La fel ca în întreaga țară, în ziua de 6 iulie, la Cahul a fost comemorată memoria victimelor celui de-al doilea val al deportărilor din iulie 1949. Evenimentul s-a petrecut în fața Monumentului edificat acum câțiva ani în memoria victimelor deportărilor staliniste, unde a avut loc o ceremonie de depunere de flori dedicată comemorării represiunilor regimului comunist din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 – cea mai amplă operațiune de deportare organizată de regimul sovietic pe teritoriul Basarabiei.
În discursul său, primarul Nicolae Dandiș a evocat drama miilor de familii care au fost ridicate în toiul nopții și deportate, fără nici o vină și nici o explicație la mii de kilometri de casă. Edilul a vorbit despre copiii care, alături de părinții lor, au fost urcați în vagoane pentru vite, având la dispoziție doar câteva clipe pentru a-și lua careva lucruri și ceva merinde înainte de a fi trimiși la munci în condiții inumane în Siberia și Kazahstan, alte regiuni îndepărtate ale urss.
Cu o mărturisire emoționantă a venit în fața asistenței Petru Popov, a cărui familie a fost deportată în Siberia, loc în care s-a și născut. Dumnealui a rememorat copilăria petrecută în exil și suferințele îndurate de familiile deportate în acea perioadă, încheiindu-și discursul cu lacrimi în ochi: “Copilăria a sute și chiar a mii de copii din Basarabia a fost marcată de mărturiile părinților, bunicilor și rudelor care au avut norocul, printr-o adevărată minune dumnezeiască, să se întoarcă din gulaguri, or, cei mai mulți dintre persoanele deportate au rămas pentru totdeauna în pământul înghețat al Siberiei...” …Un discurs bine structurat a prezentat dr. în istorie, conf. universitar, Ion Ghelețchi: “Regimul sovietic a condamnat la dispariție generații de oameni demni, credincioși, cu verticalitate și buni gospodari… a ruinat și distrus educația democratică și a privat de libertatea de gândire tot ce a înglobat în urss. Tot ce se zidește pe teroare se destramă, adevărul iese la suprafață, adevărul triumfă, însă păcat de generațiile care au fost tortúrate, condamnate la deportare, la muncă silnică și chiar la moarte pentru valorile democrației, pentru credință, pentru mărturisirea adevărului.
În sectorul operativ Cahul operațiunea „Iug“/„Sud“ a început pretutindeni la ora 2 în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, în pofida faptului că ploile torențiale din raioanele Ceadîr-Lunga, Taraclia și parțial Congaz au creat dificultăți mari, care, indiscutabil, au încetinit ritmul operațiunii. Această împrejurare a impus mobilizare urgentă,cu ajutorul comitetelor al PC(b)M, a mijloacelor de transport cu tracțiune animală existente în colhozuri, cu care au adus contingentul special în dosarul „Iug“/„Sud“ la locul de concentrare a mijloacelor de transport auto, iar apoi la punctele de îmbarcare. Din orașul Cahul au fost deportate 49 de familii, din raionul Cahul – 218 familii, în total, conform datelor oficiale, 1.032 de persoane au fost îmbarcate în tren la gara Tabac (lângă Bolgradul de azi, Ucraina). …”.
…Aceeași soartă vitregă au avut-o și locuitorii altor raioane ale rssm: în cele 17 vagoane ale eșalonului 97154, care a pornit din stația Iargara spre Bureat-Mongolia, au fost îmbarcate 1581 de persoane, 372 de familii:372 bărbați, 510 femei, 615 copii(!), 100 persoane solitare (37 bărbați și 63 femei), locuitori ai raioanelor Baimaclia și Leova, pe parcurs, vagoanele au mai fost „completate“ cu persoane din raionul Basarabeasca… …Am reușit să stau de vorbă cu câțiva din acei care au fost strămutați fără nici o vină în “Siberii de gheață” sau chiar au văzut acolo lumina zilei. Valentina Raru -Țepordei, din Andrușul-de-Jos ne-a mărturisit trista istorie a familiei Țepordei din satul Cîrpești, Cantemir, care avuse parte de un destin amar:în noaptea de 6 iulie 1949, când familia, inclusiv, 2 copii gemeni, fu scoasă din casă și silită să urce în vagoane pentru vite, pentru banalul motiv că tatăl…nu a dorit să fie președinte al sovietului sătesc (!) pentru care refuz a fost declarat „dușman al poporului“ și trimis în Siberia. Acolo, în pădurile din Bureat-Mongolia, cu geruri de minus 53-55 grade, s-a și născut Valentina, al 8-lea copil în familie, exact în ziua morții tiranului Stalin, la 5 martie 1953. Întorși acasă, nu li s-a permis să revină la cuibul său, așa că părinții ridicară o casă în satul vecin Lingura; un frate, căsătorit în Siberia, a fost impus să se aciueze în Iargara, raionul Leova… …Regretabil faptul că, din păcate, mai avem încă mulți cetățeni, care nu doar că nu condamnă aceste atrocități, ci chiar…le justifică(!). Mai avem, cu părere de rău, mulți nostalgici după regimul comunist totalitar. Trebuie să medităm profund, să ne întrebăm ce urmează să întreprindem pentru ca generațiile de astăzi să înțeleagă adevărul acelor crime împotriva umanității, să păstreze prin ani memoria acelor tragedii. Avem cu toții sacra obligație și misiune de a nu permite să se așeze colbul uitării pe aceste pagini ale istoriei neamului nostru. Cu atât mai mult, cu cât în acest an se împlinesc 80 de ani de la începutul foametei organizate din anii 1946–47 și 85 de ani de la primul val al deportărilor sovietice din 1941
…Memoria nu înseamnă doar trecut, doar cruci de lemn prin cimitire devastate și date uitării, sub care-și dorm somnul de veci strămoșii, memoria este, mai întâi de toate, garanția că viitorul nu va mai repeta tragediile istoriei.
Ion Domenco
