Teza de altă dată, precum că femeilor de la sate le-ar sta bine doar cu sapa în mână sau în contabilitate, s-a dovedit a fi una depășită și incorectă.
A demonstrat-o cu prisosință și „Târgul Femeilor Producătoare”, un eveniment inedit, care a avut loc sâmbăta și duminica trecută în imediata apropiere de sediul Ministerului Agriculturii, pe bulevardul Ștefan cel Mare. Aici și-au expus produsele aproape 100 de fermiere de pe întreg teritoriul republicii. Antreprenoarele care dețin și conduc vinării, producătoare de cașcavaluri și bunătăți din carne, producătoare de fructe proaspete sau deshidratate, legume, nuci, miere și obiecte de artizanat au propus vizitatorilor produse dintre cele mai alese, originale, pur ecologice.
Ludmila Sert, spre exemplu, a venit la târg tocmai de la Beșalma, raionul Comrat. Gospodăria Țărănească “Almondo Roial”, a cărei fondatoare este tânăra, deține o livadă de migdal. Ea propune orășenilor un produs ambalat cu gust, pur ecologic, fiindcă, explică fermiera, livada e în proces de conversie și în timpul aproiat urmează să obțină certificatele necesare pentru exportul produselor în Uniunea Europeană.
Rodica Toma de la Ungheni, o altă producătoare, care cultivă pe câteva hectare Cătină Albă, Afine și Aronie, propune vizitatorilor produse originale din aceste plante. Sucurile și gemurile de cătină și aronie sunt apreciate și s-au bucurat de solicitare, fiindcă au un gust deosebit și un evident efect curativ.
Maria Grosu, din Lozova i-a surprins pe chișinăuieni cu un bogat sortiment de fructe și legume. Toate-s crescute în grădina ei, fără utilizarea chimicatelor. Deși are statut de pensionară, agricultoarea nu se mulțumește cu “odihna binemeritată”. Este în permanentă activitate, astfel că are posibilitatea să ofere cumpărătorilor aproape douăzeci de produse apreciate pe bună dreptate de către cumpărători.
Ne-am referit doar la trei participante ale evenimentului. Dar, la sigur, cuvinte frumoase, de reală apreciere merită toate antreprenoarele. Prin acest târg, care de fapt s-a dovedit a fi o veritabilă expoziție de realizări de prestigiu, femeile de la sate au demonstrat că agricultura noastră n-ar trebui redusă doar la producerea tradițională, ea are posibilități nelimitate și un viitor de perspectivă, iar începuturile încă timide, se cer a fi susținute și promovate, inclusive și de către responsabilii la nivel de stat.
Ion Codreanu