– În acest frumos colț al Moldovei m-am născut și mi-am trăit frumoșii ani ai copilăriei. Aruncând o privire asupra timpurilor trecute, cred că suntem cu toții în drept să ne mîndrim cu satul în care am avut șansa de a vedea lumina zilei și marele miracol al vieţii.
Fac această paralelă, fiindcă le consider la fel de importante în viaţa fiecărui om, fiecărui copil – o casă şi un sat – or, anume aici e începutul începuturilor. Ştiam una: o casă cât de mică are nevoie de un gospodar, dar mite un sat.Cunoscând mai în de aproape toate problemele cu care se confruntă localitatea mea de baștină, am decis să-mi înaintez candidatura la funcţia de primar al localității, în așa mod să am mai multe căi și posibilități de a soluționa măcar unele probleme mai stringente. Atfel, în 2011 am câștigat primul mandat de primar.
Şi la o depărtare de 10 ani de conducere a unei localități nu toate par aşa de simple; ne-a fost şi uşor, şi greu. Dar călăuză mi-au fost cuvintele:,,Un conducător trebuie să ţină seama de trei lucruri: mai întâi- că el conduce oameni, al doilea- că el conduce după legi, şi al treilea – că nu conduce întotdeauna”
Îmi place mult lucrul complicat de primar. Suport și sprigin în activitatea mea este echipa de la primărie. Suntem un colectiv deja închegat, care se ambiţionează de-a menține în bună ordine satul de baștină, de-a asigura oamenilor bucuria de a trăi în satul Orac. Am muncit mult cu tot colectivul pentru obţinerea acelor succese pe care le avem astăzi.
Când am devenit primar în anul 2011, primul obiectiv a fost dezvoltarea infrastructurii.Astfel, în perioada 2011-2021 ne-am concentrar eforturile la următoarele:
- Reparația drumurilor locale
- Extinderea și modernizarea rețelei de iluminat public
- Reconstrucția terenului sportiv și reparatia capitala a vestiarului acestuia.
- Amenajarea și menținerea în stare de funcționalitate a gunoiștii
- Plantarea unui scuar în centrul satului
Din cele propuse încă în perioada primului mandat am reușit să realizăm mai multe lucruri bune, îmbunătăţind astfel calitatea vieţii locuitorilor. Pe parcurs, am reusit să restabilim iluminarea stradală pe tot teritoriul satului – 27 străzi. A fost reparată capital casa de cultură, care se afla în stare deplorabilă, am amenajat stadionul, am reparat 3,5 km din drumurile principale din localitate.Totodată am pregătit proiectul pentru construcția drumului de acces ce leagă localitatea cu traseul R-34, fapt ce ar facilita accesul la traseul national atât al băştinaşilor, cât și al locuitorilor din satelor vecine. Între timp, am realizat un schimb de experienţă şi conlucrare cu primarii altor localităţi, inclusiv parteneriate cu colegii noștri de peste Prut prin semnarea acordului de înfrăţire cu localităţi din România – comuna Șura Mică, județul Sibiu, și comuna Năieni, județul Buzău. Ca rezultat, atât din surse proprii, dar și datorită mijloacelor financiare oferite de comuna Şura Mică, au fost renovați 2,2 km de apeduct, permițându-ne să alimentăm cu apă doua străzi ale satului, unde era un deficit mare de apă și de care beneficiază şi grădinţa, gimnaziul şi , Oficiul Medicilor de familie.Și în prezent în sat este în proces de construcţie sistemul centralizat de aprovizionare cu apă, la care vor fi conectaţi noi beneficiari.
În continuarea relatării mele – unele opinii vizavi de reformele în sistemul administrativ. Personal, sunt convins că administrația publică locală trebuie sa fie mai aproape de cetateni. Or, micșorând numarul de primării, vom avea un efect invers: populatia azi în mare parte este în etate, ceea ce va crea imposibilitatea acesteia de a beneficia de serviciile APL . Consolidarea primăriilor va fi benefică doar atunci când toate structurile, infrasturctura vor fi dezvoltate la un nivel înalt, ceea ce acum lasă de dorit. Pe când, concentrând primăriile doar în unele localitați,se va dezvolta inegalitatea între localități: satele cu populație mai mare vor beneficia de surse finaciare mai mari, iar satele mici vor rămânea în umbră.
Pe viitor îmi văd satul ca o localitate dezvoltată în care să se întoarcă toți cetățenii care au plecat în căutarea unui trai mai bun. Dar pentru aceasta trebuie să muncim în continuare – să asigurom buna funcţionare a gimnaziului, a grădiniței, să avem drumuri bune, fiecare casă să aibă apă potabilă șii canalizare centralizată. Și – principalul – de soluționat problema cu locurile de muncă pentru locuitorii satului. Vom insista la atragerea investitiilor în domeniile adecvate afacerilor din localitate, încurajând micii producatori (apicultori, viticultori, GT, Intreprinderi Individuale) sa-și extinda afacerile pentru ca ei să poată crea locuri de muncă pentru cetățeni, să devină profitabile.
Şi atunci, suntem siguri, localitatea noastră va devein şi mai frumoasă, şi mai prosperă.
Consemnare: Ilie FRUNZĂ