Înţelegerea din ajunul vinerii trecute făcută cu Andrei Gârlea, conducătorul gospodăriei ţărăneşti cu acelaş omonim din Ţareuca Rezinei, fusese clară şi concretă: a doua zi, până la ora 10 dimineaţă, să fim prezenţi la sediul dumnealui din localitatea respectivă. De ce nu mai devreme, să zicem? Deoarece în inerea cu pricina urma să s e dea startul recoltării celor .400 hectare de cereale aflate în grija acestui agent economic bine cunoscut în întreaga zonă. (Şi care, de altfel, mai gestionează încă în actualul sezon agricol 800 ha de floarea soarelui, 400 – de porumb, 680 – de rapiţă, circa 40 – d esoia, precum şi anumite plantaţii de prun, plante oleaginoase). Dar – ziceam de dimineaţa vinerii trecute: vă aştept pe la ora 10 dimineaţa, ne spuse gospodarul, ca să se mai ridice roua de pe lanuri.
Dar n-a fost să fie aşa. Căci la sosirea noastră la ora prestabilită cele 5 combine, împreună cu echipajele lor, tot pe loc rămăseseră. „De vină” fusese o ploaie bună care căzus eîn seara din ajun şi, astfel, „semnalul de atac” asupra lamurilor de cereale a fost amânat pentru începutul săptămânii curente. Însă, uşoara dezamăgire, să zicem aşa, a celor pregătiţi să se avânte de bună dimineaţăpe punţile combinelor, era totuşi depăşită de o dispoziţie normală: or, ce poate fi mai binevenit şi necesar acum, în dricul verii, decât o ploaie bogată şi curată?
Astfel, „scenariul” preconizat pentru ziua cu pricina fu niţel modificat: după ce am făcut cunoştinţă cu mai mulţi vrednici mecanizatori care participă la actualul sezon de recoltare (printre care Constantin Coronciuc, Contantin Cojocaru, Sergiu Cojocaru, Grigore Saca ş.a.), şi după ce domnul Gârlea ne-a oferit prilejul de a-i adresa o sumedenie de întrebări ce ţineau de contextul economic, social – şi, desigur, şi politic din ultimul timp – dumnealui ne-a invitat să-l însoţim în cadrul unei spontane deplasări programate pe la sectoarele gospodăriei – „să vedem ce ne-a adus ploaia de aseară”, ne-a explicat gazda.
Şi n-am regretat. Ba dimpotrivă – am trăit sincere sentimente d esatisfacţie vizitând o bună parte din cele 3.800 de hectare de terenuri agricole gestionate la ziua de azi de Gospodăria Ţărănească „Gârlea Andrei”.Plantaţii de rapiţă în aşteptarea recoltării, de porumb, de floarea soarelui (fără a mai vorbi de cele de grâu şi orz) – toate pline de viaţă, de puterea verii, mândre şi strălucitoare după ploaia din ajun – cu toatele îţi bucurau inima şi privirea. Dar nu erau doar darurile naturii – ci şi al hărniciei şi nehodinei celor în jur de 40 de angajaţi ai gospodăriei ţărăneşti în cauză. Bazate, neapărat, şi pe tehnologii moderne, respectate cu stricteţe (în acest sens – doar un detaliu: circa o treime din totalul d eterenuri agricole festionate sunt lucrate prin metodele no-tylle şi mini-tyll); pe tehnică performantă; pe profesionalismul şi priceperea membrilor acestui colectiv de plugari prin vocaţie.
***
Dar – am scris mai sus – în preludiul discuţiilor noastre cu andrei Gârlea, am avut posibilitatea să-i adresăm şi să ne expunem pe marginea unor întrebări şi opinii, convingându-ne că răspunsurile şi poziţia dumisale sunt întru totul pe măsura capacităţilor sale de lider afirmat multidimensional. Şi am decis, din lipsă de spaţiu, să punctăm doar unele dintre acestea.
– Fiind o formaţiune statală mică, republica noastră imediat e supusă, de la un capăt la celălalt, la reacţii practic similare la diverse provocări în plan economic, social şi, desigur, politic. Şi de aceea aceleaşi probleme sunt prezent şi la nord, şi la centru, şi la sud.
