Un vechi cunoscut, revenit din călătoria de peste hotare, îmi povestea în detalii despre vizita întreprinsă la cele două fiice, una în Franța, alta în Irlanda. Îi făcea mare plăcere să descrie cât de bine s-au acomodat „fetele tatei” în Europa, ele având deja întemeiate familii, duc o viață îndestulată în aceste țări civilizate. „Ar fi bine să ne apropiem și noi de Europa, căci numai așa, poate vom scăpa de nevoi”, avea să se dea cu părerea cunoscutul meu, la despărțire.
Mi-am amintit de această discuție, peste un timp, când l-am întâlnit pe același bărbat la unul din protestele organizate de Șor în centrul capitalei, unde mă aflam în calitate de reporter. La întrebarea mea directă, ce caută el la mitingul adunat la comanda kremlinului, acesta, parcă îndreptățindu-se avea să-mi destăinuie că a transportat din sat cu propria mașină patru inși la acest eveniment și astfel, a făcut un ban. Am rămas oarecum nedumerit de explicație și de comportamentul lui, a unui om care, parcă îmi părea că nu poate fi manipulat de fel de fel de aventurieri. Oricum, am mai discutat la acea întâlnire-surpriză despre realități și situații, despre noutățile din sat, despre fiicele lui din Europa, și l-am mai întrebat, ce ar zice „fetele tatei” aflând despre participarea lui la evenimentul, care era organizat anume pentru a zădărnici efortul nostru comun de integrare în Uniunea Europeană. „Dar, ce are una cu alta?” – avea să-mi reproșeze interlocutorul, care a acceptat să fie folosit contra unei sume de bani, fără a-și da seama, că prin acest gest, de fapt, a contribuit la susținerea jocului celor care vor cu orice preț să ne abată de la calea corectă și să ne facă să revenim în țarcul de altă dată.
Dacă admitem, că se produce o răsturnare de situație (sper să nu se întâmple!) și la putere vin forțe ostile parcursului nostru european, imediat se întrerup orice relații cu UE, nu vom mai putea călători liber în spațiul european, va fi întrerupt orice ajutor, care ne ține acum pe linia de plutire, cu alte cuvinte, revenim la timpurile de altă dată, dar cu precizarea, că nu vom mai avea susținere nici de la ruși, care sunt acum aflați și ei în criză și izolați din cauza războiului declanșat împotriva Ucrainei. La aceste consecințe, cunoscutul meu, sigur că nu s-a gândit.
Cu mare părere de rău, cazul la care m-am referit, nu-i o excepție. Recentele alegeri și referendumul au demonstrat că mai avem încă o numeroasă categorie de concetățeni de ai noștri care, fără nici o remușcare și regret, pentru niște bani veniți de aiurea, fără a sta mult pe gânduri, sunt gata să vândă și țara și neamul și viitorul lor și al copiilor. Nu pot nici de cum fi îndreptățite aceste acțiuni, din simplul motiv că prea mare-i prețul trădării.
… Majoritatea populației, în special, oamenii de la sate, o duc greu de tot. Războiul din vecinătate, crizele economice și cele cauzate de secetă complică mult viața noastră. În aceste condiții, sigur că avem nevoie de surse financiare, fiindcă cine nu dorește să-și îmbunătățească cât de cât viața? Vorba cântecului: „Bani ne-ar trebui la fiecare…”
Dar, vindem oare casa părintească? Poate are rost să nu acceptăm acești bani murdari, pentru că oricum, vor trece norii negri adunați acum deasupra noastră, vor veni și alte timpuri, cu soare și voie bună, ș-atunci cum vom răspunde în fața copiilor și nepoților noștri, care, la sigur, ne vor întreba de ce am ratat unica posibilitate de a ne alătura lumii civilizate?
Constantin Rotaru
