Pe parcursul a câteva zile din noiembrie curent Federaţia noastră a organizat 2 misiuni de documentare, informare şi schimb de experienţă cu fermierii din judeţele Iaşi şi Vrancea din România. Solicitarea a venit din partea noastră, sprijinul financiar fiind acordat de Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare a Guvernului României. Declarăm din capul locului că am fost şi sintem foarte recunoscători atât organizatorilor acestui eveniment, cât şi gazdelor din teritoriu, care ne-au întâmpinat şi găzduit cu adevărat frăţeşte.
Scopul deplasării noastre a fost unul pe cât de interesant, pe atât şi de oportun şi anume: de a ne informa cum s-a dezvoltat agricultura ţării în perioada de post-aderare la UE. Desigur, şi până la aceasta noi cu toţii am urmărit cu mare atenţie şi interes, prin canalele tele şi mass-media, ecoluţia agriculturii de peste Prut, fiind la curent şi cu numeroasele istorii de succes de acol. Şi, totuşi, interesul nostru s-a dovedit a fi atât de mare, încât am decis să ne familiarizăm cu procesele în cauză, pe viu, solicitând misiunile depre care am pomenit mai sus.
În cadrul schimbului de experiență au fost vizitate ferme agricole care produc struguri și legume, primării și GAL-ri care implementează diverse proiecte investiționale finanțate de către Guvernul României în cadrul diferitor programe din bugetul statului, dar și cu suportul financiar din fonduri europene. În acest context, reiterăm că FNFM manifestă interes sporit față de experiența organizațiilor profesionale și celor publice din România, care acordă o atenție sporită dezvoltării agriculturii, dar și comunităților rurale, aplicând abordarea LEADER.
De asemneea, pe parcurs am făcut cunoştinţă cu mai multe exemple de dezvoltare a localităţilor rurale – o problemă despre care la noi se vorbeşte de câţiva ani, dar, cu regret, rezultate palpabile, ca peste Prut, deocamdată nu se înregistrează. Ne-am documentat în detalii despre modul de conlucrare între administraţia publică locală, antrprenoriatul privat şi societatea civilă – o condiţie obligatorie în obţinerea unor rezultate concrete în dezvoltarea localităţilor rurale. Pe parcurs, ne-am convins că experienţa colegilor din România este destul de aplicabilă şi la noi, în Republica Moldova, doar cu unele remarci şi observaţii. Care anume?
În primul rând, se cere ca la noi să fie făcute anumite modificări în cadrul legal, ceea ce ar permite (preponderent pentru APL) să intre în parteneriate publice private, ca ele să devină membre ale Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), care la noi de cele mai multe ori au statut de ONG-uri, ceea ce nu favorizează conlucrarea între APL, GAL-uri şi mediul privat; pe când, dacă s-ar opera modificările necesare, situaţia s-ar schimba, ca rezultat apărând posibilitatea de a utiliza raţional şi eficient fondurile pe care le oferă UE, proces care în România e prezent cu brio pe diverse planuri de dezvoltare socio-economică.
Or, diferenţa dintre RM şi România e foarte bine cunoscută, ultima, spre deosebire de noi, fiind membră a UE. În aşa situaţie, noi nu ne putem permite aplicarea unei aşa game largi de proiecte şi realizarea lor atât în dezvoltarea rurală, cât şi în cele de ordin investiţional în economia reală.
Da, n-am zice că le vine uşor colegilor români să realizeze toate acestea, dar au tot sprijinul de la companii private, de la agenţii de sprijin pentru a scrie proiecte pe care le prezintă unităţilor care gestionează aceste fonduri, astfel obţinând finanţările solicitate.
Ne-a impresionat în mod deosebit practica de reorganizare a businessului la scară mică, de aplicare a investiţiilor. De exemplu, am aflat că un fermier care gestionează 1,5 hectare de pomuşoare, comercializează în zona lui şi pomuşoare, şi fructe, şi legume, produce şi sucuri fără conservanţi, cu termen de valabilitate până la un an de zile, pe care le comercializează prin reţeaua locală de comerţ. Şi, vrând-nevrând, ne-am amintit de satele noastre, unde se vând în cantităţi mari produse alimentare de import – din Ucraina, Turcia, Polonia etc., deşi noi avem un potenţial enorm de producere a alimentelor. Dar, din cauza lipsei sau insuficienţei infastructurii de procesare la scară mică acest potenţial practic este redus la zero. Şi tare am vrea ca după vizita noastră în cauză să ne convingem că guvernarea îşi revede priorităţile de susţinere a dezvoltării rurale, inclusiv şi în micul business. Da, e clar că noi nu putem miza numai pe acest segment, fiind necesare şi marile întreprinderi de procesare, cărora le revine partea leului în procesul de prelucrare a producţiei agricole. Dar – tot în acest context deja sunt semnale că unele produse alimentare distribuite de la atare întreprinderi la grădiniţe, şcoli, spitale etc. nu întotdeauna sunt de calitate – şi aici ar fi binevenită producţia oferită de micii producători, pe această cale fiind asigurate şi locuri de muncă în sate, şi defalcări în bugetul local etc.
Am apreciat şi faptul că în România GAL-urile fondează cooperative, prin intermediul cărora fac distribuţia de produse agricole, procurând şi autofrigidere ce transportă regulat marfa în reţelele comerciale din zonă. De asemenea, n-am putut trece cu vederea, să zic aşa, şi faptul că fermierii de peste Prut au posibilitatea să utilizez pentru irigare, inclusiv pe plantaţiile mari de cereale şi alte culturi, atât apele subterane, cât şi cele de la suprafaţă. De unde – şi recoltele mari…
Am vizitat şi mai multe primării, documentându-ne cum conlucrează ele cu agenţii economici, cu societatea civilă, ceea ce le permite să construiască drumuri, apeducte, reţele de canalizare, alte obiecte de infrastrutură modernă – lucruri pe care şi noi încercăm să le facem, dar „carul se mişcă greu”, deoarece pentru acestea se cer investiţii serioase şi concluzia noastră este că fără suport financiar din exterior noi nu vom face faţă lucrurilor. În acest sens, un ajutor extrem de necesar ne acordă primăriile din dreapta Prutului. Or, practica parteneriatului dintre primăriile de pe ambele maluri de Prut deja ne conving cu prisosinţă că atare legături sunt foarte şi foarte eficiente, binevenite şi pragmatice pentru comunităţile noastre rurale. Ceea ce va să însemne că dialogul, parteneriatul respectiv este necesar şi cu reale perspective de viitor.
Sumând impresiile noastre culese pe parcursul celor câteva zile cât ne-am aflat împreună cu colegii-fermieri din România, putem afirma că am văzut şi aflat lucruri la care noi, fermierii moldoveni, visăm de ani de zile. Aşa că nu ne rămâne decât să studiem, să cunoaştem şi să aplicăm, pas cu pas, experienţa acumulată de colegii din România.
