În sfârșit, după ani de promisiuni și tergiversări, procuratura a venit cu o acțiune mai concretă în dosarele miliardului furat și a concesionării aeroportului de la Chișinău. Vorba-i de demersul Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, care săptămâna trecută a solicitat încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală a deputaților Partidului „ȘOR”, Petru Jardan și Denis Ulanov.

Suntem departe de gândul că vor urma niște acțiuni așteptate cu multă răbdare de societate, acele acțiuni, care de mult timp se cer a fi operate în privința altor deputați, despre care se tot vorbește că ar fi implicați în scheme de corupție și numele cărora sunt rostite deseori, dar pe aceștia nici vânt rece nu-i trece. Mai mult chiar, demersul procurorului general de ridicare a imunității deputaților de la „Șor”, ar putea fi o simplă reglare de conturi dintre „oamenii lui Platon” și „oamenii lui Plahotniuc și Șor” sau o încercare de spălare a imaginii procurorului general care în perioada mandatului său nu s-a remarcat prin dosare de rezonanță, ci doar prin eliberarea din închisoare a lui Veaceslav Platon și altor „deținuți politici”.

Oricum, sperăm să fie un început, care să aibă o continuitate și un sfârșit meritat de beneficiarii miliardului sustras și alți mulți autori de scheme de prădare a statului, oploșiți în fotoliile Parlamentului.

Sincer, la moment nu prea am temei pentru afirmația făcută, fiindcă suntem încă prea departe de finalul curățeniei generale, care urmează a fi începută și încheiată în casa noastră comună.

Începutul acestei purificări, după mine, ar trebui pornit nu de la pescuitul “peștișorilor” mici, dar de la cei,  care stau în frunte și comandă nestingheriți parada. Cei de la justiție, în primul rând de la procuratură, dacă vor întradevăr, să instaureze dominația legii, ar trebui să formulize, în sfârșit, un răspuns la întrebarea care tine direct de competența lor: din ce mijloace există și activează partidul cu cei mai mulți deputați în parlament? Identificarea surselor de finanțare a acestei formațiuni politice aproape necunoscute prin partea locului și devenită peste noapte mare și tare, ar răspunde la multe alte întrebări, incluisiv și la cele ce țin de promovarea intereselor politice ale rușilor, în detrimental băștinașilor. De mult timp, și, deocamdată fără sorți de izbândă, este așteptat de la procuratură și un răspuns la altă întrebare, una simplă de tot: are oare drept și temei juridic la existență un partid fondat din banii furați?

Până noi, cei care facem parte din societatea civilă, așteptăm răspunsuri exhaustive (clare) de la organelle de resort, iar acestea caută cu înfrigurare (sau imită căutarea?) răspunsurilor la aceste întrebări, “reprezentanții” partidelor pomenite formează majorități în parlament și continuiă să ne conducă “cu multă dibăcie și pricepere”. Atât doar că direcția spre care ne orientează, numai lor le convine și n-are nimic comun cu interesele majorității locuitorilor  de pe acestă bucată de pământ.

 

Constantin Rotaru

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here