În răstimpul de după alegerile anticipate și de investire a noului guvern, în societatea noastră s-a discutat pe îndelete despre transformări, promisiuni și așteptări. În afară de cei care s-au tot aflat la treuca puterii, toată lumea a fost și este cu gândul la schimbări, evident, schimbări spre bine. Iar schimbările în opinia celor mulți, urmează să vină de la majorări de pensii și salarii. Este poate o percepție simplistă a realităților, dar ea are dreptul la existență, fiindcă pe parcursul anilor, cei de ne-au guvernat, numai de bunăstarea poporului nu și-au bătut capul. Astfel s-a ajuns la situația, când majoritatea absolută a angajaților și a pensionarilor s-a pomenit cu salarii și pensii, care nici pe departe nu acoperă necesitățile unor oameni care ar pretinde la o viață decentă.
Deci, este logică și îndreptățită promisiunea noii guvernări de majorare a salariilor, a pensiilor și îndemnizațiilor până la minimul de existență. Pentru început în acest scop vor fi folosite o parte din mijloacele acumulate din surse tradiționale, din împrumuturile și ajutoarele organismelor financiare de peste hotare. În continuare, însă, urmează să ne descurcăm cu propriile forțe și mijloace. În prim plan revine revigorarea economiei, care, precum se știe, se află la pământ, iar unica posibilitate de resuscitare, este miza pe agricultură, ca ramură de bază a economiei.
Deci, oricât de stringentă n-ar fi oportunitatea de inițiere a transformărilor în alte domenii, este evident că în primul rând sunt necesare schimbări în ramura de bază. Fără agricultură avansată nu există o temeinică bază impozabilă, fiindcă n-are front de lucru industria de procesare, stagnează comerțul interior și exportul, nu funcționează transportul, n-au locuri de muncă, deci și surse de venit, locuitorii de la sate, care mai constituie încă majoritatea populației republicii.
Dincolo de intemperii, abordări neprofesioniste din partea diriguitorilor, controale nemotivate și dezmăț birocratic, agricultura noastră stagnează în mare parte din cauza lipsei unei politici coerente în domeniul agricol la nivel republican. De ani de zile agricultorii solicită introducerea impozitului unic, care le-ar simplifica mult activitatea și ar reduce din controale inutile și amenzi neîntemeiate, de-a lungul timpului nu s-a întreprins nimic pentru a soluționa o altă revendicare a agricultorilor, cea de soluționare echitabilă a repartizării subvențiilor din partea statului. Rezolvarea problemei este una la suprafață: subvențiile să fie acordate la toți agenții economici, indiferent de forma de organizare, – la hectarul de pământ arabil. Pe parcurs, nu s-a întreprins nimic concret nici în soluționarea practică a problemei de consolidare a terenurilor agricole. Din această cauză, zeci de mii de hectare se mai află încă în paragină. Ar fi de mare ajutor pentru fermieri și implicarea organismelor de stat în identificarea piețelor de desfacere în alte țări, dar și în accesul producătorilor agricoli în rețelele de comerț locale, unde partea leului din piață o dețin produsele agricole străine.
Acestea-s câteva din problemele agriculturii, care necesită examinare și soluționare urgentă, pentru că doar prin înlăturarea deficienților ramura poate reveni la normalitate. Dacă și-n continuare, ne limităm doar la promisiuni de ordin general, criza se va aprofunda iar agricultura nu va genera venituri și s-ar putea întâmpla să ajungem în situația când nu vom putea apela la ajutoare din străinătate (gesturile de binefacere nu pot dura la nesfârșit!) și atunci iarăși nimerim în impasul, în care s-au aflat toți guvernanții de până acum, fiindcă, precum e știut, lipsa finanțelor reduce la zero cele mai bune intenții.
Constantin Rotaru
