Cu certitudine, unul dintre evenimentele care a polarizat în timpul de la urmă opinia publică a întregii noastre societăţi, a fost crasa şi nereuşita decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale de la începutul lunii curente. După cum deja se cunoaşte, întruniţi într-o ședință de urgenţă, membrii CSE au examinat mai multe propuneri de măsuri restrictive venite din partea instituțiilor statului și le-au evaluat din punct de vedere financiar, juridic, economic și social. Așadar, Comisia a decis să impună măsuri urgente care ar reduce contactul fizic și ar limita răspândirea virusului Covid-19 pe teritoriul Republici Moldova.
Să trecem, sumar, în revistă documentul respectiv. Membrii CSE au dispus desfășurarea procesului educațional la distanță, cu excepția grădinițelor. În ceea ce privește modalitatea de lucru a instituțiilor publice și private, Comisia a stabilit că, conducerea acestora va atrage la serviciu până la 30% din personalul care este antrenat în activitatea de birou, restul angajaților vor munci de la distanță. În entitățile care nu pot asigura munca la distanță, aceasta se va organiza pe grupe. De asemenea, a fost luată hotărârea de a institui, începând cu 3 aprilie 2021, regim special de circulație a persoanelor, în orașele Chișinău și Bălți. Se interzice deplasarea în afara locuințelor în intervalul orelor 23:00 – 05:00. Excepție fac persoanele care se deplasează în interes profesional, pentru asistență medicală, achiziționarea de medicamente, sau îngrijirea persoanelor apropiate. Aceștia trebuie să prezinte misiunilor de patrulare o declarație pe propria răspundere sau să arate permisul de muncă. În plus, se interzice aflarea persoanelor în spații publice, cum ar fi parcuri, zone de agrement, terenuri de joacă, sau terenuri sportive.
Membrii Comisiei au decis că în cazul în care o unitate economică va încălca măsurile de sănatate publică sau va pune în pericol sănătatea cetățenilor, activitatea acesteia va fi suspendată pe perioada stării de urgență.CSE a interzis întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze furnizarea serviciilor, prin deconectarea locurilor de consum, sau să aplice penalități pe motiv de neachitare de către consumatorii casnici a facturilor de energie electrică, termică, telefonie fixă, gaze naturale sau apă potabilă consumată. Deconectarea de la utilități poate fi făcută doar în cazul în care este pusă în pericol viața și sănătatea oamenilor.
Se instituie moratoriu, până la 30 mai 2021, asupra controalelor de stat planificate de către organele abilitate cu funcții de control asupra activității de întreprinzător. Această interdicție nu se aplică controalelor efectuate de către ANSA, ANSP, IPM și ANRE.
Premierul interimar a anunțat că în caz de solicitare, conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale sau raionale, dar și prestatorii de servicii medicale de drept privat, sunt obligați să asigure detașarea personalului către instituțiile spitalicești cu profil Covid-19.
În cadrul briefingului de presă, susținut imediat după ședința CSE, șeful interimar al Guvernului a declarat că membrii Comisiei examinează mai multe posibile măsuri de susținere a comunității de afaceri.
***
Şi acum să vedem cum s-au derulat următoarele evenimente şi cum sunt ele calificate în societate.
Absoluta opinie este că autorii prea bine cunoscuţi ai acestei aventuri nesăbuite şi negândite logic au băgat țara în stare de urgență cu un singur scop: ca să-și pregătească schemele pentru anticipate, care le stă ca un os în gât. Adică, majoritatea parlamentară PSRM-Șor, controlată de pro-rusul Igor Dodon, a instituit stare de urgență pentru două luni în Moldova, ca să împiedice șefa statului să dizolve Parlamentul.
De unde şi sacramentala întrebare: vor mai avea loc alegeri anticipate în Republica Moldova?
Or, prin impunerea stării de urgență nu a fost instituită nicio restricție de mobilitate în măsură să oprească răspândirea virusului COVID-19 sau să ajute medicii și spitalele. Pur și simplu a fost declarată stare de urgență pentru a-i oferi puteri suplimentare guvernului demisionar, subordonat cetățeanului fără nicio funcție oficială în stat Igor Dodon. Căci se cade să ştim cu toţii: conform legii, „în perioada stării de urgenţă, Parlamentul nu poate fi dizolvat”. Şi absolut „firesc” faptul că după votul din Parlament, Igor Dodon a plecat imediat la Moscova.
În acest context, de reţinut că Premierul în exercițiu Aureliu Ciocoi a recunoscut, de la tribuna Parlamentului, că, cel puţin deocamdată, nu există niciun plan de măsuri în legătură cu instituirea stării de urgență, totodată afirmând că un guvern demisionar, fără împuterniciri, nu poate face față pandemiei (!).
În finalul acestor reflecţii se cade să mai amintim cititorilor noştri că după instituirea stării de urgență, președintele Maia Sandu a declarat că îi dă guvernului un scurt răgaz pentru a întreprinde măsuri care să conducă la diminuarea numărului de infectări și decese din cauza COVID, iar dacă nu se vor vedea rezultate în 2-3 săptămâni, va acționa în altă cheie.
Deci: realitatea confirmă faptul că aşa-pretinsa majoritate parlamentară, pomenită mai sus, a acţionat după principiul struţului: mă prefac că nu ştiu nimic, bag capul în nisip, numai să-mi fie bine mie.
De aşa legiuitori are nevoie oare ţara noastră?…
Ilie Bujor