Acest articol ar avea menirea de a vorbi în detalii despre marea plăcere de a ne afla printre invitați, despre posibilitatea de a călători confortabil și despre grija manifestată de organizatori pe tot parcursul deplasării. Dar sunt lucruri mult mai prețioase pe care ni le-au oferit sponsorii acestei escapade – rețeaua de licee Orizont (Chișinău), Lumina (București) și Spectrum (Constanța), precum și organizatorii, în persoana domnului Halil Serrac și a doamnei Ana Onică, președinta Cenaclului Literar-Artistic „Vocea Generațiilor”.
Opt ore până la București, apoi drumul spre Constanța și cel de întoarcere la Chișinău, împreună cu activitățile propuse, ne-au permis să devenim o familie, compusă din reprezentanți ai diferitelor generații – copii și adulți de vârste diferite. Profesor, poet, scriitor, redactor de ziar, bibliotecară, student, doctor conferențiar – iată din ce „ținuturi” ne-am adunat. Dar ceea ce ne unea pe toți era creația, literatura, dorința de a descoperi noul și, mai ales, cultura. Țin neapărat să vorbesc despre faptul că am călătorit cu trei copii de vârste diferite. Însă ceea ce ne-a frapat pe toți a fost comportamentul lor, asemănător cu cel al unor adulți educați. Și nu este vorba despre telefoane, ale căror ecrane i-ar fi ținut cuminți – nu. I-am văzut astfel : politicoși, cu respect pentru cei mai în vârstă, dar și orginali în comportament și discuții. Urmăream cu mare plăcere cum își cuprindeau mama lor iubitoare, tacticoasă, deschisă și tatăl lor înțelept și atent! Doar admirație și respect pentru familia Serrac!
În cadrul acestei vizite am avut posibilitatea de a cunoaște și alte persoane deosebite – directori de licee, managerul Cafenelei Culturale și colegul său, profesori -toți de origine turcă. Ne-a impresionat limba română pe care o cunosc și o vorbesc atât de bine, lumina din ochii lor atunci când vorbeau despre munca pe care o fac zilnic, atenția pe care ne-au oferit-o, în mod special, discursurile lor referitoare la valorile umane.
Țin să afirm că nu sunt doar cuvinte frumoase, ci, cu siguranță, gândurile lor au fost trăite și verificate de dumnealor timp de zeci de ani, în colaborarea zilnică cu copii și părinți din întreaga lume, cu moduri de a trăi și de a gândi complet diferite! Eforturile lor au dat roade bogate – reușita elevilor lor. Ne-a bucurat la fel un moment care vorbește despre adevăratul umanism: am fost surprinși să vedem câteva femei turce care fluturau cu entuziasm drapelul Republicii Moldova, în susținerea participanților moldoveni la Festivalul Internațional de Limbă și Cultură „Four Seasons”, la care am avut plăcuta ocazie de a fi prezenți.
Pentru informare: Festivalul Culorilor este un eveniment anual care se desfășoară la București, unde participă elevi din diferite țări, evoluând pe scenă cu cântec și dans. Țara noastră a fost reprezentată de o elevă care a interpretat piesa „Hora din Moldova”.
Dacă drumul spre București a fost câmpul de luptă al unor dezbateri despre parcursul unui poet sau scriitor în drumul său spre public, despre metodele de promovare, tendințele actuale în poezie și valoarea lor, cel spre Constanța ne-a oferit un cadou deosebit : doamna Veronica Grozova și domnul Vitalii Găiceanu ne-a purtat frumos în lumea poeziei lor, iar doamna Victoria Fonari, doctor conferențiar universitar, ne-a surprins prin arta frumoasă de a reprezenta țara, fiind un model de diplomație și inteligență.
Și ceea ce a încununat întreaga experiență pe tot parcursul a fost muzica! Câtă plăcere am avut să ne delectăm cu ea la festival, în cadrul vizitelor cu chitara și microfonul, și să cântăm, practic, tot drumul împreună, cântecele îndrăgite! Sunt recunoscătoare organizatorilor și participanților pentru această experiență minunată! 🌹🪻🌷
Mariana Muleavin, profesoare de limbă franceză










