Ași prefera mult ca în aceste notițe publicate periodic în prima pagină a gazetei noastre, să mă refer, cum o făceam de fiecare dată, la problemele stringente ale realităților noastre, la soluțiile ce se impun, în special la cele ce țin de agricultură și în ansamblu de viața de la sate.
Cu mare părere de rău, suntem nevoiți să schimbăm tema tradițională, fiindcă traversăm o perioadă de timp extrem de complicată astfel că grija și preocuparea cea mare a majorității populației noastre ține la direct de ziua de mâine: va fi ea liniștită sau vor interveni acele evenimente de mare cumpănă prin care trec acum locuitorii din țara vecină.
Incertitudinea predomină iar semnalele-s diferite. Politicienii și presa de peste hotare admit ca fiind una reală situația izbucnirii războiului în stânga Nistrului apoi invazia armatei de ocupație rusești și în dreapta Nistrului. Sunt aduse și multe argumente în acest sens. Nu mă voi referi la ele fiindcă împărtășesc și eu ca și mulți alți concetățeni, marea speranță că până la urmă totul se va încheia cu liniște și pace.
Evident, că și guvernarea noastră speră și tinde spre păstrarea calmului și a echilibrului. Poate din această cauză, de la un timp, în special, de când starea de lucruri devine tot mai agravată, spațiul informațional abundă într-o mulțime de declarații de ale înalților demnitari, care nu fac altceva decât să afirme de repetate ori aceiași teză: la moment nu sunt semnale și premize pentru destabilizarea sau escaladarea situației. Probabil că prin aceste declarații se urmărește scopul „de a nu supăra cumva ursul”, și de a nu tensiona situația prin expunerea fermă a atitudinii.
Nu știu pe cât de îndreptățită este această poziție, dar cunosc adevărul pe care îl știe oricine: pornirile agresive pot fi temperate în primul rând prin deconspirarea adevăratelor intenții ale rușilor, prin sensibilizarea opiniei publice mondiale și, în principal, printr-o alianță durabilă cu adevărații prieteni. Statutul de țară neutră, la care tot facem apel, nu ne lipsește de dreptul de a încheia acorduri bilaterale sau internaționale, de posibilitatea de cooperarea și în aspect militar cu alte state, colaborare, la care recurge tot mai des renumita prin neutralitatea sa țară, Elveție.
Poziția “capului plecat” atât de mult preferată la noi, este poate acceptabilă în alte situații, la moment, ea nu face decât să demonstreze acceptul nostru spre aprobarea oricărui scenariu, chiar și celui, care ar convine străinilor, dar nu nouă, băștinașilor, celor care avem dreptul primordial să ne făurim viața așa cum ne-o dorim pe această bucată de pământ.
Constantin Rotaru
