Informația și contrainformația în strategia politică și militară a lui Ștefan cel Mare
Mărturiile documentelor, conjunctura evenimentelor istorice din secolul al XV-lea, atestă faptul că spațiul statelor românești a fost de mare interes pentru structurile politico-militare și serviciilor secrete ale Turciei, Ungariei, Poloniei și altor țări. Instituțiile fundamentale menite să asigure securitatea statului erau fragile, iar măsurile de apărare a independenței principatelor erau neefective. Organizmele statelor menite să apere ființa statului nu erau capabile să descifreze evoluția evenimentelor externe din țările limitrofe și posiila tangență asupra Moldovei. Dimensiunea redusă a domnilor și a dregătorilor era fragmentată, neeficientă pentru funcționarea unui aparat de stat care puteau asigura paza și ordinea, organizarea unor structuri neformative și contraneformative. Evident că creștea pericolul amenințărilor din exterior. Spre exemplu, mulți pretendenți la tron aveau sprijinul militar și informativ din țările vecine. Aceasta era situația politică a Moldovei la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XV-lea.
Însă, cu venirea la domnie (1457) a lui Ștefan cel Mare situația internă și poziția țării se normalizează treptat. Astfel, ea pe parcursul domniei sale (1457-1504), au fost puține activități subversive, sau comploturi, iar aceste cazuri de «hăinie» (trădare) au fost descoperite și anihilate la timp.
În primii ani ai domniei lui Ștefan cel Mare, din mărturiile de epocă, aflăm ca intențiile de răsturnare a sa nu au lipsit. Se cunoaște că în anul 1458 Petru Aron (ucigașul tatălui lui Ștefan) îl trimite pe Mihail logofătul – refugiat în Polonia – cu un nobil lesesc, Muzilo de Buezacs în Muntenia spre a urzi contra lui Ștefan. În 1471 domnitorul prin “omenirii de buna credință” descoperea conspiraţia pusă la cale de Radu cel Frumos, voievodul muntenesc, complotul respectiv avea ca scop provocarea unei răscoale împotriva lui Ștefan. Marele voievod a dispus de informații concludente cu mult timp inainte. În baza lor a dispus decapitarea celor implicați (ianuarie 1471) a vornicului Isaia, a paharnicului Negrila și a stolnicului Alexe. De asemenea, trebuia să fie arestat și boierul Roman Gărbovăț.Din informațiile parvenite rezultă că el a reușit să fugă în Muntenia. Cercetătorii epocii lui Ștefan presupun că el avea calitatea de informator (iscoadă) și era folosit de Ștefan pentru cunoașterea preocupărilor și acțiunilor neloiale ale vornicului Isaia (cumnatul lui Ștefan), suspectat de trădare încă de la lupta de la Baia.
Ameninţările constante din exterior au impus la centralizarea puterii determinându-l pe voevod să-și constituie și fortifice gărzile sale personale – “oastea cea mică”. După marturiile călătorilor străini rezultă că “ostirea” Moldovei era alcătuită de “străjeri ce stăteau necontenit pe lângă Domn”. Acestea erau asemănați cu lefegii și sâmbriașii ce existau în alte țări. De asemenea, sunt menționați mulțimea de curteni, unități de cavalerie, care faceau serviciul periodic la curtea domnească și alte reședințe voievodale. În 1476 cu prilejul luptei de la Războieni însuși Ștefan preciza ca numărul lor atinge circa 10.000 . Curtenii erau în subordinea vornicilor, iar cei din cetăți erau comandați de pârcalabi și starosti numiți de Domn.Evident că un număr suficient din acești curteni și călărași erau garda personală a lui Ștefan pe care el personal îi alegea și instruia. În prioritățile normalizării situației interne și externe domnitorul a intreprins măsuri bune gândite de eficacitate și funcționalitate a structurilor fundamentale ale statului. Dregătoriile infiinţate au atribuții vizând menținerea ordinii, cunoașterea permanentă a situației din țară și exterior, evoluției, cât și impunerea de măsuri preventive pentru a depăși pericolele parvenite.
Logofătul (în timpul lui Ștefan au fost 3- Dobrul, Toma și Ioan Tăutu (a deținut funcția 35 de ani). Vornicii, Pârcălabii și alți slujitori erau oameni devotați și de mare înredere. În 1465 la Cetatea Chilia Ștefan numește pe Isaia și pe Buhtea pârcălabi, i-a instruit să “păzească cetatea de limbile necredincioase” (turci). Cronicile aduc acest fapt istoric. Documentele de epocă ne informează că starostii împreună cu cetele de străgeri și plăieşi asigurau paza frontierilor, vadurilor. De asemenea, stragerii asigurau paza hotarelor la Dunăre, în regiunea Chiliei. De paza la hotarul Poloniei răspundea starostele de Cernăuți, de cea a hotarului cu Muntenia starostele de Putna etc.
Pârcălabii și starostii și-au făcut datoria cu cinste. Documentele ne mărturisesc că pentru “slujba credincioasă” mulți dintre oșteni au fost dăruiți cu pământuri . Ștefan dăruiește fraților Molușca și Nercea lui Cozma, Răzvan și Dragoș, oștenii din ceata boierului Gangur, pârcalab de Orhei, pentru slujbele făcute țării prin paza împotriva tătarilor, în loc pustiu pe apa Vișnovățului ca să-și facă sat și să-l stăpânească; “Le-am dat lor, pentru dreapta și credincioasa slujbă către noi și ca să le fie de strajă împotriva tătarilor, așa precum au fost și până acum” .
