Țara noastră-i una agrară. Așa cel puțin susțin politicienii noștri. De fapt, așa a și fost, dacă e să ne referim la trecut. În agricultură și în spațiul rural activau și locuiau peste șaptezeci la sută din concetățenii noștri. Azi, precum cunoaștem, alta-i situația. Producătorii agricoli bat alarma, fiindcă duc o lipsă acută de brațe de muncă. Pe alocuri ternurile agrisole-s în paragină. Oamenii, anume cei apți de muncă, pleacă masiv de acasă. Satele-s părăsite de sute și sute de băștinași. Pleacă mai mult peste hotare, iar comunitățile rămân pustii. Cauzele exodului din mediul rural sunt cunoscute. Motivația ține în temei de condițiile grele de muncă și de remunerarea sub nivel.
Cât privește remunerarea muncii, ea într-adevăr este mai consistentă în majoritatea statelor europene. Dar pentru a beneficia de un salariu bun, emigranții noștri trebuie să depunîă și un efort deseori mult mai mare decât cel depus la lucrările agricole de la noi. Până la urmă, banii câștigați peste hotare, deși-s mulți la număr în comparație cu salariul de la noi, în mare parte, se cheltuie pentru întreținere și alimentație. Ș-apoi mai este și factorul moral, căci, la drept vorbind, pe meleaguri străine, nimeni nu-i așteaptă pe basarabenii noștri, ei deseori fiind tratați în străinătate ca persoane de mâna a doua. Și încă un moment, despre care nu se prea vorbește, dar pe care-l resimt practic toți cei aflați departe de casa părintească, de satul natal, de rude și prieteni. Nostalgia-i prezentă permanent și de ea nimeni nu poate scăpa. Poate anume din acest considerent, peste un anumit timp, unii dintre concetăținii noștri, revin acasă. Revin cu niște bani agonisiți cu greu și cu intenția, (fiindcă au acumulată și o anumită experiență în afaceri), de a iniția un business european acasă, chiar în satul natal.
Având cotele de la părinți și mai acumulând suplimentar niște teren arabil, o pornesc. Poate mai anevoios decât se așteptau, dar obțin și niște rezultate, care, pentru început, îi satisfac. Mai apoi, când se ciocnesc de birocrația noastră de neînvins, de control și corupție, se opresc pentru a medita, mai face oare să continuie? Alții, și de aceștea-s mai mulți, (i-am întâlnit în desele deplasări prin satele noastre), fac și ei un pas-doi de început, apoi se dezic de intenție. Cauza-i una cunoscută: „Dacă vrei să inițiez o afacere de perspectivă, ai nevoie de finanțare, – îmi spunea un tânăr fermier de prin părțile Cahulului. Pentru aceasta trebuie mai întâi să prezinți un proiect, care urmează a fi însoțit de alte documente, acestea din urmă, pot fi obținute cu condiția prezentării altui set de documente… Umblatul prin instanțe nu se termină. La aceste obstacole mai adăugăm și necesitatea declarării obligatorii a provinienții banilor și ratele înlte de la bănci și… tot așa. Decepționați de obstacole, de atitudinea de indiferență a funcționarilor, foștii emigranți, se dezic de bunele intenții, unii reluînd iarăși calea pribejiei.
Cum poate fi corectată starea de lucruri?
Necesitatea revigorării agriculturii este evidentă. E clar că trebuie să mizăm pe revenirea celor mulți plecați peste hotare. Iar pentru a înlesni antrenarea lor în proces, ar fi binevenită întocmirea unui program la nivel de stat, care ar conține înlăturarea barierelor birocratice și prevederi concrete în susținerea reală a celor cu intenții bune de reluare a activităților agricole pe meleaguri natale.
Altfel, vom fi nevoiți și-n continuare să constatăm că satele-s părăsite, că exodul continuă, iar agricultura-i la pământ.
Constantin Rotaru
