Orice început de an, precum e și firesc, este însoțit de gânduri de perspectivă și speranțe. Uneori acestea se transpun în fapte, altă dată rămân “pentru un viitor de mai bun augur”. Din categoria celor lăsate de la un an la altul face parte și revigorarea agriculturii. Păcat că se întâmplă astfel, întrucât facem parte din țările agrare și evident că fortificarea acestui domeniu, care este considerat și pe bună dreptate, temelia economiei, este așteptat și ar fi aprobat de toată lumea.
Din considerente bine cunoscute, în anii de după prăbușirea imperiului, ramura de bază a fost tot lăsată de izbeliște, agricultorii fiind cei, care supravețuiau pe cont propriu. Dar fiindcă nu poate continua la nesfârșit această epopee cu genericul de cea mai săracă țară din Europa, a venit timpul, credem, ca cei, care ne guvernează în prezent, să treacă în sfârșit, de la vorbe la fapte.
Acel gest de bunăvoință din partea parlamentului, de majorare a fondului de subvenționare și de admitere în lista beneficiarilor de subvenții a țăranilor cu terenuri limitate în gestiune, este mai mult unul simbolic, fiindcă, la capitolul susținerea businessului agricol, tot la coada Europei continuăm să ne aflăm, iar dacă avem intenția să facem schimbări majore în mediul rural și în ramura de bază, n-avem decât să susținem această intenție prin niște mișcări concrete și eficiente.
Care ar fi transformările de început? Ele sunt bine cunoscute și cei din centru, responsabili de transformări, n-au decât să participe la două-trei adunări ale fermierilor, unde vor afla cu lux de amănunte ce probleme îi frământă pe agricultori, care-s primordiale, cum ar putea fi ele soluționate și ce așteaptă oamenii satului de la guvernare.
În primul rând (asta am auzit-o la toate întrunirile!), cei, care fac agricultură temeinică, nu mai vor ca afacerea lor să fie supusă riscului permanent din cauza secetei. Iar o agricultură performantă cu recolte garantate, poate fi făcută numai cu utilizarea sistemelor de irigare. Nu-i o noutate această afirmație și-i nevoie, în sfârșit, să se treacă de la vorbe la fapte. Atât doar, că fără susținerea statului, problema extinderii irigării pe suprafețe mari, nu poate fi soluționată, fiindcă necesită investiții substanțiale, acele investiții de care agricultorii pur și simplu nu dispun. Problema desfacerii producției agricole, accesul pe piețele din afara țării este la fel de stringentă și necesită rezolvare, fiindcă cei care cresc recoltele, rămân și-n continuare la cheremul monopoliștilor care dictează prețurile, ele fiind în majoritatea cazurilor departe de adevăratul cost al producției. Din doleanțele cu titlul „soluționare urgentă”, fac parte și problemele de asistență din partea statului la crearea infrastructurii de procesare și păstrare a producției, de trecerea la modalitatea de subvenționare a agriculturii la hectar, de legiferare echitabilă a procesului de consolidare a terenurilor.
Evident, lista poate fi continuată. Dar, ne oprim aici, fiindcă, ne-am dori mult, ca cel puțin aceste sugestii, pe care, la sigur, le cunosc responsabilii la nivel de stat, nu doar să fie luate în calcul la elaborarea strategiilor, dar să fie și transpuse în fapt, pentru ca la sfârșitul acestui an să constatăm că în ramura de bază au intervenit transformări ireversibile, iar agricultura noastră-i pornită pe calea corectă a avansării.
Constantin Rotaru
