De „Ziua Fructelor” s-a vorbit cu îngrijorare, dar și cu un pic de optimism
Pentru majoritatea vizitatorilor acestei expoziții, (iar pe parcursul zilei la eveniment au fost prezenți aproximativ 450 de fermieri și specialiști în domeniul pomiculturii), evenimentul n-a fost unul pur distractiv. Vizitele întreprinse au fost condiționate în primul rând de starea de lucruri complicată în care se află ramura pomiculturii din cauza intemperiilor abătute asupra ramurii, cauzând acestui domeniu important pierderi irecuperabile. Căutarea de soluții pentru ieșirea din criză și evitarea pe viitor a situațiilor dezastruoase a fost, de fapt, motivul participării la eveniment a majorității agricultorilor prezenți la cea de a șaptea ediției a Zilei Fructelor.
Precum era de așteptat, la situația dificilă s-a referit în discursul inaugural, Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct. „ Ediția din acest an este despre capacitatea sectorului de a se adapta și de a merge mai departe, în ciuda provocărilor tot mai mari – climatice, economice și geopolitice. Nu putem vorbi despre viitor fără investiții, tehnologii moderne și o colaborare reală pe întreg lanț valoric. Fructele moldovenești au ajuns în ultimii ani pe mesele consumatorilor din Uniunea Europeană și din alte regiuni – un rezultat care ne onorează, dar care vine și cu responsabilitatea de a menține calitatea, competitivitatea și încrederea câștigată”, a menționat președintele Asociației.
Prezentă la eveniment, Ludmila Catlabuga, Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, a confirmat că instituția evaluează situația, a recepționat solicitările venite din partea asociațiilor de producători și urmează să identifice soluții, inclusiv prin atragerea fondurilor externe. „Provocările nu lipsesc, dar acestea ne motivează să devenim mai buni, mai eficienți și mai uniți. Mă bucur că la această ediție Asociația a pus accent pe tehnică, inovații și soluții pentru adaptarea la schimbările climatice. Este exact direcția în care trebuie să mergem. Evenimentele climatice nefavorabile au afectat multe plantații, dar suntem în proces de analiză și Guvernul va interveni cu cele mai clare și bine direcționate măsuri pentru a-I susține pe cei afectați”, a menționat Ludmila Catlabuga.
Gazda ediției din acest an a Zilei Fructelor, a șaptea la număr, a fost compania „Fani SRL” din Miclești, una din cele mai prospere întreprinderi din domeniu, un model de investiție și viziune pe termen lung în pomicultură.
„Suntem dintre marii exportatori de fructe sâmburoase și această poziție ne obligă să privim cu încredere viitorul întregului sector. Credem cu tărie în potențialul pomiculturii moldovenești și tocmai de aceea am ales să investim în infrastructura de producere și postrecoltare din Miclești. Ne dorim nu doar să menținem standardele atinse, ci să le ducem mai departe, cu și mai multă responsabilitate față de calitate, mediu și partenerii noștri”, a declarat Ștefan Bâtlan, managerul companiei.
Este greu de concluzionat acum  în ce măsură a răspuns așteptărilor pomicultorilor acest eveniment. Cert e că despre probleme și soluții s-a vorbit la concret, fără a evita  tema stringentă a crizei din domeniu. S-au înaintat și propuneri de soluții pentru atenuarea situațiilor de criză. Astfel, una dintre noutățile prezentate a fost introducerea unor soiuri protejate – prun, cireș, cais, piersic plat – livrate cu etichetă albastră și certificate conform standardelor internaționale. Acestea sunt disponibile în baza unui parteneriat cu o companie germană. „Noutatea cu care venim în acest an este introducerea unor soiuri licențiate, ceea ce aduce un plus de valoare și siguranță pentru producătorii moldoveni”, a precizat Dorin Talmaci, reprezentantul companiei „Raludor-Expo”, autoarea acestei inovații. Pentru prima dată, au fost prezentate și soluții de cultivare a cireșelor în sere digitalizate, precum și opțiuni de protecție antigrindină – tehnologii tot mai solicitate de fermierii afectați de fenomene climatice extreme.
Menționăm, că evenimentul a reunit peste 40 de companii expozante din Moldova și din țări precum SUA, Israel, Franța, Italia, Polonia, Grecia și Germania. Accentul ca și la edițiile precedente,  a fost pus pe tehnologii moderne de irigare, sortare, ambalare, păstrare și digitalizare – cu scopul de a crește competitivitatea pomiculturii locale.

Constantin Rotaru

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here