Trăim, de fapt, în două lumi care se intersectează tot mai des. Una este lumea mea – poate și a ta – o lume în care oamenii își văd de lucru, crează, își cresc copiii, își îngrijesc bătrânii, își plătesc impozitele, își repară casele, își seamănă ogoarele și încearcă, cu răbdare, să își mențină viața pe un făgaș stabil. Ei muncesc nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru a aduce Moldova cu un pas mai aproape de normalitate.
În această lume, aspirația europeană nu este un slogan, ci o necesitate. Integrarea în Uniunea Europeană este văzută ca un drum spre infrastructură modernă, justiție corectă, instituții funcționale și siguranță. Oamenii simpli înțeleg mai bine decât unii politicieni că Moldova, aflată în nemijlocita apropiere de război, are nevoie de prieteni și parteneri puternici.
În această lume, solidaritatea nu e doar un cuvânt de campanie, ci o realitate: am văzut-o atunci când, fără ezitare, moldovenii au deschis ușile caselor pentru refugiații din calea războiului. Oameni simpli, cu venituri modeste au făcut un gest uriaș – fără să ceară aplauze. Lumea oamenilor onești are reguli simple: dacă minți, pierzi încrederea; dacă nu muncești, nu câștigi; dacă ignori pericolul, riști să ajungi în dificultate.
Și există o altă lume. O lume în care adevărul este flexibil, iar minciuna – instrument politic. O lume în care camerele de filmat sunt mai importante decât ochii oamenilor. Aici, cuvintele nu sunt menite să explice, ci să dezorienteze. Este lumea politicienilor care nu „observă” războiul și suferințele din țara vecină – nu pentru că nu l-ar vedea, ci pentru că nu le convine.
Este lumea în care dronele care cad pe casele oamenilor sunt comparate cu „buburuze turbo”, în care incidentele de securitate devin subiect de glume, nu de îngrijorare. În această lume, de la tribuna Parlamentului se aruncă faikuri, insinuări, jumătăți de adevăr și chiar teorii conspiraționiste împachetate în ton solemn: ba că UE vrea să ne ia copiii, ba că Occidentul vrea să „închidă bisericile”, ba că NATO complotează să transforme Moldova într-un câmp de luptă.
În această lume, conspirația nu este o rătăcire, ci un instrument. Ea funcționează ca o valiză cu mesaje gata pregătite, deschisă la fiecare criză pentru a speria, a agita și a dezbina. Pentru ei războiul e „isterie”, propaganda e „libertate de opinie”, iar adevărul – doar o opțiune printre altele. Totul e spectacol. Totul e decor.
Mult timp, aceste două lumi au mers în paralel. Oamenii onești, în majoritate, își văd de griji și de muncă, politicienii vizați continua cu spectacole și cu promovarea interesului altui stat. Fiecare cu realitatea lui. Fiecare cu publicul lui.
Aşa a fost în toți anii independenței. Acest fenomen, cu părere de rău, mai are continuitate. Cât va mai dura? Probabil, atât timp, cât aşa zişii „politicieni” nu vor mai fi nici ascultați nici susținuți, iar aprecierea „activității” lor va fi condamnată de întreaga societate.
Tatiana Rotaru
