Opinia a fost exprimată de către Secretarul de Stat al Departamentului pentru relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Ana Guţu, în cadrul unei emisiunii televizate.

„Importanţa României pentru R. Moldova este una colosală, acest lucru trebuie să îl înţeleagă fiecare cetăţean, indiferent de doctrina politică. Din 2010 acţionează Tratatul de cooperare strategică. Vorbim de investiţii în şcoli, grădiniţe, instituţii culturale, autobuze şcolare, automobile oferite poliţiei, pe timpul pandemiei România a venit cu cel mai consistent ajutor de 3,5 milioane. Nu mai vorbim de ajutorul uman, când graţie SMURD sunt salvate vieţi, este un ajutor ce nu are preţ”, a spus Ana Guţu.

Secretarul de Stat a afirmat că urmează a fi identificate şi noi mecanisme de colaborare pentru susţinerea comunităţilor din R. Moldova, cu suportul României.

„România va primi 32 de miliarde de euro pentru a-şi reface economia, 19 vor fi granturi, sperăm să fie şi pentru cooperarea transfrontalieră. În cadrul primului Comitet inter-ministerial am comunicat cu secretarii de stat ai ministerelor Guvernului României şi am solicitat această implicare şi am avut o deschidere totală din partea tuturor ministerelor în a ţine în prim-plan cooperarea România-Republica Moldova şi în a avea grijă ca o bună parte din fondurile alocate pentru dezvoltare durabilă să fie redirecţionate către R. Moldova”, a spus Ana Guţu.

Totodată, ea a menţionat că, cooperarea între administraţiile locale din România şi Republica Moldova sunt un exemplu elocvent de suport al statului român pentru R. Moldova. Ne dorim ca aceste mobilităţi să dea roade în sensul relaţiilor umane, că asta înseamnă înfrăţiri”, a menţionat ea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here