Cu prilejul Zilei Eroilor şi al Înălţării la Ceruri a Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, cu un sobor de preoți, diaconi și numeroși credincioși de pe ambele maluri ale Prutului, au săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii Eroilor din satul Stoianovca cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Evenimentul este dovada faptului că urmașii bravilor militari căzuți cu moarte de erou în aceste locuri pentru Credință, Neam și Țară își pleacă fruntea, cu smerenie, în faţa străbunilor care au apărat cu preţul vieţii hotarele ţării.

Cuvântul de învățătură intitulat “Cum ne ajuta eroii neamului sa ne păstram libertatea, demnitatea și unitatea?”  a fost rostit de către ierarhul oaspete – Preasfințitul Părinte Macarie, care a prezentat sensul duhovnicesc al acestui praznic împărătesc și importanța sa în mântuirea neamului omenesc, cât și importanța cinstirii eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului,

  La rândul său, chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Veniamin, a evidențiat jertfa sângeroasă a armatei române pentru eliberarea Basarabiei din anul 1941, unde în preajma actualei mănăstiri s-au jertfit pe câmpul de luptă peste 10.000 de soldați români. Parte din aceștia, în număr de peste 1000 au fost înmormântați în cimitirul de onoare al eroilor români din curtea mănăstirii. În perioada sovietica s-a încercat uitarea și ștergerea amintirii lor, în acest loc fiind construită o fermă de porci. Dumnezeu, însă, a lucrat în chip minunat, iar peste ani, pe aceste meleaguri vorbindu-se din nou limba română, promovându-se valorile identitare și spirituale ale neamului, dar mai ales cinstindu-se eroii care au luptat pentru aceste idealuri. PS Veniamin a ținut să sublinieze faptul că poporul român a cinstit cu respect jertfa distinșilor înaintași, prin pomenirea la Sfânta Liturghie, ridicarea de troițe, răstigniri, biserici, mănăstiri și cimitire. Ziua Eroilor, stabilită prin lege de sărbătoarea Înălțării Domnului, arată împletirea identității naționale cu Ortodoxia creștină, or, prin jertfa lor, eroii și-au câștigat un loc în memoria noastră și în cer.  Anticipând evenimentele, vom menționa cu satisfacție că, grație eforturilor Oficiului pentru Cultul Eroilor, românilor de pretutindeni, în 2006 a fost reinaugurat Cimitirul de Onoare de la Țiganca, unde-și dorm somnul de veci 1101 de militari, dintre care  900 – identificați, Parcela de Onoare din satul Cania (938 de oșteni români). Locuitorii mai în vârstă din comunele Țiganca, Gotești, Antonești, Cantemir, dar și din satele comunei Fălciu își amintesc și acuma povestirile părinților și buneilor, despre crunta bătălie pentru capul de pod Țiganca. Cu recunoștință și evlavie sosesc la Cimitir, de Ziua Eroilor și locuitori ai satelor din cealaltă parte a Prutului (din județele Vaslui, Galați, Iași, Suceava și Botoșani-n.n.), care în ultimii ani vin în număr tot mai mare și tot mai organizat, cu ocazia Zilei Eroilor, Zilei Armatei Române etc, aducând cu ei jerbe și buchete de flori la Cimitirul de Onoare.

 Iată ce mi-a mărturisit Violeta Țăruș din satul Țiganca, care în această primăvară a împlinit 92 de ani: „Deși în acea cumplită vară 1941 aveam doar 9 ani, țin bine minte că luptele crâncene nu conteneau nici ziua, nici noaptea. Trăiam cu frica în sân, căci la începutul lunii iunie 1941, în sat își făcuse apariția un militar rus, care avea, probabil, misiunea „de a adulmeca”, ticluind o listă cu cei care urmau a fi…ridicați și trimiși în Siberia la 13 iunie. În acea noapte de pomină de 22 iunie, în jurul orei 4, au răsunat primele explozii, apoi vuiet de avioane, împușcături și au apărut primele grupuri de militari sovietici, care se pregăteau de luptă…Speriați, părinții ne-au urcat pe toți în căruță (eram 8 copii!), au pus acolo ceva din haine, produse alimentare și pe când răsări soarele, au dat în cai, luând calea spre dealul Baimacliei. De necrezut, dar de cum am ieșit din sat, în casa noastră a căzut o bombă, care a făcut totul scrum și pulbere. Am stat acolo, în pădure, aproape de satul Enichioi, mai bine de trei săptămâni, până au contenit luptele. Când am revenit în sat, era un tablou trist: case, drumuri distruse, râpile erau pline cu trupuri de militari morți. Cei mai mulți zăceau în râpa adâncă de lângă casa în care trăiesc acuma…Îmi amintesc cum văzându-mă pe drum, un soldat neamț, pe o motocicletă, rănit grav, s-a uitat la mine, făcându-mi semn să mă apropii. Cu frică, dar m-am apropiat. M-a privit cu milă, și cu lacrimi în ochi, mi-a întins o lădiță de lemn, în care erau atâtea bunătățuri: bomboane, biscuiți, dar și o poză, a familiei sale, cu doi copilași…În scurt timp, a apărut un grup de sovietici, care l-au secerat cu o mitralieră… A fost mare jale, încoace, în această râpă, îi aduceau pe cei morți cu căruțele și-i aruncau, fără a-i mai înmormânta-erau și români, și nemți, și ruși, toți aici și-au aflat sfârșitul, trupurile lor fiind lăsate în acea râpă…