Ștefan pentru solii și misiuni speciale de informație sau căutare a trădătorilor fugari îi însărcina pe logofeți și vornici care de obicei cunoșteau limbi străine (turca, polonă, ungară, greacă sau latina care era limba de comunicare internațională). Pe lângă scopul oficial al soliilor cei trimiși în asemenea misiuni trebuiau “să audă și să vadă” cât mai multe lucruri (poziție politică, militară, posibila pregătire de atacare a Moldovei etc.) pe care le raportau domnului la înapoiere. Având în vedere specificul perioadei, lipsa mijloacelor tehnice, de transmisiune, calitatea lor de oameni, de informații și ocazia rară pe care le aveau iscoadele Moldovei din străinătate de a transmite prin soli informația acumulată, primind noi instrucțiuni domnești și de asemenea banii pentru serviciul adus domnitorului și serviciul adus patriei.
Este posibil că aceste iscoade (agenți de informație) erau cunoscute cu solii care evident aveau atribuții și răspunderi în domeniul informativ.
În legătură cu multiplele deplasări în una și aceeași țară, pentru documentare, putem aduce câteva exemple:
– Logofătul Isac (anterior vistiernic) sol al voevodului Ștefan cel Mare în Polonia.
– Stanciu, membru în Sfatul Moldovei (între 1467-1479 primul în sfat) refugiat după detronarea lui Petru Aron mai mulți ani în Polonia, este trimis de Domn în 1468 în solie în Polonia, iar în 1475 în Ungaria ca un bun cunoscător al limbilor străine.
– Logofătul Ioan Tantu în 1474 și 1499 este trimis de Ștefan ca sol în Polonia, iar în 1504 în Turcia.
Ștefan cel Mare a întreprins multiple activități informative (de spionaj) prin străini. Cota de interes a țărilor apusene poate fi evaluată după numitorul solilor și al trimișilor neoficiali, al comercianților, meşterilor, călătorilor etc., este evidentă.Desigur, ei nu urmăreau consolidarea situației din Moldova, rămasă față în față cu otomanii, ci culegerea de informații despre forța militară și economică a țării, influențarea politicii ei. Astfel, Marele Voevod a folosit cu succes acest prilej întru susținerea în spațiul românesc a unor combinații de dezinformare, crearea unei imagini credibile în raport cu posibilitatea apusului spre acordarea unui ajutor în lupta contra imperiului otoman. Se cunoaște că evoluția evenimentelor din zona Carpaților a apropiat Moldova de Veneția, și de asemenea s-au îmbunătățit și consolidat relațiile cu Papa.
Un trimis al venețienilor la curtea Moldovei a fost Emanuel Ferardo (1476) care avea ca sarcină contracararea înaintării în Europa centrală a turcilor. Informațiilee lui erau destinate și papalității.
Treptat, începând cu perioada sfârşitului sec. al XV-lea creșterea provocărilor turcești la Dunăre, numărul străinilor ce vin în Moldova crește. Printre ei este și medicul personal al domnitorului Mateo Muriano, trimis de dogele venețian Leonardo Loredano. Acest Murianom, regulat informa Senioria despre acțiunile lui Ștefan, forțele armate (care după informația dânsului alcătuiau peste 60 mii de oșteni, 40 mii călăreți și 20 mii pedestri).
E știut că orice stat pentru asigurarea securității sale, stabilității interne faceau uz de activitățile informative și de contrainformative. Starea geopolitică alarmantă, pericolele externe în a doua jumatate a secolului al XV-lea l-au determinat pe marele voevod să întreprindă măsurile cele mai energice, menite să apere țara. El personal era împlicat în racolarea agenților (iscoadelor). Acestea erau persoane de mare încredere, apropiate donitorului și erau folosite de el pentru verificarea informațiilor primite de la slujitorii lui, sau trimise în misiuni secrete în străinătate. Se cunoaște că jenoverul Dorino Catanio, vameșul lui Ștefan cel Mare, precum și negustorii Cocșa Armeanul, grecul Gh. Pollo aveau activități informative în Polonia, Logofătul pargarilor din Brașov regulat prin curieri special îl informa pe Ștefan despre evoluția armatelor turcești la sud de Dunăre. Mare atenție acorda voevodul informațiilor obținute din Turcia, pentru antiapărarea unor pericole, planurilor militare a sultanului. Astfel se cunoaște că în 1462 după o minunțioasă informare a situației politico-militară Turcia și Ungaria, Ștefan cucerește Chilia.
În ianuarie 1475 oastea Moldovei obține strălucita victorie de la Vaslui înpotriva celor 120.000 de turci. Evident că Ștefan primise de la iscoadele lui informația despre agresiunea osmanilor, direcția de atac și armamentul lor. Nicolae Iorga îl considera pe Ștefan cel Mare un strateg genial, diplomat de mare clasă, mare cunoscător al defectelor și calităților curtenilor săi și al șefilor statelor vecine. Această situație nu putea să existe fără informații clare, consistente, verificate, care permiteau asemenea cunoaștere.
Cronicarul polon M.Milchowski scria despre Ștefan “… numai ție singur ți le-a hărăzit toate deodată: dreptate, prevedere, biruință contra tuturor dușmanilor.” Se poate afrma că durata lungă a domniei lui Ștefan a fost influențată și pe alocuri determinate de activitățile sale informative și rostul lor de a cunoaște adevărul.
Încredere în ele, exploatarea abilă a posibilităților muncii lor, a faptelor și datelor primite au asigurat prestigiul Moldovei, Măreția lui Ștefan, care a adus țara în rândul statelor europene.
Alexandru Ganenco,
colonel în retragere
Materialul este publicat cu suportul Departamentului pentru Relaţii cu Republica Moldova al Guvernului României
