Pe bună dreptate, fiecare viață de om poate fi considerată un scenariu de film. Părinții din care ne naștem, țara și locul de origine, precum și epoca în care viețuim, nu depinde de noi. Este magnific astăzi, când trăim competiții de patologii mortale, să întâlnim persoane care și-au dedicat timpul activității profesionale, uneori, mai mult decât o viață de om.
Unul dintre aceste persoane este și protoiereul mitrofor Petru Buburuz, arhicunoscut poporului basarabean nu doar ca preot, ci și ca trăitor, promotor al identității noastre românești. Este surprinzătoare viața părintelui, condiționându-l să aleagă între două drumuri: cel ușor, frumos, pavat cu flori, dar neautentic și între cel spinos, dar adevărat. Discernământul l-a ajutat, acesta fiind darul rugăciunii și a încrederii în Dumnezeu. Când cauți adevărul, te conduci după o deontologie scripturistică, mai ales ca slujitor al Cuvântului Divin.
La 26 septembrie, 1937, Petru Buburuz se naște într-o familie de țărani, locuitori ai satului Durlești, județul Lăpușna de atunci, azi, orășel al municipiului Chișinău. În perioada anilor 1944-1954, urmează şapte clase la şcoala medie din satul de baştină, iar clasele 8-10 – în satul Truşeni. La școală, spun colegii, era foarte stăruitor. În fața lui sclipea o carieră lumească, la care mulți visau. După finalizarea Școlii Medii Generale din Trușeni, unde locuia bunica de pe mamă, tânărul Petru se înscrie și este admis la Seminarul Teologic din Sankt-Petersburg.
Înscrierea la instituția duhovnicească, practic, coincide cu apogeul luptei ideologice, când unicul partid de guvernământ declară război Bisericii și lui Hristos. Petru Buburuz alege să meargă unde simte chemarea, indiferent de consecință. Pe atunci, foarte puțini finalizau școala medie de 10 clase, iar mulți dintre băștinași erau siguri că tânărul absolvent din Durlești va îmbrățișa o profesie de carieră la modă pe atunci. Toți au rămas uimiți de curajul tânărului Petru care se înscrie, în acei ani, la o școală duhovnicească, când era pericol să spui că mergi la biserică, dar mai ales să fii și preot. În perioada anilor 1955-1961 își face studiile la Seminarul Teologic din Sankt-Petersburg. Chiar dacă urma să fie viitor preot, nu a fost scutit de serviciu militar, astfel în etapa studiilor seminariale, octombrie 1958 – august 1960 face serviciul militar. Pentru a fi cleric era suficient aceste studii de seminar, iar tânărul teolog își continuă studiile la Academia Teologică din același oraș, terminându-le cu titlul ştiinţific de candidat în teologie, după susţinerea tezei cu tema „Tradiţia Apostolică” a Sfântului Ipolit Romanul ca monument liturgic” (1961-1965). În timpul studiilor superioare, la 11 octombrie 1964 este hirotonit în treaptă de diacon, iar la scurt timp, 15 februarie, 1965 în treaptă de preot. În iulie, același an, este desemnat ca al treilea preot la catedrala „Ciuflea”, concomitent, timp de două luni, înlocuieşte parohul bisericii „Sfânta Vineri” (Înălţarea Domnului) din Chişinău.
Așa, cum Dumnezeu l-a ridicat pe psalmistul David de la turma de oi la tronul țării, așa cum Domnul Hristos și-a ridicat apostolii de la pescari iscusiți, la pescari de oameni, tot așa și Dumnezeu l-a ridicat pe tânărul Petru la cea mai înaltă treaptă, la slujirea preoțească.
Tânărul preot durleștean nu se mulțumește cu studiile teologice superioare, astfel că în perioada anilor 1965-1968 urmează aspirantura la Academia Teologică din Zagorsk (Moscova). În anul 1972, susține teza de magistru în teologie la Sankt-Petersburg, iar la doar trei ani, în perioada decembrie 1975 – iulie 1978, își face stagiul la Institutul Catolic de la Paris, ca bursier al Guvernului francez.
