De ani de zile tot urmărim acest spectacol de prost gust, care se numește ”investigația furtului miliardului”. Derularea cercetărilor care au loc în acest dosar par a fi (sau chiar sunt?) o parodie la ceea ce se numește proceduri de drept. Unii figuranți ba sunt arestați, ba eliberați, ba învinuiți, ba îndreptățiți, alții sunt lăsați să fugă peste hotare și uneltesc acolo, ironizând pe seama impotența justiției noastre. O doamnă, care are statut de deputat și care afirmă, că n-ar avea nimic comun cu delapidările și falsurile din sistemul financiar și cu finanțarea ilicită a partidului său, a cărui lider este figurantul de bază în dosar, a fost deja (sau numai!) de două ori arestată și eliberată.
Până la urmă, în șuvoiul necontenit de epizoade, arestări, anchete s-a pierdut firul derulării acestei cauze. Unii dintre cei care urmăresc cum se face ”dreptate”, sunt tentați a crede că poate nu-s chiar atât de implicați în delapidări de milioane cei învinuiți, poate cineva intenționat vrea să-i pună la dubă? Împotriva acestor îndoieli, există un singur argument, unul singur, dar care nu poate fi contestat: dispariția miliardului de dolari. Acea dispariție misterioasă, care nici de cum nu putea fi operată fără participarea celor, cărora le-au fost aduse învinuiri, fiindcă anume ei au stat la cârma băncilor, ei au sustras banii și au aprobat credite dubioase pentru complicii săi. A demonstrat-o cu prisosință și investigația imparțială a unor organisme internaționale.
Dar, dacă e să judecăm corect, oare nu tocmai complicarea la maximum a situației a fost și mai este scopul șmecherilor? De încâlcit într-atât ițele, încât nimeni să nu se mai descurce! Între timp mai survin și alte circumstanțe și, cine știe, poate, într-o zi să apară și un verdict de îndreptățire definitivă a inculpaților. Este un scop bine definit și spre el, precum e lesne de observat, evoluează situația. Evident, că se face această mișcare nu fără ajutorul, sau chiar cu concursul direct al celor, care urmau și mai urmează să facă dreptate. Aflați la Cahul, sau la Chișinău, acești, așa numiți judecători, și-au făcut pe deplin misiunea pentru care erau programați, ignorând și bunul simț și opinia publică dar și adevărul, în ultima instanță. Oare respectivii indivizi, nu trebuie întrebați de ce au emis, într-un caz, o hotărâre eronată, iar în alt caz au tergiversat neîntemeiat dosarul, încât devenise chiar de râsul găinilor?
De fapt, derularea investigației acestui caz ieșit din comun, a demonstrat cu lux de amănunte, ceia ce specialiștii cunosc demult, – justiția noastră este putredă din interior și deocamdată nu există semne de vindecare. Unica soluție-i în urgentarea reformei veritabile. Îndreptățirile, precum că este nevoie de timp pentru a pune la punct lucrurile, nu mai rezistă. De câți ani mai e nevoie? Până vor fugi din țară toți învinuiții sau figuranții vor pleca din viață? Sau până când ei vor recunoaște benevol că au săvârșit crime? Zădarnică așteptare.
Constantin Rotaru
