Asociația Presei Independente (API) și redacțiile publicațiilor periodice membre API informează autoritățile Republicii Moldova, publicul larg, cititorii și abonații ziarelor și revistelor că Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” care este cel mai mare operator naţional de servicii poştale, a anunțatredacțiile despre „sistarea pe un termen nedeterminat” a distribuției ziarelor și revistelor. „Poșta Moldovei” invocă regimul special de muncă pentru protecția angajaților în perioada stării de urgență, instituit în temeiul dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale.

În aceste condiții, redacțiile sunt în imposibilitatea de a edita ziarele și revistele, deoarece distribuitorii nu le livrează cititorilor și abonaților. Redacțiile publicațiilor periodice membre API își exprimă regretul pentru această situație de forță majoră care nu depinde de voința redacțiilor și împiedică îndeplinirea angajamentelor față de abonați și cititori. Redacțiile anunță despre continuarea informării publicului doar în regim online pe portalurile și paginile electronice, până la reluarea distribuției publicațiilor tipărite de către Î. S. „Poșta Moldovei”.

API și redacțiile ziarelor și revistelor solicită autorităților Republicii Moldova: Comisiei pentru Situații Excepționale, Parlamentului și Guvernului, Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), dar și Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, să clarifice perioada de sistare a serviciilor de distribuție a publicațiilor periodice și să identifice soluții pentru reluarea acestora în termenul cel mai scurt posibil, în condiții de siguranță pentru factorii poștali şi pentru beneficiarii serviciilor poștale.

Atragem atenția autorităților că sistarea procesului de editare a publicațiilor periodice va afecta gradul de informare a unei părți importante a populației, inclusiv a sute de mii de locuitori din mediul rural, și va cauza suspendarea totală sau parțială a activității economice a redacțiilor și a unor întreprinderi din industria poligrafică. Această situație va fi o povară atât pentru angajați și întreprinderi, cât și pentru stat, care va trebui să se implice în remedierea dificultăților.

31 martie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here