 S-au scurs anii, din 1950 am casă aici, pe malul acestei râpe și mereu îmi aminteam de acei tineri militari secerați de gloanțe în floarea vârstei, pierduți fără veste, fără o cruce la căpătâi… Pentru mine acel război a fost și rămâne un coşmar care mă urmăreşte peste ani. De aceea, după ani și ani, sfătuindu-mă cu cele 3 fete și băiatul meu (soțul, Vasile, veteran de război, mobilizat de sovietici în 1944, la vârsta de 18 ani, a ajuns cu luptele până la Berlin, a fost rănit, contuzionat, astupat cu pământ de o explozie; după terminarea războiului, a fost din nou înrolat în armata sovietică, revenind acasă  abia peste 8 ani;a trecut prin prea multe încercări, plecând la cele veșnice la numai 45 de ani), am hotărât să facem ceva pentru a înveșnici numele celor căzuți în acele cumplite bătălii. Așa a apărut ideea de a ridica în acest loc o Răstignire, a amenaja locul cu puieți, flori, a-l împrejmui cu un gard, cum se cuvine unor adevărați creștini. Acum în pâlcul de salcâmi, în florile de acolo zumzăie albinele, e o priveliște plăcută, păcat doar că nu se găsesc prea mulți dintr-acei care ar îngriji toate cele făcute… Pe lespedea Troiței e scris:”Odihnește, Doamne, sufletele adormiților robilor tăi, ostași căzuți în lupte. Și fă pomenirea lor din neam și-n neam” și “Ctitori: Primăria comunei Țiganca, Țăruș Violeta, Cazacu Ecaterina și alții”. …Cele relatate de tușa Violeta Țăruș pot fi confirmate de puținii veterani de război – de dincoace și de dincolo de Prut – care au trecut prin focul acelor lupte. Cum a făcut-o acum câțiva ani Vasile Tescaru din Drobeta-Turnul Severin, care și-a amintit despre anii ce i-au marcat restul vieții:”Am trecut Prutul în Basarabia, ocupând poziție lângă râu, capul de pod Țiganca. Batalionul nostru a avut de înfruntat tancurile ruseşti, cazematele de pe Dealul Epureni. Ei – cu tancuri, cuiburi de mitralieră, aruncătoare de mine, iar noi ne apăram, uneori, doar cu arme ușoare. După trei zile a sosit alt batalion și în scurt timp am trecut în ofensivă, silind inamicul să se retragă.. Acele câteva zile de lupte grele nu le pot uita, acolo s-a dat război mare de tot; dar le-am ţinut piept ruşilor şi până la urmă i-am zdrobit, deși cu prețul prea multor jertfe…“.       La acțiunea de pomenire a eroilor au fost prezenți ES Consulul General al României la Cahul, Gabriel Nicola, șeful OT Cahul al Cancelariei de Stat, Igor Șevcenco, reprezentanți ai autorităților locale, locuitori de pe ambele maluri ale Prutului, care au depus flori ale recunoştinţei, au aprins lumânări la mormintele eroilor.

…Reveniți acasă, să ne conducem după poezia „Nu-l uitaţi!”de Nichita Stănescu: Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,/Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă/ Ca şi cum ar fi viu între noi,/Ca şi cum s-ar fi întors acasă./Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,/Strigaţi-l din când în când pe nume,/Ca şi cum el ar fi viu printre noi/ Şi-atunci el va surâde în lume.

Ion Domenco

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here