Nici în cel mai urât vis nu ne-am fi putut imagina un război între armatele celor mai apropiate altă dată națiuni, rușii și ucrainenii. Dar asta s-a întâmplat.
De regulă, războaiele se dezlănțuie având la bază niște pretexte substanțiale, în majoritatea cazurilor, conflicte cu pretenții teritoriale. De data aceasta pretextul este unul de neexplicat: “Vrem să eliberăm Ucraina de sub conducerea naziștilor, s-o decomunizăm și s-o demilitarizăm”. Asta a declarat președintele de la Kremlin, ordonând armatei să treacă frontiera Ucrainei. Dar cum, la modul serios poți vorbi despre influența naziștilor, într-o țară al cărui Președinte este reprezentantul națiunii evreiești? Cum poți invoca influența comuniștilor în țara, unde comuniștii nu-s reprezentați nici în forul legislativ al statului? Și, în sfârșit, este oare motiv să ataci o țară numai pentru că ea dispune de armată, acesta fiind un atribut al oricărui stat de pe globul pământesc?
Evident că altul este adevăratul motiv al invaziei. Putin nu poate ierta ucrainenilor apropierea de Uniunea Europeană și distanțarea tot mai mare de Rusia. Refacerea imperiului rămâne a fi scopul primordial al Kremlinului și în acest sens și noi, moldovenii dintre Prut și Nistru suntem supuși unui pericol enorm. Primejdia-i una reală, oricât de mare ar fi efortul unor pretinși analiști de la Chișinău de a ne liniști. Atât doar, că la moment rușii au o altă mare bătaie de cap.
…De 8 zile urmărim încontinuu încăierarea dintre cele două armate. Este un război adevărat, cu multe pierderi de vieți omenești și cu distrugeri enorme de tehnică și edificii. La sigur că cei de la Moscova nu s-au așteptat la o asemenea rezistență din partea ucrainenilor. Dar, probabil, nici ucrainenii nu s-au așteptat la atâta cruzime din partea rușilor, care bombardează, practic fără pauze, orașele și satele țării vecine.
Cruzimea-i avansată de ei la rang de politică de stat. Cine nu-i cu noi, acela-i împotriva noastră. Acesta-i crezul și regula de care se conduc diriguitorii de la Kremlin. Este un comportament, care n-are nici explicație, nici îndreptățire, dar nici scuze. Anume din aceste considerente ar fi corect să insistăm la accelerarea procesului de integrare europeană, aceasta fiind unica garanție de a ne menține în spațiul valoric european.
Constantin Rotaru