La Cazangic se prefigurează o nouă dinastie de gospodari

… Ca şi pretutindeni pe plaiul nostru, pe pământurile cazangenilor la ziua de azi principala  grijă şi preocupare este secerişul, afirmă Nicolae Cajuc, Directorul SRL „Cazangenii”. Munca e „pusă” în special pe umerii echipajelor celor trei combine – Ion Budureanu şi Tudor Tutunaru, Valeriu Cujbă şi Ion Cajuc, Anatol Guştiuc şi Gheorghe Tutunaru, precum şi ai transportatorilor Mihai Bivol, Anatol Budureanu, Dumitru Ţuţuianu şi Tudor Cadabeţchi.

La ziua deplasării noastre la Cazangicul Leovei (la mijlocul săptămânii trecute) deja fuseseră recoltate 150 ha de orz (câte 4,2 tone per ha), 30 ha de mazăre (2,6 tone), şi era în toi treieratul pe cele pste 600 ha de grâu, calculele preventive indicând o recoltă de circa 5 tone de  boabe la hectar.

Animaţie era şi la arie, unde terbăluia de zor Adrian Cajuc (feciorul mai mare al liderului de la Cazangic) – periodic soseau transporturi cu roada nouă şi, totodată, altele plecau cu o parte din aceasta la diferiţi aghiziţionari.

– Problema noastră dintotdeauna este preţul scăzut la cerealele pe care le recoltănm în aceste zile, nu-şi ascunse indispoziţia gazda. Or, să vinzi kilogramul de grâu cu 2,50 lei înseamnă pur şi simplu să-ţi desconsideri propria muncă. Măcar 3 lei de-ar fi… Dar, ca de obicei, n-avem încotro – trebuie să ne descotorosim cât mai repede de creditele de la bănci, care deja şi ele  sunt cu ochii pe buzunarul nostru.

La ziua de azi SRL „Cazangenii”, cu cei 60 de angajaţi ai săi, gestionează 2.600 de hectare de terenuri agricole, dintre care peste 800 sunt luate în arendă de la cotaşii din localitatea învecinată Băiuş.

– Iată, degrabă sunt 10 ani de când peste 500 de cotaşi s-a adresat primăriei de acolo ca să intervină cu rugămintea ca noi să lucrăm şi cotele lor, pe atunci aflate de câţiva ani în pârloagă, povesteşte directorul.Am acceptat, deşi şi noi, la acea oră, aveam destule probleme. Dar, zic, am acceptat, deoarece le înţelegeam necazurile sătenilor de acolo; pe dee altă parte, şi de sutele celea de hectare ajunse în pârloagă îmi părea rău, ţăran cu grijă faţă de pământ fiind şi eu.

Aşa că de  mai mulţi ani peste 500 de cotaşi din Băiuş deja au folos de pe urma dării în arendă a terenurilor lor, lucru pentru care îi sunt foarte recunoscători directorului Cajuc, căruia i-au conferit titlul onorific de „Cetăţean de Onoare al satului Băiuş” (tot dumnealui avându-l similar şi pe cel al comunei Cazangic).

Vorba ceea: „După faptă – şi răsplată”…

***

Dar, pe lângă faptul că e un adevărat manager în businessul agricol, domnul Cajuc mai posedă un şir de alte calităţi profund umane şi care, la o „cântărire” serioasă, defel mai puţin preţioase ar fi. În acest sens, vorba vine despre capacitatea dumnealui de a fi receptiv – nu numai să-şi asculte sătenii şi semenii, dar şi să reacţioneze prompt, adecvat, prin acţiuni concrete, prin intervenţii oficiale şi personale, urmate şi de suporturi financiare şi de ordin tehnic – decizii foarte binevenite în contextul zilelor de azi. Dovadă e şi faptul că nu numai în comuna Cazangic, ci şi în câteva localităţi învecinate primenirile şi schinbările survenite în anii de la urmă poartă  „amprenta” participării nemijlocite a dumnealui la acestea. Argumente în favoarea unei atare afirmaţii sunt destule, printre acestea şi reparaţia şcolii şi grădiniţei din comună, a bisericii, deschiderea unei cantine sociale pentru circa 30 de persoane defavorizate; coparticiparea la dezvoltarea infrastructurii în satele Frumoasa, Băiuş, Selişte, făcându-şi cu aceeaşi responsabilitate şi înţelegere omenească, pe lângă datoria creştinească, şi pe cea de consilier raional cu câteva mandate succesiv.

***

Dar, consideră Nicolae Cajuc, una dintre cele mai mari, mai preţioase realizări în viaţa sa, trăită în deplină armonie şi înţelegere cu soţia Lidia (care continuă să-i fie mâna dreaptă în gestionarea SRL „Cazangenii”), este că la ziua de azi nici unul dintre cei  3 copii ai lor – Adrian, Nicolae şi Mariana – nu s-au dezlipit de trupul familiei, n-au plecat în căutarea norocului prin alte părţi, ci, obţinând studii bune, au preferat să rămână la vatră, alături de părinţi, fiecare clădindu-şi cu dragoste şi pricepere, un trai normal, o gospodărie trainică, crescând copii frumoşi şi sănătoşi şi care, cu siguranţă, vor prelua, la timpul lor, multe şi valoaroase lucruri din viaţa bunicilor şi părinţilor lor.

– Şi buneii, şi părinţii mei – tata mecanizator şi mama mulgătoare – şi-au legat destinul de plugărit, de viaţa de ţăran, îşi aminteşte domnul Cajuc. Şi noi, copiii lor – 4 băieţi şi 4 fete – dintre care eu sunt cel mai mare, tot cu munca în câmp am început a ne croi drumul în viaţă.De aceea, împreună cu soţia, suntem bucuroşi că şi copiii noştri preferă munca şi viaţa de la sat. Personal, nu cred că poate fi un mai mare noroc în viaţa unor părinţi decât faptul ca urmaşii lor să le continuie calea, drumul, destinul lor. Da, sunt şi greutăţi, şi probleme, şi necazuri – dar toate acestea se uită de ficare dată când avem – cu regret, destul de rar – posibilitatea de a ne aduna în cercul familiei, neamului nostru, care, slavă Domnului, sloboade noi rădăcini.

Astfel în viaţa cotidiană a Cazangicului se prefigurează clar constituirea unei dinastii de agricultori şi specialişti în domeniu, care, pe lângă faptul că preiau tot ce e valoros din cunoştinţele şi tradiţiile plugăreşti ale neamului, mai adaugă la acesta şi avantajele unei agriculturi moderne, cu mult mai complicată, dar şi cu mult mai de perspectivă comparativ cu cea de altă dată.

Aşa să dea Domnul!

Ilie BUJOR