Până la revoluţie, în emigraţia din Elveţia a viitorilor bolşevici, alături de Lenin şi Troţchii, evolua şi un oarecare evreu din Odesa, Parvus. Acesta nu era mai prejos de viitorii lideri, ba chiar se bucura de o apreciere aparte din partea colegilor, pentru că pe lângă ritorica revoluţionară, a elaborat mai multe scheme, prin care demonstra cum se poate de făcut bani în apele tulburi de incertitudine socială.
Mai târziu, în preajma revoluţiei, acest Parvus, a organizat transportarea lui Lenin din Germania la Petrograd, ca mai apoi să se depărteze de revoluţionari, ocupându-se de ceea ce-i plăcea mai mult, să facă bani, lucru ce i-a reuşit de minune. Individul a dispărut, dar teoria şi schemele lui au rămas, dând naştere unor discipoli, care s-au dovedit a fi destul de talentaţi. Unii dintre ei s-au aciuat şi pe meleagurile noastre. Aceştea au folosit din plin neghiobia şi lipsa de elementară responsabilitate a unora dintre înalţii funcţionari, numiţi să vegheze finanţele statului, şi au „prihvatizat” din banca de economii sume enorme de bani.
Interesant e că şmecherii nu s-au oprit la etapă furtului. Ei au continuat opera prin implicarea în politică. O parte mizeră din banii sustraşi au fost utilizaţi pentru a cumpăra voturile alegătorilor şi a-şi asigura, astfel un viitor promiţător.
Şi mai interesant e că o parte din conaţionalii noştri, s-au lăsat ademeniţi de magazinele lui Şor fondate pe banii furaţi. Un cunoscut de al meu, pensionar deja, îmi povestea că procurând produse din aceste magazine, într-un an de zile a economisit tocmai 600 de lei. Cu părere de rău, bunul meu cunoscut, n-a făcut un alt calcul elementar care demonstrează că dacă numai jumătate din miliardul furat era repartizat pensionarilor cu venituri mici, pensiile lunare la toţi cei care-şi duc traiul cu pensii minime, puteau fi majorate cu cel puţin 50 la sută.
Cred că oamenii urmează să mai mediteze asupra acestui fenomen pentru că, până la urmă, afirmaţia devenită proverbiala precum că Şor a furat, dar ne-a dat şi nouă, este una ieftenă, de prost gust, şi nu-i decât o îndreptăţire inventată de către cei, care nu prea vor să-şi pună mintea în mişcare.
Iar până o parte din conaţionalii duşi în eroare, mai meditează, societatea noastră, pe neprins de veste, s-a trezit în Parlament cu o întreagă fracţiune (bine că nu-i prea numeroasă!) de deputaţi,discipoli de a lui Parvus.
S-ar putea întâmpla, ca numărul acestora să sporească, iar cu timpul indivizii să dicteze şi politica acestui stat. Asta în caz de şi în continuare, noi, cei mulţi, vom demonstra pasivitatea, iar pe alocuri şi naivitatea, de care dăm dovadă atunci, când urmează să decidem viitorul nostru.
Constantin Rotaru
