– După părerea mea, satul e acea nişă a societăţii, unde ajung în ultimul rând schimbările şi reformele – desigur, dacă acestea sunt efectuate şi promovate de guvernare, fie ele „bune” sau „rele” pentru noi toţi. M-am convins de aceasta şi zilele trecute, când la Fârlădenii noştri a început recoltarea. Imediat am început a fi contactat de „tradiţionalii” noştri parteneri- intermediarii – care ne strâng la „colţ” cu preţurile – 2-30 lei, 2.50, apoi 2,70 kilogramul de grâu. Iar noi, ocupaţi fiind din zori şi până-n noapte, cu secerişul, ca s-o ptem scoate cu bine la capăt până ne permite timpul, nu mai prididim să ne dumerim, să ne descurcăm cu preţurile astea – cât sunt de reale, de argumentate. Şi doar un lucru îl înţelegem foarte bine – ele (preţurile) iarăşi nu sunt pe potriva cheltuielilor şi muncii noastre, ale producătorilor agricoli.De exemplu, eu unul sunt absolut convins că la ziua de azi preţul la grâu trebuie să fie de cel puţin 3 lei kilogramul.
În acest sens, mă întreb – a câta oară! – de ce ministerul nostru de resort nu întocmeşte, la fiecare început de recoltare, un fel de hărţi tehnolofice, să le zicem aşa, a preţurilor la culturile recoltate? Cum anume? De exemplu, să fie selectaţi câţiva producători agricoli, mai de proporţii, de la nord, centru şi sudul ţării, fîcându-se o analiză comparativă a cheltuielilor suportate de ei pe parcursul perioadei trecute de la recoltarea precedentă şi ulterior, în funcţie de acestea, să elaboreze şi o schemă cu preţurile recomandate, bazate pe calcule argumentate. Astfel, cred eu, producătorii agricoli nu vor mai rămâne mereu numai la cheremul intermediarilor, devenind în procesul de comercializare a producţiei agricole nu doar nişte vechili ascultători, ci adevăraţi parteneri într-un business realmente echitabil şi corect.
… Aici, Mihai Panţa, Directorul SRL „Farlad – Agro” din Fârlădenii Căuşenilor, face o pauză, urmărind cu privirea cele două combine moderne, care, de câteva zile, „muşcă” hulpav din cele 800 de hectare de cereale bronzate uniform sub soarele din luna lui Cuptor, apoi continuă:
– Da, ziceam că la sate reformele, în special cele bune, ajung cu greu.Şi de aceea noi, producătorii agricoli, suntem nevoiţi să lucrăm timp mai îndelungat după chemele vechi, să zicem aşa. În cazul dat, mă refer la eforturile actualei gucernări; poate că cineva dintre colegii noştri şi sunt nerăbdători să vadă rezultate imediate şi în domeniul agriculturii. Eu unul însă cred că atare aşteptări sunt la moment ireale, nefondate. Or, este clar că la ziua de azi guvernarea are de rezolvat sarcini imediate şi urgente în primul rând în politică, în justiţie, şi în acest sens noi, cei de la sate, trebuie să ne mai înarmăm cu tradiţionala noastră răbdare şi nădejde, agricultura fiind cu adevărat motorul economiei naţionale.
