acoperire financiară. Evident, nu poate continua la nesfârșit starea de lucruri, când se vorbește mult, intențiile-s grandioase, iar susținerea-i slabă de tot.
Anume din aceste considerente agricultorii așteaptă de la noul vechi ministru al agriculturii să renunțe la intenții irealizabile, dar să pună accentul în activitatea sa și a ministerului pe implementarea de soluții practice și concrete cum ar fi, spre exemplu, reglementarea devierilor la prețurile inputurilor sau reabilitarea (poate pentru început pe sectoare) a sistemelor de irigare de-a lungul Nistrului și a Prutului. Ar fi poate binevenită și restabilirea comerțului transfrontalier cu județele românești, unde, șa sigur, ar putea fi comercializată aproape toată producția agricolă de la noi. N-ar trebui ignorată nici extinderea sectorului piețelor agricole de la noi, unde avem nevoie de depozite și frigidere. Conjunctura creată, dat fiind și seceta din anul trecut și războiul din regiune, impune o nouă viziune asupra asistenței în agricultură. Fermierii noștri, și cei mici și cei cu o producție mai extinsă, n-au șansa să se descurce fără ajutor, iar sprijinul poate veni doar din partea statului. Așa se procedează în toată Europa. Sperăm, deci, că noul guvern nu va avea nevoie se fie convins că fără o agricultură performantă economia țării n-are viitor.
Constantin Rotaru
