Dintotdeauna evoluția și procesele din ramura de bază a economiei noastre, suscită un interes deosebit. Explicabil este acest fenomen, dacă ne mai amintim (odată în plus) că pământul este bogăția noastră, iar majoritatea populației la direct sau tangențial au preocupări legate de această îndeletnicire. Orice mișcare spre bine, sau, ceea ce se întâmplă mai des, spre rău, influențează direct asupra stării de lucruri în domeniu și, în special, asupra veniturilor agricultorilor, care constituie cea mai mare parte a populației.

Este un adevăr cunoscut, dar ignorat cu desăvârșire de către toate guvernările din perioada de independență. Perfecționarea ramurii, implementarea tehnologiilor performante, recuperarea sistemelor de irigare, desfacerea produselor și încă alte zeci de probleme au fost lăsate pe umerii celor direct implicați în producere. Instanțele la cel mai înalt nivel nu făceau altceva decât să convoace ședințe sterile sau să scrie strategii de dezvoltare, rămase în temei doar pe hârtie. Acel suport mai mult simbolic, numit subvenționare, luat în comparație cu statele vecine,  n-are cum să  corecteze situația, astfel că încetul cu încetul, agricultura  intră într-o criză profundă.

O influență ”binefăcătoare” au avut-o și mai continuă s-o aibă relațiile din interiorul ramurii. Agenții economici mai mășcați, numiți și agrarieni, de rău de bine se mai descurcau, mai mult pe seama gestionării suprafețelor mari și, respectiv, a volumelor impunătoare de recoltă. Fermierii, o altă castă impunătoare de producători mici și mijlocii, o duceau și o duc mai greu, fiindcă n-au nici mijloace tehnice performante,  (un timp, statul acorda subvenții doar la cei care îngrijeau terenuri mari), nici bani pentru investiții și nici nu prea au posibilitatea să-și  vândă recolta crescută la prețuri competitive. Veniturile lor sunt în permanentă scădere și din această cauză nu-i prea agreau pe cei care, în opinia lor, erau într-o situație mai favorabilă.

Divergențe au existat, dar până la un timp. Pe toți i-au împăcat  intermediarii. Aceștia, mă refer la companiile transnaționale, au știut să profite de proverbiala neîncredere dintre agricultori și respingerea cronică a oricărei asocieri, au ajuns să dicteze prețurile la cereale, semințe de floarea soarelui, porumb și alte produse evident, fixându-le la cel mai scăzut nivel.  Starea de lucruri a fost complicată mult și de războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei, dar și de seceta pronunțată din vara trecută, care a afectat mult sudul și centrul țării.

Astfel, agricultorii, și cei mari și cei mici, în majoritate au ajuns la situația, când doar intervenția statului ar putea corecta lucrurile. Din aceste considerente a și fost luată decizia de convocare a Congresului Republican al Agricultorilor. Așadar, ce acțiuni așteaptă agenții economici din agricultura țării de la instanțele abilitate cu puterea de decizie? În primul rând o susținere financiară mai consistentă, care ar acoperi, cel puțin parțial din pierderile enorme suportate în anul agricol curent. În al doilea rând,  implicarea eficientă, la nivel de stat, în crearea condițiilor pentru desfacerea echitabilă a recoltei pe piețele locale și cele de peste hotare. În al treilea rând, intervenția iarăși la nivel de stat, în schimbarea atitudinii băncilor în relațiile cu agenții economici din agricultură. De pe urma creditării fermierilor majoritatea băncilor au venituri enorme și nu vor să piardă această sursă de venituri, fără să-și dea seama de riscul real al dispariției întreprinderilor agricole.

Evident mai sunt și alte multe probleme, care necesită rezolvare urgentă. Ele vor fi abordate în cadrul Congresului, care, sperăm să încheie cu rezultate palpabile, fiindcă altfel agricultura nu-și poate reveni din criza  în care  a fost adusă de circumstanțele nefavorabile unei activități normale.

Constantin Rotaru

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here