Dar – şi aici până la un anumit moment, am vrea noi să-i amintim actualei guvernări! În acest context – doar un argument, extrem de convinător: cândva în Fârlădenii noştri trăia şi activa o populaţie de peste 6 mii de locuitori; azi dacă sunt 4.500 de săteni! În timpul de la urmă pe vatra satului nu s-a construit nici o casă nouă. Totodată, în jur de 300 de gospodării suntscoase la vânzare. Cred, nu este cazul să mai discutăm la tema dată, căci se cer, sum se spune, nu umai vorbe, ci şi fapte…
Dar să revenim la lucruri mai concrete. Se ştie, în toate ţările agricultura este subvenţionată. Da, şi la noi este aplicat acest mecanism – dar, „desigur”, într-o manieră mai proprie, ce se modifică d ela o guvernare la alta. Să zicem, odinioară subvenţiile constituiau 25 la sută din investiţiile făcute de producătorii agricoli la anumite capitole. Dar ulterior s-au stabilit alte reguli, fiind aplicată plafonarea subvenţiilor. Ce înseamnă aceasta, să zicem, pentru „Farlad – Agro”? Că dacă noi am procurat o combină modernă cu 4 milioane de lei, apoi ni s-au cuvenit subvenţii nu de un milion de lei, ci de astă dată de numai 250 mii de lei. Ca rezultat, nici micii producători nu pot procura atare tehnică modernă, dar nici cei mai mari nu întotdeauna îşi pot permite asemenea achiziţii de proporţii. Arunci, cum să ne dezvoltăm afacerile în agricultură?
Un alt aspect la capitolul subvenţionărilor ţine de preţurile la îmgrăşăminte şi chimicale, care, se ştie sunt un garant al recoltelor înalte. Am avut posibilitatea să mă deplasez şi la fermierii din Italia, aflând că o recoltă de 8-12 tone de grâu la hevtar e ceva obişnuit pentru ei, pe când la noi acest indice e, de regulă, de 2,5-3,5 tone. De ce? Deoarece acolo se aplică subvenţionarea masivă a îngrăşămintelor plus şi irigarea. Prost stau lacrurile şi vizavi de chimicale, care sunt prea scumpe pentru buzunarul nostru sărac. Iarăşi revin la un exemplu din practica proprie. În actualul sezon agricol până la ziua de azi deja noi am cheltuir pentru procurarea îngrăşămintelor şi chimicalelor 5,5 milioane de lei. Şi atunci, date fiind şi preţurile la producţia noastră agricolă, şi cele pentru îngrăşăminte şi chimicale, cum credeţi, cu ce venit ne vom alege noi la sfârşit de an? Astfel, la ziua de azi noi ne ciocnim cu un paradox necunoscut până acum: e mai uşor să obţii producţia decât s-o comercializezi la un preţ convenabil. Iată, în normalizarea acestor procese şi văd eu rolul şi datoria statului, ale actualei guvernări, care, după expresia absolut corectă a colegului Andrei Gârlea din Ţareuca Rezinei, trebuie să fie mai aproape de agricultori.
… Şi încă un detaliu ce l-am surprins în discuţiile avute cu domnul Panţa; detaliu care completează foarte plenar portretul acestui gospodar.
Astfel, la despărţire, la ieşirea din sat, dumnealui ne-a povestit următoarele:
– Încă în anul 1978, când am revenit după studii la vatră, comunitatea din Fârlădeni a decis să planteze, pe ambele părţi ale drumului central ce ducea spre Tighina, fâşii de nuci, pe o lingime de 15 kilometri. Am participat şi eu la acele lucrări şi, la timpul cuvenit, pe marginile drumului respectiv, au crscut arbori de toată frumuseţea, devenind o adevărată podoabă şi a satului, şi a împrejurimilor lui. Dar, peste ani, în ţară şi-a făcut apariţia compania „Union Fenosa”, responsabilă de buna funcţionare a sistemului energetic naţional. Şi aici a început un adevărat calvar pentru noi: pe parcursul lucrărilor de extindere şi reparaţie a sistemului în cauză o bună parte din fâşiile de nucari au fost distruse în cal mai barbar mod, arborii fiind mutilaţi şi apoi lăsaţi aşa, în voia sorţii. Evident, au fost urmărite şi puse în prim-plan doar interesele economice corporative, situaţionale, fără a se mai ţine cont de ecologie, de natură, de podoabele plaiului.
Iată ce se întâmplă şi în alte cazuri când în capul mesei stă banul, şi nu gospodarul.
Cu regret, această afirmaţie se referă la întreaga noastră societate şi bine ar fi ca de acest lucru să se ţină cont la toate nivelurile…
Ilie BUJOR
