Necesitatea convocării acestei întruniri, era una stringentă dictată fiind de situaţia precară semnalată în acest domeniu. Cultura nucului, altă dată ramură de succes a pomiculturii, a cedat brusc. Indicii de referinţă din anul trecut şi cel curent, comparativ cu anii precedenţi au scăzut aproape de două ori. Vorba-i şi de volumele de export, de preţuri şi de venituri, dar şi de calitatea miezului de nucă.

Cauzele diminuării la toţi parametrii de bază au fost numite şi examinate detaliat de către Oleg Târsână, Preşedintele  Uniunii Asociaţiilor Producătorilor de Culturi Nucifere. În raportul prezentat el s-a referit mai întâi la actuala stare de lucruri pe piaţa mondială, menţionând că repercusiunile războiului comercial dintre SUA şi China, mari producători şi consumatori de miez de nucă, s-au răsfrânt direct asupra preţurilor pe piaţa Uniunii Europene, unde americanii, lipsiţi de piaţa chinezilor,  direcţionează recolta de nuci  fiind astfel, afectaţi destul de mult şi producătorii moldoveni, care ocupă poziţia a patra la exportul pe piaţa comunitară.

Un alt factor, la fel de important, a fost cel de restricţionare sau poate de monopolizare a exportului de nuci pentru unii agenţi economici, acest fapt, fiind, în opinia raportorului şi a altor vorbitori, cauza principală de scădere drastică a preţului. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Georgeta Mincu, prezentă la eveniment i-a  asigurat pe cei prezenţi că Guvernul se va implica în investigarea fenomenului şi va întreprinde toate măsurile de înlăturare a concurenţei neloiale.

Preţul şi volumele de  comercializare au scăzut şi din cauza calităţii sub nivel a miezului de nucă produs la noi în comparaţie cu alte ţări exportatoare de nuci. Explicaţia-i una la suprafaţă: deşi, tot mai mulţi agricultori preferă să fondeze livezi de nuci (cel puţin aşa a fost până în anul curent când anual se plantau peste o mie de hectare), tehnologia de creştere şi îngrijire a plantaţiilor lasă de dorit. Părerea de altă dată, că nucul nu are nevoie de îngrijire şi că proprietarului îi revine unica sarcină, care se reduce la strânsul recoltei şi la comercializarea ei, mai este  încă în vigoare. Mulţi dintre agricultori mai continuă să creadă că tehnologia avansată se referă la toate speciile, cu excepţia nucilor.

La întrunirea cu participarea a peste o sută de pomicultori, această iluzie a fost spulberată prin argumente şi exemple care trag mult la cântar. Exemplele concrete de antreprenoriat modern au demonstrat că şi în cultura nucului este necesar de a alege în primul rând soiul de plantare potrivit (cele recomandate fiind „Pescianski”, „Lara”, „Călăraşi” şi „Chambler”) , de a respecta tehnologia de îngrijire, care include şi irigarea şi lupta împotriva vătămătorilor  şi alte procedee, care influenţează mult asupra volumului producţiei şi calitatea miezului de nucă. Preşedintele Uniunii Asociaţiilor cultivatorilor de nuci avea să revină cu exemple concrete şi argumente de pondere, demonstrând că anume calitatea produsului finit conduce la scăderea preţului miezului de nucă, fapt discutat cu mult interes de către cei prezenţi la for.

La fondarea, îngrijirea livezilor de nuc şi la procedeele specifice doar acestei culturi s-a referit şi Pascal Gouget, pomicultor şi savant din Franţa, care a împărtăşit generos din experienţa acumulată în ţara sa, unde cultivă nucul de ani buni şi unde, precum avea să constate oaspetele acestui for, de asemenea există probleme de ordinul celor semnalate la conferinţă. Atât doar, că în Franţa sunt create condiţii mai favorabile pentru cultivatorii de nuci şi că în această ţară nimănui nu-i trece prin cap să obstrucţioneze exportatorii prin instituirea monopolului la exportul recoltei de nuci, care precum cunoaştem, aduce venituri considerabile şi în bugetul ţării.

 

Ion Codreanu

P.S.

Guvernul a decis instituirea unei comisii interguvernamentale pentru analiza monopolului privind exportul nucilor. Dispoziția în acest sens a fost publicată în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, comisia a fost instituită pentru a elucida aspecte privind legalitatea limitării accesului operatorilor economici la exportul nucilor.

Din comisie vor face parte reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Serviciului Vamal, Serviciului Fiscal de Stat, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Consiliului Concurenței, Asociației producătorilor de nuci și Asociației exportatorilor de nuci.

Membrii comisiei urmează să identifice cauzele creării monopolului la exportul de nuci și să propună soluții pentru demonopolizare, înaintând guvernului propuneri pentru liberalizarea exportului de nuci și al derivatelor acestora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here