Pe câmpia Sadacliei sună bobul plin al gliei

… Deşi până la ora amezii mai era timp de câteva ore, zăpuşeala deja pusese stăpânire şi pe câmpiile din jurul Sadacliei; şi doar sub brazii falnici din curtea Mănăstirii Chistoleni se mai păstraseră câteva ostroave din răcoarea dimineţii. Am simţit acest lucru zilele trecute, când, dând curs unei invitaţii de mai demult a lui Nicolae Prohniţchi, Directorul SRL „Sadac – Agro” din această cunoscută localitate de pe meleagurile Basarabeascăi, ne-am deplasat la faţa locului, întru a ne documenta vizavi de începutul actualului sezon de recoltare.  

Astfel, însoţiţi de Anatol Prohniţchi, agronomul întreprinderii, am început „inspectarea” noastră cu un lan de circa 80 hectare de mazăre, pe care furnicau harnic 2 combine, lan amplasat chiar la hotarul cu susnumita mănăstire. Aici am şi făcut cunoştinţă cu echipajele celor 2 agregate – Simion Veselnoi, mecanizator cu un stagiu de 25 de ani, cu novicele său Vitalie Lungu (care era la prima sa recoltare); cu Vasile Stratan, care lucrează mecanizator încă din anul 1977, şi partenerul său Alexei Garaba, precum şi cu şoferul Iurie Javgureanu, care „pândea” de zor buncărele combinelor, pentru a transporta boabele la arie.

– E a treia zi de când recoltăm acest lan de mazăre, ne-au spus ei într-o diecuţie improvizată pentru câteva minute. Azi încheiem treieratul aici şi de mâine trecem pe alte lanuri.

O secvenţă nu mai puţin impresionantă am înregistrat-o şi pe un lan imens de grâu din alt capăt al moşiei de 2.700 de hectare a „Sadac – Agro”. Aici, de unul singur, „lupta” voiniceşte cu marea de spice Mihai Lungu, „căpitan” de 4 ani pe o superbă combină CLAAS, care „muşca” voiniceşte din spicele pline de boabe. Am aflat că lucrează în tandem cu Gheorghe Marga, care la moment era în alt capăt al lanului. „Aveţi ceva comun cu Vitalie Lungu? ne-am amintit noi de discuţia anterioară cu mecanizatorii de lângă mănăstire. Da, ne-a răspuns fără a-şi ascunde mândria, Mihai Lungu, e feciorul meu, care, după cum ştiţi deja, e la primul său seceriş”.

… Peisage de muncă harnică ni s-au arătat privirilor şi când am vizitat cele 40 de hectare de legume, pe care trebăluiau de zor, sub oblăduirea atentă a brigadierului Ion Gheorghiţă, peste 20 de lucrători. Aceeaşi atmosferă – şi pe arie, unde se depozitau sistematic cerealele, lopătate fără încetare de Petru Gotişan, Sergiu Lazu şi Marcu Tanasol.

… – Felicitările noastre, domnule director Prohniţchi, ne-am permis noi să-i adresăm ulterior un compliment gazdei. Şi lanurile sunt frumoase, şi oamenii harnici, şi tehnica lucrează ca ceasul.

Cu modestia şi reţinerea ce-l caracterizează plenar, dumnealui ne-a mulţumit pentru aprecieri; totodată, aşa cum secerişul era la începuturi, fără a-şi permite de a ne prezenta unele cifre concrete vizavi de lucrările respective.

– Vom număra bobocii mai târziu, spre sfârşitul recoltării. Şi doar atât putem spune la moment: sperăm că preţurile la pâinea noastră măcar de astă dată vor fi pe potriva muncii, cheltuielilor şi nehodinei noastre. Zic „de astă dată”, deoarece evenimentele din zilele de la urmă din cadrul actualei guvernări ne înclină să credem că multe lucruri se pot schimba în favoarea, să zic aşa, a celor care muncesc.

***

Logic, pe parcurs discuţia noastră cu domnul Prohniţchi a „deraiat” şi pe alte teme, cazul provocat fiind de întrebarea cum vede dumnealui perspectivele agriculturii ţării, domeniu în care activează de mai bine de două decenii.

