Doar acum câțiva ani, tancurile rusești postate pe postamente în perioada sovietică în mai multe localități din sudul , centrul și nordul țării, simbolizau forța de neclintit a imperiului bazat pe forța armată. Aproape nimănui nici prin cap nu-i trecea să se revolte împotriva puterii care părea de nezdruncinat. La sigur, că nimeni nici în gând nu purta intenția de asemenea inscripții, cum este cea de pe postamentul tancului din Bălți.
Rar de tot, pe parcursul perioadei de lungă durată, apărea câte o personalitate, care îndrăznea să amintească societății năucite de propagandă, despre apartenența noastră la un alt neam, cel românesc. Vorba-i de Gheorghe Ghimpu, de alți câțiva viteji, care au avut mult de suferit fiindcă convingerile pe care le împărtășeau, nu conveneau imperiului. Până la urmă, acele convingeri s-au dovedit a fi corecte și n-a trecut multă vreme, (privit în aspect istoric, segmentul de timp este chiar unul de scurtă durată), pentru ca în societate, adică în mentalitatea basarabenilor să intervină schimbări surprinzătoare. Dacă la începutul mișcării de eliberarea națională, prin anii 1990, doar aproximativ 5, poate 10 la sută din moldovenii din stânga Prutului împărtășeau ideea reunirii cu România, peste 5 ani numărul acestora s-a dublat, iar astăzi, conform celor mai modeste sondaje, adepții unirii malurilor de Prut constituie mai bine de 30 de procente din locuitorii meleagului nostru. Cu cei plecați peste hotare, cifra ajunge aproape la jumătate din populația dintre Nistru și Prut și este mereu în creștere.
Suntem acum martorii și participanții unei alte metamorfoze în conștiința basarabenilor, cea referitoare la aderarea la blocul NATO. Doar acum 2-3 ani, majoritatea absolută a populației încuviința conceptul neutralității. Ne părea nouă, că dacă vom fi cuminciori și smeriți, nimeni nu ne va deranja. S-a dovedit că realitatea-i de altă natură. Războiul, cauzat de invazia rușilor în țara vecină, ne convinge că în condițiile actuale, orice stat, pentru a-și apăra drepturile și suveranitatea, are nevoie de armată și de aliați puternici. Altfel, pur și simplu este supusă pericolului chiar existența statalității, așa cum este ea, proclamată și susținută de comunitatea mondială.
Nu sunt eu autorul acestor raționamente. Tot mai mulți concetățeni de ai noștri se întreabă: la ce bun ne servește neutralitatea, dacă, acest statut, în lipsa aliaților și a forțelor armate puternice este mai mult o ficțiune? Astfel, se poate întâmpla ca în cel mai apropiat timp, să ne dorim chiar noi, cetățenii acestui stat, să părăsim tabăra celor neutri, acea tabără, care s-a dovedit până la urmă că nu este cea, care ne-ar acorda siguranța zilei de mâine.
Evenimentele din ultima perioadă de timp derulează într-un ritm vertiginos. Așa se întâmplă, că fără voința noastră, ne aflăm aproape de epicentrul celui mai de proporții conflict armat de după cel de al doilea război mondial. Evident că evoluțiile din țara vecină ne afectează direct. Schimbări radicale intervin în viziunile și mentalitatea noastră de altă dată. Uneori ajungem la concluzii contrar opuse convingerilor anterioare, altă dată suntem siliți să luăm decizii dictate de realități și împrejurimi imprevizibile. Este important ca în acest flux caleidoscopic vertiginos de împrejurări și evenimente să nu greșim, să luăm decizia corectă, fiindcă orice eroare ne-ar putea costa mult prea scump.
În sfârșit, o constatare pentru cei care continuă să se mai afle imaginar în trecutul de altă dată și nu acceptă categoric transformările, deseori surprinzătoare și neașteptate la prima vedere. Amintesc un adevăr incontestabil: nu i-a reușit nimănui să oprească timpul și este logic și inevitabil ca schimbările să intervină, fiindcă, precum ne convinge ISTORIA CIVILIZAȚIEI, nimic nu-i veșnic pe acest pământ, iar evenimentele cruciale apar în cel mai nepotrivit și neașteptat moment.
Constantin Rotaru
