Cui nu i-ar plăcea să dispună de cât mai mulți bani? Este o dorință explicabilă, fiindcă, lucru știut, cei cu conturi de sute de mii la bănci și cu carduri la fel de impunătoare, au acces la toate și se simt destul de comod în această viață plină de diferite surprize. De bani avem nevoie și noi, cei de rând, fiindcă-i de datoria noastră în primul rând să asigurăm un trai decent apropiaților, de care trebuie să avem grijă. Conștiintizăm cu toții acest adevăr și, în mare parte, noi, cei cu posibilități limitate în ierarhia administrativă, suntem în permanenta căutare, a unui câștig care ar completa bugetul modest. O facem pe cale legală, așa cum ne permit circumstanțile și posibilitățile existente.
În căutarea aceluiași câștig suplimentar, aparent, pe aceiași cale legală, doar că folosind din plin resursa administrativă își completează veniturile salariale și cei cu dreptul de decizii la nivel superior. Avem diferite instanțe, instituții, agenții, întreprinderi de stat și alte structuri, unde salariile celor de la conducere depășesc zeci de mii de lei, ajungând, chiar și la peste o sută de mii de lei remunerare lunară. Ei, (fiindcă au dreptul de decizie!) își fixează salarii neîndreptățite, inventează diferite sporuri suplimentare, adausuri nefondate, toate având același scop, – de majorare a veniturilor personale. Unii din conducerea structurilor cu salarii enorme, ajung chiar să afirme, că instituțiile financiare internaționale le interzic să fixeze remunerări mai mici decât cele stabilite la nivel internațional. Este dubioasă această afirmație, dar ea servește din plin celor care beneficiază de venituri de peste 100 de mii de lei lunar, în timp ce majoritatea locuitorilor din mediul rural sunt nevoiți să-și asigure existența timp de o lună, cu un salariu sau pensie ce nu depășește 3-5 mii de lei.
Problema remunerării inechitabile este una permanent actuală, ea servind drept obiect de discuții pe parcursul anilor. Sunt propuse diferite soluții, periodic se operează chiar și majorări salariale la unele categorii de angajați. Aceste majorări, însă, în scurt timp sunt înghițite de inflație. Până la urmă, de creșteri reale, (mult mai consistente decât cele de zece-douăzeci la sută), beneficiază doar cei care au în mână pâinea și cuțitul. Așa a fost și, probabil că așa va coninua. Proiectul politicii fiscale elaborate de Ministrul Finanțelor pentru anul viitor pune povara greului tot pe umerii celor de rând. Se recurge la aceste măsuri reprobabile în scop de completare a bugetului. Zice lumea că nu-i această cale una potrivită pentru moment . Poate, mai indicat ar fi să mai taie din poftele celor cu salarii de sute de mii de lei? La sigur, că efectul ar fi mai mare: și bugetul va fi completat și acțiunea ar fi aprobată, dar nu respinsă de populație. Ar fi o pârghie de influență și asupra beneficarilor de salarii enorme. Vor fi constrânși și ei, să se gândească nu doar la propriul venit dar și la relansarea economică. Căci, până la urmă, oare, nu-i clar că doar o economie bine pusă la punct ar soluționa multe din problemele sociale, inclusiv și pe cele salariale?
Constantin Rotaru
