Aparent, după criza politică de durată s-a stabilit un relativ echilibru. Parlamentul s-a convocat în şedinţe, Guvernul a devenit funcţional şi pare că activitatea politică a intrat în albia normalităţii.
Dar, cred, ar fi o eroare să credem că am pornit pe făgaşul râvnit şi că ne aşteaptă o perioadă de relativă acalmie. Dimpotrivă, chiar şi investigaţia superficială a proceselor pe segmentul politic, ne conduce la concluzia că aici au loc schimbări de esenţă, care, până la urmă se vor solda cu surprize dintre cele mai neaşteptate.
În constituirea mezalianţei dintre platforma „ACUM” şi socialişti, aceştea din urmă, utilizează din plin răgazul dintre bătăliile politice pentru fortificarea poziţiilor. Socialiştii îşi urmează consecvent cursul spre consolidarea puterii preşedintelui Dodon, în acest sens reuşind nişte mişcări de invidiat. Cât face doar trecerea în subordinea directă a preşedintelui a Serviciului de Informaţii şi Securitate, a Ministerului Apărării şi mai proaspăt, a Centrului Naţional Anticorupţie. Mai adăugăm aici şi postul de Preşedinte al Parlamentului pentru ca astfel tabloul de acaparare aproape deplină a puterii politice, să devină unul întregit. Iar concentrarea puterii, precum a demonstrat-o experienţa predecesorilor, nu conduce decât la dictat şi beneficii pentru susţinătorii structurii politice, care, precum cunoaştem are orientarea clară (deghizată la moment) spre est, fiindcă acolo-s poliţele care urmează a fi achitate.
Asta-i trista realitate, de care nu ţin cont cei de la „ACUM”. Fideli prevederilor acordului mezalianţei, aceştea s-au concentrat asupra transpunerii în fapt a angajamentelor pe care le-au asumat. Iar angajamentele nu sunt deloc simple şi nu ştiu în ce măsură vor contribui la creşterea autorităţii şi a influenţei acestei formaţiuni politice în societate. Starea precară din economie şi din sectorul financiar nu promite nici pe departe ameliorarea situaţiei în viitorul apropiat. Procesul de restituire a miliardului furat s-a dovedit a fi unul anevoios şi de lungă durată. Reformele în justiţie bat pasul pe loc, iar fără aceste reforme nu poate fi creat nici climatul investiţional favorabil şi nici asigurată încrederea agenţilor economici în ziua de mâine. Populaţia, în mare parte, este în aşteptarea unor schimbări spre bine. Schimbările însă întârzie. Şi nu din cauza că nu se întreprind măsurile de rigoare. Pur şi simplu, pentru ajustarea întregului mecanism al guvernării este nevoie de mai mult timp, acel timp, care e pe cale de a fi deja consumat.
Ş-atunci nemulţumirea celor mulţi va fi canalizată de opoziţie spre guvernarea, care (în interpretarea lor) a promis multe, dar n-a făcut nimic. Socialiştii, pentru a ieşi basma curată, evident, au să dea toată vina pe executiv: chipurile, noi, ca forţă politică am făcut ce ni s-a cerut, iar ei, cei cu executarea, n-au îndreptăţit aşteptările.
Cam acesta ar fi unul din scenariile posibile, la care am putea asista chiar într-un viitor apropiat.
Ar putea fi evitată această evoluţie a situaţiei?
Cred că da, cu o singura condiţie: cei de dreaptă să nu mai accepte cedări evidente şi să promoveze o politică mai flexibilă în raport cu alte forţe politice, care promovează aceleaşi scopuri şi au aceiaşi orientare politică.
