Acumularea de capital este ținta majorității populației, în special a celor tineri. Bamii, precum e bine cunoscut, scutesc persoana respectivă de mai multe griji, nevoi, fac viața mai interesantă și mai îndestulată. Și la noi și în țările civilizate este îndreptățită  tendința spre îmbogățire. Doar că calea parcursă în scopul respectiv, este una diferită.

La ei, adică în țările dezvoltate spre care parcă ne orientăm și noi, în majoritatea cazurilor, cetățenul, pentru a ajunge în categoria de veritabili businessmani, trebue să parcurgă o cale lungă și, desori, anevoioasă. Vorba-i în primul rând de alegerea reușită a ocupației, de acumularea cunoștințelor, apoi a exerienții în domeniul profesat. În calea spre succes aspiranții sunt așteptați de concurenți, de situații imprivizibile, care, uneori conduc și la faliment. Este nevoie de mult efort, răbdare, chibzuință, capacități de organizare și de alte multe aptitudini, ca până la urmă, să pornești afacerea pe cale corectă și să înregistrezi rezultatele așteptate.

La noi, deseori, e mult mai simplu. Trebuie doar, ca după studii, să nimerești, (evident, cu suportul cuiva!), la vreo întreprindere dintre cele profitabile, cum ar fi, spre exemplu, „ApăCanal” sau „Energocom”. Aici salariile din start sunt asigurate la nivel de 4-5, iar desori și de zeci de ori mai mari decât cele medii pe țară. Nu mai rău le este și angajaților din unele dintre cele zeci și zeci de instituții de stat, (ministere, agenții, diferite organisme de control) unde salariile se cifrează la câteva zeci de mii de lei lunar. Dacă mai ai norocul să nimerești și în consiliile unor întreprinderi de stat (câteva sute la număr!) ai șansa reală să acumulez un salariu lunar de peste o sută de mii de lei și mai mult.

Astfel, fără mare efort și multă reponsabilitate, sute și mii de funcționari de stat, beneficiază de posibilitatea de a acumula niște mijloace financiare, la care un simplu angajat, cu un salariu de 5-8 mii de lei, poate doar visa.

La ce bun, în acest caz, ar trebui favoriții, despre care vorbim, să , se mobilizeze, să piardă din sănătate și din timp, pentru a porni un business real, dacă banul oricum vine la ei fără de nici un efort?

…De ani de zile statul nostru n-a făcut altceva, decât să fortifice structurile de conducere și control. În urma așa ziselor reforme, ne-am trezit cu un aparat enorm de stat dar și… cu o economie la pământ. Multă lume pur și simplu, n-a mai îndrăznit să se ocupe de business, unii plecând peste hotare, alții resemnându-se cu o existență de neânvidiat.

În schimb, avem un enorm aparat de stat și un control riguros al businessului, care, însă, tot întârzie să înflorească. Probabil, așa va fi și în viitor, până când nu vom conștiinteza că oamenii de afaceri muncesc și în beneficiul staului, că ei trebuie sprijiniți și ajutați, dar nu pedepsiți pentru inițiativă, supuși controlului sau lăsați pradă birocraților.

Constantin Rotaru

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here