În acești 60 de ani de preoție părintele a avut mai multe misiuni și ascultări. A făcut parte din multe delegații ale Bisericii Ortodoxe Ruse, astfel vizitează multe țări: Siria, Iordania, Israelul, Grecia (Sfântul Munte Athos). La 1 mai 1966 face o escală de o oră pe pământul României, la aeroportul Otopeni-Bucureşti. A stat strict lângă avion, deşi tare dorea să trimită din aeroport o carte poştală Patriarhului Iustinian. Interzis de a intra în aeroport! La doar doi ani, în perioada 26 mai – 2 iunie, 1968 se întâlneşte și discută la Moscova, în limba română, cu Preafericitul Iustinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1973 este ridicat la rangul de protoiereu. În anul 1975 însoţeşte la Moscova delegaţia Bisericii Ortodoxe Române în frunte cu Patriarhul Iustinian şi apoi o delegaţie de tineri din Franţa.
Revenirea la identitatea națională nu era străină pentru părintele Petru, astfel că participă activ și se implică plenar în deşteptarea națională a basarabenilor. Cu toată asumarea și curajul deosebit intră în frontul luptelor pentru independența țării noastre și revenirea la obârșia latină. De acu, în paginile biografiei sfinției sale se înscriu activitățile și misiunile în aspect dublu: bisericesc și național. La 27 august 1989, binecuvântează prima Mare Adunare Naţională din Chişinău, iar în 1990 este ales preşedinte al Societăţii Culturale şi Bisericeşti „Mitropolitul Varlaam” şi al Consiliului şi Prezidiului ei, este membru al colegiului de redacţie al publicaţiei Societăţii – „Datina creştină”. Participă la Podul de Flori de la Prut (Ungheni). La 17 septembrie, 1990 binecuvântează cea de-a doua Mare Adunare Naţională de la Chişinău.
În perioada anilor 1991-1993 activează în calitate de decan al Facultăţii de Teologie, redeschisă în cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova. Este decan, profesor şi şef al catedrei de teologie generală, concomitent şi membru al Senatului Universităţii. În noiembrie, 1993, facultatea a fost închisă de Guvernul Republicii Moldova, în frunte cu Andrei Sangheli, fiind reorganizată în Academie Teologică de tip rusesc și trecută în subordinea Patriarhiei Moscovei. Din anul 1992 până în prezent este redactor-şef al revistei bisericeşti „Luminătorul”. La 19 decembrie 1992 participă la elaborarea şi semnarea Actului Patriarhal şi Sinodal de reactivare a Mitropoliei Autonome a Basarabiei de stil vechi, cu reşedinţa în oraşul Chişinău.
În cei 60 de ani de preoție preotul Petru Buburuz a fost slujitor la mai multe biserici din orașul Chișinău: 1968-1975 – preot la Catedrala „Ciuflea”; 1975-1978 – preot la biserica „Tuturor Sfinţilor”; 1979-1992 – este numit preot la biserica „Cuvioasă Parascheva” din Străşeni, pentru o lună de zile, apoi îşi continuă activitatea în calitate de preot slujitor (din februarie, 1979), apoi de paroh (din 1984) la biserica „Sfânta Treime” din Chişinău. La 2 decembrie, 1992 este eliberat abuziv de către Arhiepiscopul Vladimir Cantarean din funcția de paroh al bisericii „Sfânta Treime”. Pe parcursul anilor, din 1994 până azi, şi-a concentrat eforturile la construcţia edificiului bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Buiucani, comunitate românească fondatoare din cele 13 parohii, care au constituit la început Mitropolia Basarabiei. Astăzi, pe drept cuvânt biserica poate fi considerată drept un Complex Ecleziastic Românesc, în mijloc cu măreața catedrală, apoi Poarta-Clopotniţă, Centrul Cultural Ortodox şi a Alea Personalităţilor Culturale Bisericeşti (Aleea Cărturarilor), legate de istoria şi cultura Moldovei şi Basarabiei.
Sâmbătă, 15 februarie 2025, când Biserica Ortodoxă pe stil vechi prăznuiește sărbătoarea împărătească „Întâmpinarea Domnului”, comunitatea noastră s-a adunat în număr impunător să-l felicite pe parohul ei cu cei 60 de ani de preoție. La acest eveniment au participat preoții slujitori ai bisericii, dar și colegi din alte parohii: protoiereul Anatolie Goncear, protoiereul Vasile Petrov, protoiereul Alexei Semionov. Biserica arhiplină de enoriași, ctitori, închinători și prieteni ai părintelui au venit ca să-și manifeste bucuria de a fi împreună la acest moment aniversar rar întâlnit. Părintele, radiind de bucurie, mulțumea Domnului pentru acest dar, și cerea zile bune pentru a finaliza proiectul lui de suflet: Complexul Ecleziastic Ortodox Român „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, sau, cum va intra istorie Centrul Cultural Bisericesc „Protoiereul Petru Buburuz”.
Preot Viorel COJOCARU