– Nu trebuie să fii mare profet ca să faci anumite pronosticuri vizavi de acest motor al economiei naţinale, cum se obişnuieşte a i se spune agriculturii. Deci, şi firesc ca această temelie să fie mereu îngrijită, să zic aşa, protejată, consolidată. De regulă, prin subvenţii din partea statului. În acest context, să vedem cum stau lucrurile la noi şi în lume. Conform unor calcule aproximative, în Republica Moldova hectarul de teren agricol e subvenţionat, în medie, cu 27 de euro; în statele UE, inlusiv şi România, acest indice e de cel puţin 10 ori mai mare! Atunci, cum să putem noi concura cu preţurile la producţia noastră agricolă crescută cu atâta muncă şi credite bancare, cu cele ale colegilor de peste hotare? Fără a mai vorbi de calitate, de aspect exterior, de ambalare, de parteneriate soide şi trainice etc., etc.?

Mai departe. În ultimii ani doar se tot vorbeşte despre miliardul furat. Cum stau şi aici lucrurile? Eu unul încerc să mă dumeresc şi constat următoarele: miliardul furat, transformat în valută naţională, face cam 20 de miliarde de lei. După câte cunosc eu – această sumă constituie 60 la sută din creditele înregistrate în Republica Moldova. Şi dacă această sumă enormă s-ar întoarce în vistieria statului, reiesă că s-ar majora substanţial masa monetară; şi dacă s-ar produce acest lucru, ar scădea şi procetul creditelor bancare, reducând povara creditelor pe care o suportăm la ziua de azi.

Tot în contextul perspectivelor agriculturii noastre. Eu aş puncta câteva variante – deloc simple.

Una. Să asigurăm  angajaţilor din agricultură salarii comparabile cu cele ale angajaţilor de peste hotare. Eficientizând agricultura, aplicând tehnologii moderne,  cultivând culturi cu valoare înaltă, atrăgând investiţii.

A doua. Aşa cum satele noastre se depopulează catastrofal, posibil că vom avea nevoie de braţe de muncă de peste hotare.

A treia eventuală cale – tehnologizarea  şi chiar robotizarea, să zicem aşa, a muncii din sectorul agrar. Când impactul tehnicii moderne va fi atât de puternic, încât doar persoane numărate pe degete vor fi angajate în producerea agricolă. (În acest sens – un exemplu chiar de la noi: mecanizatorul Mihai Lungu a treierat într-o singură zi, cu combina de tip CLAAS, 200 tone de boabe…).

Vreau să mă refer la o altă temă, o temă complicată, sensibilă şi dureroasă… Să revenim la acelaş miliard furat: l-au pus în buzunare „cei de sus”. Dar, foarte adesea, la fel procedează şi „cei de jos”. Şi, ca să nu vorbesc de cineva abstract,  voi da un exemplu din Sadaclia noastră. De ani de zile actualul primar, Vasile Baciu, e pur şi simplu asaltat de numeroşi consăteni care îşi revendică dreptul lor legitim la cotele valorice, pe care aşa şi nu le-au primit nici în ziua de azi, ele fiind gestionate de dumnealui în cadrul businessului agricol propriu! Deşi au fost expediate şi făcute publice mai multe adresări, demersuri, plângeri, practic la toate instanţele abilitate, inclusiv şi la Inspectoratul de Poliţie Basarabeasca. Nimic, domnilor, nici un rezultat, domnilor! De parcă e aşa de greu să verifici dacă într-adevăr jălbaşii respectivi au primit sau nu cotele lor valorice, proces ce trebuie să fie legalizat şi prin documentele de rigoare.

Şi atunci – dacă punem cap la cap şi miliardul furat, şi nelegiuiri gen de-ale primarului nostru – cum sredeţi, care sunt acele perspective ale agriculturii noastre, despre care am fost întrebat?

Dar, mai este şi povestea urciorului ce merge după apă…

Poveste ce, pare-mi-se, în timpul de la urmă îşi găseşte un multaşteptat final.

Să dea Domnul!

Ilie BUJOR