În cei peste 30 de ani de independență, nici una din guvernările, iar între timp la volanul puterii s-au perindat mulți și diverși doritori de a conduce, n-a luat în serios problemele agriculturii. Pe ici, colo se mai făceau niște mișcări ”cosmetice”, atunci când situația ajungea la punctul de fierbere, în rest agricultorii erau lăsați în voia sorții, să se descurce pe cont propriu. Unii, dintre cei care au mizat pe suprafețe mari și culturi tehnice, au reușit un timp să se mențină pe linia de plutire, alții, având îndrăzneala și curajul să producă o varietate de culturi, inclusiv și multianuale, la fel au supravețuit, deși efortul le-a fost unul destul de mare. Acum, și unii și alții, ca să nu amintim de majoritatea fermierilor mici, s-au ciocnit cu o creștere enormă de prețuri la combustibil, fertilizanți, mijloace tehnice pe de o parte și cu o prăbușire enormă prețurilor de desfacere a produselor agricole, pe de altă parte. Practic,ramura de bază a economiei, este cuprinsă de o criză fără precedent, fiindcă cei, care de o viață muncesc în agricultură, nu mai au posibilitatea s-o facă din lipsă de mijloace. Aceasta-i și explicația reducerii esențiale a volumelor de procurări de tehnică agricolă și de extindere a suprafețelor de culturi cu valoare adăugată și de creștere a dependenței fermierilor față de băncile, de la care agenții economici din agricultură sunt nevoiți să acceseze credite.
Este absolut normal, ca în aceste condiții, statul să intervină de urgență cu soluții eficiente. Din păcate, mentalitatea de altă dată (s-or descurca ei cumva!) domină în continuare. Până în prezent, achitarea datoriilor din anul trecut la subvenții s-a făcut doar în proporție de 30 la sută, timp de patru luni este tergiversată adoptarea modificărilor la legea rambursării TVA, care prevede rambursarea primordială a mijloacelor financiare către producătorii agricoli, majorarea Fondului de Dezvoltare a Agriculturii, promisă în volum de 600 mln de lei, s-a redus la 100 de milioane. Reabilitarea sistemelor de irigație, care, evident, ar influența benefic asupra producției agricole, s-a stopat, la nivel de intenții și proiecte.
În unele state ale Uniunii Europene, ramura agricolă la fel s-a ciocnit cu aceleași problemele, care-i afectează pe fermierii noștri. La ei proporțiile și consecințele nu-s atât de mari, însă ajutoru-i consistent și operativ. Poate nu-i cazul să recurgem la comparația dintre ei și noi, fiindcă, evident, posibilitățile financiare-s diferite. Dar, oricât de complicată ar fi starea de lucruri la nivel național, să nu uităm, că într-o țară agrară care pretinde la viitor și bună perspectivă, agricultura nu poate fi ignorată. Ea urmează să aibă prioritate.
Constantin Rotaru
