De aproape patru ani de zile în țara vecină e în plină desfășurare o tragedie umană de proporții. În Ucraina, pe front își pierd viața mii și mii de militari, aproape zilnic sunt bombardate orașe și sate, oamenii îndură condițiile inumane de existență fără lumină și căldură. Calamitatea umană, care poate fi comparată doar cu atrocitățile epocii medievale, are loc în văzul lumii civilizate, care, în vorbe, continuă să se conducă de principiile umanității, credinței, toleranței și combaterii răului, atât de mult promovate la sfârșitul secolului douăzeci și începutul secolului douăzeci și unu. Anume în această perioadă în Europa a apărut și a prins rădăcini convingerea (care s-a dovedit a fi una eronată!) că lumea a ajuns la gradul de civilizație atât de înalt, încât nu mai pot fi declanșate războaie de proprții. S-a dovedit a fi ilozorie această convingere. A fost spulberată ea de comoprtamentul statului, care, exact cum făceau triburile nomade, a pornit războiul împotriva țării vecine, având același scop: de cotropire și de restabilire a dominației de altă dată.
Cum a reacționat lumea civilizată? A condamnat (iarăși, doar în în vorbe) acțiunile barbare, unii au venit și cu susținere, alții cu un ajutor mai consistent. Și, cam atât! S-a dovedit a fi ineficientă această atitudine.
La moment, situația din Europa amintește de scena din teatrul absurdului, unde personajul agresiv, purtând arma încărcată, se plimbă pe străzile satului, amenințănd cu moartea localnicii și continuând să distrugâ curea vecinului a cărui comportament nu i-a plăcut, fiindcă n-a fost de acord să-i cedeze o parte din terenul, care-i aparține. Toată lumea ascunsă prin gospodării tace intimidată de amenințările celui înarmat și doar cei mai isteți dintre vecini, încearcă să-i ajute pe oamenii căzuți la nevoie. Dar sunt mult prea mici aceste acțiuni și intențiii ale societății internaționale. Este necesar un efort comun mult mai substanțial, care, însă, lipsește și din cauza că unii dintre vecini, pur și simplu se fac a nu observa isprăvile celui cu arma.
Există o forță, ce l-ar putea pune la punct pe cel, care ignorează regulile bunului comportament și a pierdut simțul măsurii în relația cu cei din jur. Dar cel, care dispune de această posibilitate și chiar are misiunea de a-l opri, se află la o distanță mai mare și-i ocupat de alte treburi, mult mai „importante”: el calculează cam ce venituri ar putea avea de pe urma „afacerii cu oprirea războiului”. Face și el partea di trupa teatrului absurdului, iar noi, cei de urmărim scenele ce derulează în fața noastră, n-avem altă soluție, decât să apelăm la bunul simț și să așteptăm încheierea spectacolului, a celui spectacol, care aduce atâta durere și decepție civilizației umane.
… Deci, situația-i una absurdă. Dar, ea nu poate continua la nesfârșit. Apar și unele premize de iepuizare, în special, din partea celui „cu arma”, care, pare că a început să înțeleagă că este imposibilă existența normală în localitatea, unde, pentru comportamentul inadecvat este condamnat aproape în unanimitate și are mulți oponenți, care nu-i vor erta această abatere inumană de proporții. Pare mai consolidată și atitudinea țărilor europene, care prin comportamentul tot mai ferm, demonstrează că nu vor tolera la nesfârșit această agresiune evidentă.
S-ar putea întâmpla, deci, ca anul, la începutul căruia ne aflăm, să ne aducă realizarea așteptării mult dorite: să fie instaurată mult așteptata pace în țara vecină și să pornim, în sfârșit, pe făgașul dictat de legislația internațională și de civilizația umană.
Constantin Rotaru
