Puține figuri din istoria recentă a Republicii Moldova au avut curajul să rostească adevăruri incomode în vremuri de conformism totalitar. Unul dintre aceștia a fost Vasile Vîșcu, economist, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești în perioada 1981–1985 și autor al unui manifest devenit simbol al trezirii conștiinței naționale. A plătit cu libertatea pentru ideile sale, dar a rămas un nume demn de adus aminte, mai ales în contextul actual, când identitatea, limba și demnitatea devin, din nou, subiecte de luptă.
Vasile Vîșcu s-a născut la 7 mai 1940, în satul Chetrosu, județul Soroca (astăzi raionul Drochia). Tatăl său, Costache Vîșcu, a fost soldat în Armata Română și a murit pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar Vasile a fost crescut de mama sa. Încă din tinerețe a urmat o carieră profesională solidă: a absolvit în 1960 Institutul Comercial-Economic din Liov, apoi a fost promovat în cadrul organizației de tineret comsomol.
În 1965 a fost ales prim-secretar al Comitetului raional Frunze al comsomolului din Chișinău, iar ulterior a devenit secretar doi și apoi prim-secretar al Comitetului orășenesc Chișinău. În 1971 a fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, iar din 1973 a devenit membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Moldovenesc. Între 1976 și 1979 a condus Uniunea Cooperației de Consum din RSSM, fiind apoi numit, în 1981, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în guvernul condus de Ion Ustian.
Nemulțumit de marginalizarea limbii române în viața publică și de rusificarea tot mai accentuată a instituțiilor, Vasile Vîșcu a decis să acționeze. În 1984 a redactat și distribuit anonim un text cu titlul „Manifest către moldoveni și moldovence”, sub semnătura fictivă a „Frontului Patriotic din Moldova”. Documentul denunța discriminarea lingvistică și cerea recunoașterea limbii române ca limbă de stat, după exemplul republicilor baltice, a Armeniei și a Georgiei.
„ MOLDOVENI SI MOLDOVENCE, PATRIOȚI AI NEAMULUI NOSTRU!
În ajunul aniversării a 60-a a formării RASSM, care va fi marcată pe 12 octombrie 1984, noi, moldovenii, băștinașii acestui pământ, trebuie să cerem drepturile noastre la limba de stat, dezvoltarea și avansarea cadrelor naționale, asa cum prevede politica naționalăa PCUS.
Exemplu pentru noi trebuie să servească Republicile Baltice, Gruzia și Armenia, care au consfințit prin constituția lor sovietică limba națională a băștinașilor în calitate de limbă de stat.
În Chișinău, astăzi, există oficial numai 8 școli naționale, celelalte 80 sunt sau numai ruse sau moldo-ruse, directorii și pedagogii fiind în majoritatea lor vorbitori de limba rusă. La Bender și Tiraspol există numai câte o școală cu predare în limba moldovenească iar la Rîbnița niciuna. O astfel de situație nu mai poate fi tolerată.
Fiecare din cei care vor primi acest apel, să-l transcrie în zece exemplare și să-l transmită celor mai apropiați prieteni, adevărați patrioți ai neamului nostru. Ne bizuim pe participarea cea mai activă a elevilor și studenților, tuturor tinerilor. Trimiteți acest apel învățătorilor, profesorilor, medicilor, colegilor din școli, tehnicumuri, instituții de învățământ superior și scriitorilor, lucrătorilor de partid și comsomol . Chemarea noastră este: Unire, moldoveni! Dreptatea și adevărul sunt de partea noastră!”
Urmărit de KGB, Vîșcu a fost reținut în aprilie 1985, însă nu a fost judecat pentru activitatea sa naționalistă, ci acuzat formal de „abuz în serviciu”. A fost destituit din funcția de vicepremier, exclus din PCUS și condamnat la 14 ani de închisoare în regim strict. A fost închis într-un lagăr din Nijni Taghil, parte a sistemului GULAG.
În detenție, o echipă de documentariști sovietici a încercat să realizeze un film despre el, prezentându-l drept „cel mai vestit mafiot din URSS”, dar Vîșcu a refuzat colaborarea. Totuși, a acceptat un interviu cu regizorul Igor Talpa, din care doar trei minute au fost difuzate, scoase din context.
Grație intervenției președintelui Mircea Snegur și a unui grup de deputați ai poporului din URSS, printre care Mihai Cimpoi, Timofei Moșneaga și Eugen Doga, în 1990 i s-a redus pedeapsa. A fost eliberat în 1992, după 7 ani de detenție. Nu a fost niciodată reabilitat juridic, în ciuda eforturilor susținute.
După eliberare, a fondat o firmă de asigurări și a devenit consilier pentru probleme economice al primarului Serafim Urechean. În 2003 s-a alăturat Partidului Liberal la invitația lui Mihai Ghimpu și a publicat autobiografia „Bătălia pentru Libertate”.
Vasile Vîșcu a murit pe 20 mai 2010. A fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău. În necrologul publicat de Academia de Științe a Moldovei, Vîșcu este elogiat drept „singurul moldovean, demnitar de stat de rang înalt, care a avut curajul să facă agitație antisovietică în apărarea conaționalilor săi” și autor al celebrului slogan „Unire, moldoveni!”. A anticipat prin faptele sale valul de renaștere națională care a cuprins Moldova începând cu anul 1989.
Printre semnatarii necrologului s-au numărat personalități marcante precum Eugen Doga, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Teodor Furdui și Vlad Pohilă.
Viața lui Vasile Vîșcu nu a fost una comodă, dar a fost una dreaptă. Într-un timp al minciunii oficiale, el a ales adevărul. Într-un regim al fricii, a ales curajul. A plătit scump pentru acest gest, dar a lăsat în urmă o lecție de neuitat: că demnitatea națională nu se negociază, iar limba maternă nu se cere în șoaptă. Astăzi, când libertatea pare câștigată, dar identitatea rămâne adesea vulnerabilă, exemplul său ne amintește că memoria nu trebuie doar onorată, ci și apărată.
Ioana Spălatu