De exemplu – problema crizei braţelor de muncă, pe care, teamă mi-i, deocamdată societatea noastră n-o conştientizează în deplină măsură. E un proces ce se dezvoltă rapid şi masiv, în ritm foarte accelerat. Dovezi sunt câte vreţi. Astfel, dacă acum câţiva ani nu era problematic să angajezi un zilier cu o remunerare zilnică de 100-150 de lei, apoi la ziua de azi nici cu 400 nu-l prea găseşti. Ba, plus la toate, insistă ca banii să-i fie daţi cheş, fără documentul respectiv, ca să nu-i fie afectată indemnizaţia de şomer.Ca rezultat, agricultura noastră se vede nevoită, să zic aşa, să abandoneze practicile de creştere a culturilor cu valoare înaltă – care, da, sunt cu adevărat profitabile, dar şi necesită multe braţe de muncă. Argumentez: acum câţiva ani noi cultivam peste 200 de hectare de culturi oleaginoase, în temei levănţică. Pe când în sezonul curent am semănat numai 23 de hectare de atare culturi. Deşi hectarul de levănţică ne aducea un venit de 2000 de euro. Explicaţia e simplă: pentru a îngriji un hectar de levănţică, e nevoie de doi lucrători. Deci, la cele peste 200 de hectare, pe care le aveam anterior, angajam peste 400 de persoane! De unde să le avem la ziua de azi?… În condiţiile când, să zicem, din Cinişeuţii de alături au plecat la lucru în Polonia în jur de 50 de persoane, urmând să fie remunerate cu câte 6 euro pentru ora de muncă.
Unde mai punem că la noi toate cheltuielile legate de afacerile în agricultură – tehnică, chimicale, material semincer – sunt cu mult mai mari ca în ţările din regiune – România, Ucraina, Federaţia Rusă etc.; totodată, producătorii agricoli din aceste state activează în condiţii cu mult mai avantajoase ca la noi. (De exemplu, sunt creditaţi cu un procent de 2,5 la sută, pe când al noştri – cu 5-10 procente. Evident, în aşa condiţii primii au posibilitatea să procure, să zicem, tehnică performantă pe termen lung, dezvoltându-şi şi fortificându-şi afacerile. De aici – şi preţurile lor competitive pe pieţele din jur).
În genere, la ziua de azi, încercând să dezvolţi o afacere în agricultură, ai impresia că la tot pasul te paşte pericole, riscuri, nelegiuiri. Iarăşi să revenim la realităţile noastre. Dându-ne seama că problema braţelor de muncă se acutizează, noi am decis să trecem la creşterea culturilor ce pot fi îngrijite mecanizat. Inclusiv, al porumbului pe suprafeţe mari. Şi, aşa cum preţurile la serviciile prestate de elevatorul din zonă sunt mari, am construit o uscătorie proprie. Şi aici problemele iarăşi au început să curgă gârlă. Odată construită uscătoria are nevoie de gaz, de energie electrică. Şi toate acvestea le-am asigurat iarăşi din banii proprii – circa 1,5 milioane de lei. (În aşa caz, cum să nu-ţi aminteşti de situaţia, să zicem, din Italia: acolo, dacă se construieşte o casă pe vârf de munte, statul îi asigură proprietarului şi drum, şi gaz, şi apă, şi energie electrică. Iată adevărata grijă faţă de cetăţean). Tot în acest context: pentru a nu circula pe drumul central al Ţareucăi, provocând incomodităţi populaţiei, am hotărât să construim un drum de ocolire de 1,2 kilometrri. Ne-a costat şi acesta aproape un milion de lei. Credeţi cumva că statul ne-a ajutat financiar? Ba bine că nu!
Am spus deja: unde şi dai – toţi îţi cer bani, bani, bani. Să luăm cazul cu aceeaşi uscătorie. Conectată, cu banii noştri, la reţea, responsabilii de la „Moldova Gaz” ne impun, la semnarea contractului respectiv, să achităm în avans toată suma pentru anul în curs. Dar dacă, să zicem, în actualul sezon agricol nu voi avea nevoie de serviciile uscătoriei – ce mă fac cu banii cheltuiţi?
Şi aici, vrând-nevrând, gândul ne duce la noua guvernare. Şi, deşi ştim cu toţii, i-a revenit o „zestre” foarte şi foarte complicată, eu unul cred în ea, în dorinţa, dar şi capacitatea ei de a instaura ordinea şi primatul legii în ţară.
Şi sper că nu greşesc.
Ilie BUJOR
