A trecut mai bine de un an de la începutul fazei active în conflictul armat dintre ruși și ucraineni. Ceea ce la început s-a zămislit ca o simplă operațiune militară, până la urmă s-a dovedit a fi un război în toată legea cu zeci și zeci de mii de morți și răniți, cu orașe și sate ruinate, cu mari dureri și suferințe a sute de mii de ucraineni.
Toate acestea au loc în imediata apropiere de hotarele noastre și doar unor indivizi cu mintea și conștiința atrofiată nu le pasă de grozăviile ce se întâmplă la distanța de câteva zeci sau sute de kilometri. Este mult prea îngrijorătoare starea de lucruri și fiindcă tot mai des apar semne de pofte crescânde ale rușilor, care prin gura înalților demnitari își exprimă nemulțumirea pentru comportamentul moldovenilor față de ”rușii noștri”, care, chipurile, ar fi obijduiți și depravați. Dar cine nu știe că anume la noi rușii sunt tratați ca nicăieri în altă parte și că din considerente chiar greu de explicat, noi și acum vorbim în limba lor, fără a le aminti despre obligativitatea cunoașterii limbii statului, în care ei locuiesc de o viață. Dar, asta-i altă poveste.
Între timp, semnalele de ostilitate sunt tot mai frecvente și precum ne convinge evoluția evenimentelor din ultima perioadă de timp, intențiile și poftele rușilor sunt tot mai mari și-i cazul să ne amintim acum că în Ucraina forțele armate au fost introduse tot sub pretextul apărării drepturilor rusofonilor. Ne consolează doar atitudinea comunității internaționale, care, în mare majoritate, iar pe continentul european în proporție de aproape sută la sută condamnă agresiunea nemotivată. Trage greu la cântar susținerea ucrainenilor la nivel mondial. Dar, în ce măsură ne-ar ajuta această consolidare nouă cu neutralitatea și armata noastră practic dezarmată?
Întrebarea nu-i din categoria celor retorice. Azi ne dorim mai mult ca oricând să ne ocolească confruntarea. Avem marea speranță că până la urmă, lucrurile vor intra în albia normalității și că rușii vor fi nevoiți sau siliți să plece pe la casele lor. La moment, însă, evoluția în aspect regional este una mult prea îngrijorătoare și evident că nu mai putem sta și-n continuare pur și simplu în ipostaza celor, care așteaptă smeriți ca cineva din altă parte să le decidă soarta și viitorul.
Constantin Rotaru
