Rețetă simplă a unei băuturi delicioase. Siropul de gutui pentru iarnă se servește cu apă plată sau minerală.
Ingrediente: 2 kg gutui decojite și tăiate în sferturi; 1,250 ml apă; 300 g miere; 110 g zahăr.
Mod de preparare:
Se pun într-o cratiță încăpătoare gutuile, apa, mierea și zahărul. Se pun pe foc la foc mare și se aduce compoziția la punctul de fierbere, amestecând până se dizolvă zahărul.
Se acoperă oala, se reduce focul și se fierbe compoziția până când gutuile sunt fragede, 45-50 de minute. Se lasă să se răcească puțin și se strecoară siropul. Va rezulta în jur de 500 ml sirop de gutui.
După ce faci siropul de gutui pentru iarnă îți va rămâne multă pulpă de fructe. Nu o arunca. O poți chiar congela și folosi ulterior pentru plăcinte sau tarte sau pur și simplu pentru iaurtul de dimineață ori pentru terciul de fulgi de ovăz.
Siropul de gutui poate fi păstrat într-un recipient sigilat la frigider până la 5 zile. Dacă vrei să faci cantități mai mari, atunci pune-l în sticle sterilizate, închise ermetic. Apoi fierbe-le la bain marie pentru 30-40 de minute, stinge focul și acoperă bine sticlele cu pături. Vor sta acolo până când se răcesc de tot.
Sos de gutui
Sosul de gutui este folosit pentru aromatizarea fripturilor de pasare sau porc oferind un plus de aroma si gust.
Ingredienete: 2 kg gutui; 3 kg rosii; 250 gr zahar; 2 linguri cu sare; frunze de menta sau busuioc; 200 ml ulei
Mod de preparare:
Se curăță gutuile de semințe și partea tare, se spală și se taie felii subțiri. Se decojesc roșiile, se taie felii mai groase după ce s-au spălat cu apă rece, se înlătură semințele folosind cuțitul.
Se pune ulei într-o tavă de, se așază în straturi alternative gutuile și roșiile, cu frunze de busuioc sau de mentă între ele, se sărează și se acoperă cu zahăr tos repartizat peste tot conținutul. Se lasă tava în cuptor, la foc mic, 1 ora.
Se pune sosul obținut în borcane, care se închid ermetic și se lasă să se răcească în pături. Se servește sosul la friptura de porc sau de pasăre, când nu se dau murături la masă.
Marmeladă de gutui
Un deliciu de casa care se pregateste simplu si rapid.
Ingrediente: 1,200 kg gutui după îndepărtarea coceanului; 1 kg zahăr; 250 ml apă; zeama de la o lămâie
Mod de preparare: Se taie fiecare gutuie pe jumătate, iar fiecare jumătate obținută o injumătățim din nou. Se curăță gutuile de cotoare și se pun în apă pentru a evita oxidarea. Se înjumătățesc sferturile de gutui si se feliază. Se adaugă zaharul.
Se adaugă apa și zeama de lămâie după care se pune cratița la foc potrivit. Se amestecă doar puțin.
Se lasă gutuile la foc pentru aproximativ o oră după care se scoate cratița de pe foc și se pasează totul cu ajutorul unui blender vertical. Se transferă gutuile pasate într-o tavă cu hârtie de copt sau în borcane.
Lăsați marmelada să se răcească la temperatura camerei sau în cămară (borcanele).
Tatiana Rotaru