Editorial de Grigore TESLARU
Mintea şi norocul
Un luminat om din secolul XVII-lea observă că moldovenilor nu le prea place să gândească. Situaţia nu s-a schimbat prea mult de atunci încoace. Şi astăzi unii moldoveni nu-şi prea încordează substanţa cenuşie. E destul numai să le treacă poarta o vorbuliţă spusă, aşa, de dragul vorbei, că pe dată este catalogată la capitolul realului.
– Ai auzit, fa, că feciorul lui Ion şi-a cumpărat avion?
– Am auzit, cum să nu: el demult vroia să zboare peste hotare.
Nu s-a făcut excepţie nici în cadrul recentei perioade de alegeri parlamentare, când promisiunile făcute de reprezentanţii celor mai diverse formaţiuni politice au fost primite de marea majoritate a electoratului drept adevăr de netăgăduit.
Îmi vorbea mai deunăzi un vechi cunoscut din satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă, cum că reprezentanţii unei formaţiuni politice de care până acum nimeni n-a auzit, au promis unor gură-cască din localitate construcţia unui drum de fier până la Căuşeni. Şi ce credeţi: minciuna a fost cu priză la mintea unora, care şi-au dat în ziua alegerilor votul pentru cei cu amăgeala.
Alţi doi trăitori din satul Băneşti, raionul Teleneşti, îmi povestiră cu lux de amănunte cum mesagerii unui partiduţ, proaspăt înfiinţat în ajunul scrutinului, le-a promis alegătorilor: ”Dacă acceptaţi să lipim afişele noastre electorale pe porţile voastre, o să vă asfaltăm ulicioara!”. Peste câteva zile, de ochii lumii, prin sat a făcut colb un camion încărcat cu cărbuni, luat de săteni drept asfalt, care a dispărut într-acolo de unde a şi venit. Acum cei de-au votat camionul cu cărbuni se dosesc de ruşine în dreptul porţilor pentru cele făptuite.
De fapt, e dovedit de viaţă, că promisiunile, după alegeri, se transformă de multe ori într-un balon de săpun. Fie că autorii acestora nu au ajuns la putere, fie că uitară cu nonşalanţă de cele zise.
– Adică cum, n-o să avem norocul să ne mărească salariile, pensiile după cum ni s-a promis? întrebă duminica trecută într-o discuţie la piaţa din centrul raional Sângerei un moşuleţ sprijinit în cârjă.
– Cred că nu, răspunse o codană în rochie cu buline verzi: minte nu-i, noroc de unde!
Într-un sat destul de mare
S-a răsturnat un car cu proşti:
Unde-anume, şi în care
Acum ştie fiecare.
