Scena politică de la Chişinău poate concura cu un veritabil film de aventuri, cu scheme, uneltiri, trădări, şi alte multe episoade surprinzătoare. Doar că acţiunile din filme, sunt din domeniul creaţiei artistice şi nu ne afectează, decât poate emoţional, iar ceea ce se întâmplă la noi, are repercusiuni directe asupra fiecăruia dintre cetăţenii acestei republici, care de-a lungul anilor n-au mai avut parte de o conducere pe potriva aşteptărilor.

Fiindcă orice răbdare are şi limite, evident, că suntem deranjaţi de multe acţiuni ale guvernării, acţiuni, care se încadrează perfect în parametrii unui film artistic de prost gust, dar sunt în detrimentul statului şi a locuitorilor acestui pătimit pământ şi ne sugerează că cei de la cârmă-s departe de a fi potriviţi să conducă un stat.

… Ca şi alţi mulţi cetăţeni ai republicii, sunt surprins la modul serios de aceste filmuleţe, care apar periodic pe ecrane şi care reflectă la direct un târg ordinar, cu pungi cu bani transmişi din mână în mână, însoţiţi de un dialog, care denotă că cei aflaţi în ipostaza de mai mari peste această bucată de pământ, sunt departe de problemele statului şi ale oamenilor şi că mentalitatea lor, până la urmă se limitează la singurul scop: menţinerea cu orice preţ (cu bani grei, evident) la  putere.

Şi fiindcă, se zice că scopul scuză mijloacele, cel aflat acum în vârful piramidei, încearcă şi reuşeşte să fructifice mai multe posibilităţi şi în primul rând, să închine această bucată de pământ, celui de la Kremlin, care n-are de gând să renunţe la aspiraţii imperiale şi deşi, nu-l prea agreează pe preşedintele nostru, dar îl acceptă, fiindcă, cum ziceam, scopul scuză mijloacele.

Era cazul, ca pretinsului preşedinte, să-i fie curmate din start aceste intenţii şi porniri inadmisibile într-un stat de drept. O putea face Parlamentul, fiindcă, la o adică, suntem, conform Constituţiei, Republică Parlamentară! Dar, n-a fost să fie, fiindcă, (exact ca în filme), a intervenit imprevizibilul. Partidul democrat, n-a găsit o soluţie mai bună, decât să intre în cârdăşie cu partidul preşedintelui, sporind forţa acestuia în lupta cu prooccidentalii. Până la urmă, (iarăşi ne amintim de filmele cu subiecte surprinzătoare) o parte din cei aderaţi la socialişti, au înţeles că prea mare-i prăpastia, spre care-i conduce faimosul preşedinte. Unii, adică aproape jumătate din fracţiune, s-au răzgândit şi au părăsit alianţa de guvernare. Alţii „se mai gândesc”. Şi aici, iarăşi apare o situaţie originală. S-ar putea întâmpla, ca chiar în cel mai apropiat timp, guvernul actual să fie demis. De noul raport de forţe ar putea beneficia cei de orientare occidentală. Dar numai în caz de îşi unesc forţele şi lasă la o parte jocurile şi ambiţiile de altă dată şi se concentrează la formarea unui guvern viabil, capabil să facă faţă provocărilor.

Acesta ar fi următorul şi poate ultimul episod din filmul cu o prea mare durată, care i-a obosit dea binelea pe toţi spectatorii, dar nu şi pe actorii, mari meşteri la tulburat apele. Aceştea, ar urma să părăsească în sfârşit, scena politică din această mult pătimită ţară.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here