Ziceam și cu alte ocazii, că alegerile parlamentare preconizate pentru toamna curentă sunt decisive pentru această bucată de pământ. Și iarăși, (pentru a câta oară!), urmează să ne determinăm, – mergem pe calea țărilor civilizate sau trecem sub ocrotirea „fratelui mai mare” care va avea grijă, cum a făcut-o și în trecut, să stăm în mocirla de altă dată și nu cumva să ieșim din supușenia lui.

Setoși  de revanșă, perdanții alegerilor trecute, în special, a celor prezidențiale, au inițiat, chiar la început de an, acțiuni febrile pentru a prelua inițiativa. Mai întâi, a reapărut pe arena politică, Irina Vlah, cea care a acumulat tocmai ceva mai mult de 5 procente la prezidențiale.  Ea a fondat un nou partid, numit „Inima Moldovei” și a propus: „semnarea unui pact între partidul pe care-l conduce, Partidul Socialiștilor, Mișcarea Alternativa Națională și „Partidul Nostru”, prin care cele patru formațiuni își asumă „obligația de a nu face coaliție cu PAS în viitorul Parlament”. Este vorba, de fapt, despre crearea unei coaliții pentru acapararea puterii în urma alegerilor din toamnă. N-a avut priză această propunere la ceilalți pretendenți la guvernare. Motivul unei atitudini de indiferență este clar: Inițiatoarea propunerii nu are nici autoritate politică, nici influență și nici poziție prioritară pentru a se posta în fruntea unui bloc politic. Din start era clar, că a fost doar o piatră de încercare. Autorii tehnologiilor de destabilizare au urmărit doar scopul tatonării situației. Dovadă a concluziei este trecerea demonstrativă a acestei doamne de partea lui Șor.

Următorul pas s-a făcut prin implicarea unor actori mai influenți. Liderii a trei partide politice și fostul candidat la funcția de președinte au anunțat despre lansarea Blocului politic „Alternativa”. Blocul „Alternativa” include Partidul Mișcarea Alternativa Națională, condus de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei al cărui lider este fostul premier, Ion Chicu, Congresul Civic condus de Mark Tkaciuk, fost deputat și consilier al ex-președintelui Vladimir Voronin, precum și echipa ex-procurorului general Alexandr Stoianoglo, care a candidat la funcția de șef al statului în scrutinul din 20 octombrie 2024.

Toți acești conducători de formațiuni politice, care ani de zile au fost aprigi adversari ai  integrării Moldovei în UE, au declarat  că noua coaliție își propune să promoveze vectorul integrării europene și că blocul va avea drept obiective principale „integrarea europeană și bunăstarea cetățenilor”.  O fățărnicie crasă. Dar de ce s-a recurs la ea? Cu un singur scop: să câștige simpatia alegătorilor. Or, majoritatea populației, conform sondajelor, susține anume orientarea proeuropeană. Nu-i greu de presupus ce se va întâmpla, în caz de „Alternativa” ajunge în parlament. Urmează scenariul din Georgia. Sub diferite pretexte, cursul european va fi compromis, iar obiectivul strategic pe care-l avem, va fi substituit cu cel de revenire sub stăpânirea fratelui mai mare.

S-ar putea întâmpla anume așa, dacă ne vom lăsă influențați de manipulați de diferiți aventurieri politici,  care au alte interese, mult prea diferite de cele ale populației de pe această bucată de pământ.

Sincer, n-am prea mare dorință să mă implic în jocurile politice, să promovezi pe cineva sau „să țin parte cuiva”, dar, precum au demonstrat-o rezultatele unor scrutine din trecut, cam des greșim noi  cu alegerea candidaților potriviți pentru a ne prezenta în legislativ. Se întâmplă, fiindcă ne lăsăm convinși și manipulați de către cei cu orgolii, ambiții sau de către executorii comenzilor venite de pe aiurea.

Ca să nu se mai întâmple astfel de eșecuri, urmează să ne documentăm de pe acum cine și ce prezintă, ce scopuri se urmăresc în realitate și cine stă de fapt în spatele unor partide. Doar fiind informați corect, vom putea să ne orientăm în șuvoiul imens de propagandă și dezinformare și să ajungem, până la urmă, la unica decizie corectă, de care va depinde la modul direct, viitorul țării și al copiilor noștri.

Constantin Rotaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here